Rolul femeilor în Marele Război

Rolul femeilor în Marele Război

A fost nevoie de aproape un secol pentru ca perspectiva societății să se schimbe și să redescoperim astăzi rolul crucial al femeilor române în vreme de război. Tipărirea unor jurnale, memorii rămase ascunse prin podurile caselor sau arhive, ne relevă câteva memorialiste de excepție, începând cu Regina Maria, Pia Alimăneștianu, Arabella Yarca, Yvonne Blondel, Elena Emandi, Nadejda Știrbei, Olga Gigurtu, Neli Cornea, Elena Negrescu, Alexandrina Fălcoianu, Sabina Brătianu. Jurnalele lor oferă o altă perspectivă asupra istoriei războiului, una umanizantă, plină de iubire și compasiune pentru semeni, dar și plină de patriotism.

Ziua de astăzi reprezintă un bun prilej de aducere în prim plan a unui subiect nedezbătut cum se cuvine în istoria noastră - rolul femeilor în vremea Marelui Război. Și aceasta pentru că războiul este văzut ca o istorie a bărbaților, nicidecum a femeilor. În spațiul românesc, femeile sunt aproape absente din istoria războiului, cu două excepții notabile: Regina Maria și Ecaterina Teodoroiu. Chipurile lor au fost utilizate cu valoare simbolică: mama și ocrotitoarea, în cazul reginei, și eroina care se jertfește pentru patrie, în cazul Ecaterinei Teodoroiu.

Rolul femeilor este prea puțin prezent ori cunoscut în istoria românească a anilor 1916-1918. A fost nevoie de aproape un secol pentru ca perspectiva societății să se schimbe și astăzi să redescoperim rolul crucial al femeilor române în vreme de război. La aceasta, un rol important l-au avut unele edituri și instituții de cultură. Tipărirea de jurnale, memorii rămase ascunse prin podurile caselor, uitate și redescoperite în arhive, ne-a revelat câteva memorialiste de excepție: Regina Maria, Pia Alimă­neștianu, Arabella Yarca, Yvonne Blondel, Elena Emandi, Nadejda Știrbei, Olga Gigurtu, Neli Cornea, Elena Negrescu, Alexandrina Fălcoianu, Sabina Brătianu. Ele sunt, poate, cele mai reprezentative mărturii ale unor femei excepționale care au rupt constrângerile sociale ale vremii, într-o epocă în care femeile nu prea scriau. Jurnalele lor ne oferă o altă perspectivă asupra istoriei războiului, una umanizantă, plină de iubire și compasiune pentru semeni și plină de patriotism. Din aceste scrieri răzbat suferințe, dureri, dar și o istorie a ceea ce se întâmplă în spatele frontului. Viziunii feminine asupra războiului i se contrapune cea a bărbaților, care, în memoriile lor, descriu latura eroică și tragică a fenomenului.

„Bătălia lor...”

O altă femeie, o scriitoare de excepție, Hortensia Papadat-Bengescu, ne propune o privire asupra istoriei românești din anii 1916-1918 din prisma unui personaj literar, Laura, infirmieră într-un spital de campanie amenajat într-o gară. Romanul „Balaurul”, la care ne referim, se declină drept o marcantă contri­buție feminină, cumva singulară, la nivelul literaturii europene. Este romanul unei gări și al unei femei care, în vremea Marelui Război, se luptă pentru viață, smulgând din ghearele morții soldații răniți.

Înainte de a explora rolul femeilor în război, se cuvine să semnalăm și o apariție editorială de anul trecut, o lucrare care este un gest cumva reparatoriu al istoricilor față de contribuția femeilor la renașterea neamului românesc, cartea istoricului Alin Ciupală, „Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial”.

În vreme de război, rolul femeii în spațiul românesc nu diferă de rolul celorlalte femei din spațiul european. Desigur, există și anumite particularități, care derivă din stadiul de dezvoltare economică a țării noastre la acea vreme - româncele nu muncesc în fabrici de muniție precum cele din Occident - pentru că noi nu aveam atunci o industrie de apărare, din faptul că unele femei își duc viața în zona liberă a statului român, în Moldova, iar altele rămân sub ocupația inamicului în zona Munteniei.

Trebuie spus că rolul femeilor este remarcabil pe dimensiunile: politică, economică și creștină. Femeile aparținând elitei - Regina Maria, femeile din familia Brătianu, dar și din familiile altor lideri politici, chiar dacă oficial nu sunt implicate în viața politică, joacă un rol important în marile decizii care privesc soarta națiunii. Ele sunt cele care, prin tactul, prin puterea lor de argumentare, conving și susțin oamenii politici să aibă puterea de a rezista greutăților.

De departe, se remarcă figura Reginei Maria, căreia toți istoricii, dar și memorialiștii fără excepții îi recunosc rolul primordial jucat în vremea Războiului și a Marii Uniri. Regina este cea care negociază, impune și decide, eclipsându-l de multe ori pe rege. Mama și surorile lui Ion. I.C. Brătianu, primul-ministru al țării, au și ele o misiune nobilă: rămase în teritoriul ocupat de dușmani, încurajează populația, negociază și veghează ca dușmanul să nu comită abuzuri asupra românilor din Muntenia.

Dimensiunea umanitară

Din perspectiva economiei, implicarea femeilor în război a fost una covârșitoare. România era o țară predominant agrară, astfel că întregul proces agricol este desfășurat de femei. Prin munca lor, soldații și copiii au hrana asigurată. Chiar dacă femeile, așa cum am menționat, nu lucrează în fabrici de muniție, ele își desfășoară activitatea în industria textilă, producând îmbrăcăminte și încălțăminte pentru armată. De multe ori ele participă cu entuziasm la transportul munițiilor, susținând aprovizionarea trupelor pe front.

Am lăsat, în mod special, la final dimensiunea creștină a contribuției femeilor la supra­vie­țuirea societății române în vreme de război, preferând să atribuim acest termen în locul aceluia, poate mai utilizat, de dimensiune umanitară. Prefe­rința noastră se datorează faptului că principala orga­nizație care a gestionat catastrofa umanitară din Moldova a fost Societatea Ortodoxă Națio­nală a Femeilor Române, legată direct de Biserica Ortodoxă Română. În cadrul acestei societăți, mii de femei au stat alături de cei aflați în suferință și în nevoi, îngrijindu-i cu un devotament rar: răniți aflați în spitale, copii orfani, bătrâni. Fără această dragoste de aproape, fără sentimentele lor profund creștine, cu siguranță tuturor le-a fost mai greu. E drept că în vreme de război coeziunea socială poate fi mai accentuată de circumstanțele speciale create de eveniment în sine, dar credem că dragostea față de aproape și compasiunea față de cei suferinzi s-au bazat în primul rând pe un solid fundament creștin. Au fost multe cazuri în care femeile și-au jertfit viața în Marele Război, fiind victime sau eroine.

Despre rolul femeilor ar mai fi multe de amintit, am dorit doar ca prin aceste rânduri să facem o cuvenită reverență memoriei femeilor care acum un veac, prin truda lor, au contribuit la supraviețuirea acestei nații și la făurirea României Mari.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!