Roata olarului, reinventată, în fiecare an, în Copou

Meşteri olari din toate zonele ţării s-au strâns din nou în Dealul Copoului, pentru a-şi expune frumoasele obiecte migălite în lut. Totul se întâmplă sub egida celei de-a 27-a ediţii a Târgului naţional de Ceramică „Cucuteni 5000“, găzduit, an de an, la Iaşi.

La Iaşi, sfârşitul de iunie n-ar fi la fel, dacă, sub coroanele umbroase ale teilor din Copou, n-ar poposi, pentru câteva zile, cele mai ochioase străchini, oale de sarmale, farfurii sau ulcioare, cele mai simple şi graţioase oale de lapte, scormonitoare de amintiri dintr-o copilărie în casa bunicilor, vasele vechi de Vădastra sau sprinţarele şi coloratele căniţe de lut din Maramureş. Poate şi pentru că nu ne putem închipui oraşul, la ceasul teilor înfloriţi, fără minunile trecute prin roata olarului, fiecare nouă întâlnire cu acestea e generatoare de o febrilă aşteptare şi aducătoare de emoţii.

Ediţia din acest an a târgului (26-28 iunie) a reunit meşteri cu care ne-am obişnuit deja, din centrele vechi de olărit ale ţării, cum sunt cele de la Braniştea - Galaţi, Vlădeşti - Vâlcea, Schitu Stavnic - Iaşi, Baia Mare - Maramureş, Horezu - Vâlcea, Corund - Harghita, dar şi olari din centre încă nedescoperite de ieşeni, cum sunt cele de la Şişeşti - Mehedinţi sau Chişinău - Republica Moldova. Ca şi la târgul din 2008, şi acum organizatorii au delimitat partea de târg comercial, respectiv Târgul Meşteşugarilor, fiind mutat în Parcul Expoziţiei, lăsând, astfel, Parcul Copou doar pentru arta autentică: olăritul. „Ne bucurăm că s-a făcut această departajare între tot ce se cheamă bere, mici, fum şi târgul olarilor. Acum te simţi într-adevăr într-o atmosferă în care îţi face plăcere să priveşti“, ne-a spus Doina Bledea, un olar de tradiţie venit din Maramureş.

Cumpărătorii s-au dovedit a fi ceva mai puţini decât în anii precedenţi, poate şi din cauza perioadei economice dificile, pe care ne-am obişnuit cu toţii s-o invocăm în ultima vreme. Cu toate acestea, „Cucuteni 5000“ - 2009 nu şi-a pierdut cu nimic din strălucire, amintind, cu fiecare strachină de lut expusă, de simplitatea şi frumuseţea lucrului autentic.

Farfuriile unicat ale familiei Bâscu din Horezu

O surpriză plăcută pentru vizitatorii târgului a constituit-o reîntâlnirea cu ceramica tradiţională de Horezu realizată de familia Bâscu, o familie celebră printre meşterii olari români. Anul acesta, sub semnătura lor au apărut farfurii unicat, deosebite prin colorit şi simboluri. „Am încercat să punem pe farfurie peisaje din natură, care sunt foarte căutate: cocoşul, specific zonei noastre, păsări, soare, căsuţe. Anul acesta avem farfuriile cu pupăză, ceasornicul fiecărei case, o surpriză pe care-am vrut s-o facem cumpărătorilor de la Iaşi“, ne-a explicat Leonida Bâscu.

Tehnica olarilor veniţi de la Horezu e, la bază, aceeaşi ca peste tot în ţară. Diferenţele intervin atunci când vine vorba de simbolurile folosite în ornamentarea vaselor, dar şi de coloristică. „Toate culorile sunt naturale. Se decorează cu corn de vită. Culorile le facem din pământ: verdele din aramă, pe care o topim şi o măcinăm, roşul dintr-un lut special“, a precizat Leonida Bâscu.

Tortare şi oale legate din Braniştea

O altă familie de ceramişti de renume a venit dintr-o vatră străveche de olărit a Moldovei, din Braniştea - Galaţi, o zonă în care apar atât accente din zona de jos a Moldovei, cât şi influenţe dobrogene. Este vorba despre familia Maria şi Marcel Mocanu, care au adus, pe lângă vasele utilitare obişnuite (căni, ulcioare, chiupuri de borş), şi câteva noutăţi: tortare mari şi mici (vase în care se păstrau, vara, lichidele, la câmp, numite aşa pentru că deasupra gurii au o toartă, fiind, astfel, uşor de purtat) şi oale de sarmale legate. „Bătrânii mergeau cu aceste vase, numite tortare, la câmp. Le puneau în pământ până la gură, iar deasupra aşezau un prosop, iar lichidele se păstrau foarte reci. Cât despre oalele de sarmale legate, suntem singurii olari din ţară care facem aceste oale astfel. După ce ardem oala de două ori, o încorsetăm cu sârmă, ceea ce îi conferă o mai mare rezistenţă în timp“, a explicat Maria Mocanu.

Vasele de Braniştea sunt arse de două ori, iar culorile folosite pentru decor sunt toate naturale. „La noi pământul este de o rezistenţă deosebită, de aceea vasele noastre sunt foarte apreciate, atât de cumpărători, dar mai ales de specialişti. Un vas bun, un vas care va rezista în timp, trebuie să sune a clopot, să aibă un sunet cristalin, limpede, atunci când îl loveşti. Toate culorile noastre se prepară din pământ (roşu, negru, abastru), doar la verde adăugăm puţin oxid, pentru că este prea deschis şi trebuie accentuat“, a detaliat Maria Mocanu.

Oluri-nănaş din Maramureş

O prezenţă de fiecare an a târgului este şi familia Bledea din Baia Mare, care aduce cu sine frumuseţile închipuite în lut ale Maramureşului istoric. Vasele lor reprezintă mai multe zone ale acestei regiuni: Baia Mare, Baia Sprie, Vama şi Târgu Lăpuş. „Acum am 58 de ani, dar pot să vă spun că m-am născut în mijlocul oalelor. Părinţii mei au fost olari“, ne-a povestit Doina Bledea.

Ceramica de Maramureş diferă total de cea din alte vetre de olărit ale României prin colorit, prin tehnica şi îngrijitul obiectelor în momentul producerii lor şi prin glazurile care se aplică. Culorile maramureşene sunt vii, puternice, de la albastrul cel mai intens până la verde şi roşu, în combinaţii sprinţare, jucăuşe, care nu pot lăsa ochiul indiferent. „După ce vasul e făcut pe roata olarului, aplicăm fondul pe care vrem să lucrăm, acesta fiind negrul, albul, sau cobaltul (albastrul)“, a precizat maramureşeanca.

Olarii sosiţi din Baia Mare au adus la târg, spre deliciul colecţionarilor, oluri de nănaş, vase cum numai în Maramureş găseşti, cele cu care naşii îşi cinstesc oaspeţii în ziua în care îşi cunună finii. „Olul-nănaş e făcut din cinci părţi componente diferite. Întâi se face partea de jos, apoi e făcută toarta, apoi celelalte şi la sfârşit se asamblează. Cu acesta mergea nănaşul în ziua nunţii şi închina în cinstea finilor. Pentru a putea fi spălat, că-i foarte închis, în interior are o bilă de lut, care face zgomot, ca un zurgălău. Celelalte vase sunt toate utilitare: castronaşe, pahare de băut vin, cana de vin, cana de apă, lăptarele (oale de pus laptele la prins), farfurii“, a detaliat Doina Bledea.

▲ Ceramica de Şişeşti, atracţia târgului

O noutate absolută pentru cumpărători au constituit-o vasele meşterului din Şişeşti -Mehedinţi. Excepţionale ca valoare artistică, acestea aduc cu sine o istorie de mii de ani. Sunt arse în cuptor o singură dată, iar decoraţiunile exterioare sunt făcute cu degetul, aşa cum făceau olarii din cele mai vechi timpuri. Graţia şi simplitatea lor sunt date şi de fondul deschis, cald, pe care sunt aplicate motivele utilizate în ornamentare. „Oalele noastre sunt aşa de mii de ani. Le ardem o singură dată şi nu le smălţuim. Sunt pentru toate felurile de mâncare: vase pentru făcut untul în casă, oale de sarmale, căni de băut vin, oale de prins laptele, ulcioare de băut apă, vase pentru dus jarul la cimitir, oale pentru ciorbă“, ne-a spus meşterul Gheorghe Gârbovan.