Rolul orei de religie în asumarea propriei identități

Educația primită acasă este întărită, completată sau, câteodată, corectată prin educația formală, mai multe discipline având tangență cu sfera familiei. Educația religioasă, în bugetul de timp alocat de o oră pe săptămână, nu poate suplini efortul constant al părinților de a contribui, prin participarea lor activă la viața religioasă, la formarea caracterului moral-creștin al copilului. Este nevoie de o împreună lucrare, dat fiind gradul de secularizare al societății și viteza cu care pătrund în societate noi ideologii care luptă împotriva familiei și a altor valori creștine. Pentru a conserva învățătura ortodoxă despre om și familie și a nu-i lăsa pe elevi vulnerabili în fața altor viziuni despre viața de cuplu, educația religioasă este chemată să le ofere tot sprijinul necesar spre înțelegerea și prețuirea acesteia, încă de la cea mai fragedă vârstă.

Contextul contemporan, marcat de frământări privind familia și educația, impune o abordare atentă și frecventă a acestor teme. Formarea unei viziuni creștine asupra familiei în sufletele copiilor și tinerilor necesită un efort permanent pentru a-i ajuta să-și înțeleagă rolul și rostul în această lume și în această viață. Desigur, educația copiilor revine în primul rând părinților, după cum spune și Sfântul Ioan Gură de Aur:„Atunci abia vei primi mare răsplată, când copiii pe care i-ai născut vor stărui în credință, în iubire și în sfințenie. Dacă îi conduci spre credință, iubire și sfințenie, dacă îi stimulezi, dacă îi înveți și îi sfătuiești, pentru această grijă a ta te așteaptă o mare răsplată de la Dumnezeu” („Părinții și educarea copiilor”).

Educația primită acasă este întărită, completată sau, câteodată, corectată prin educația formală, mai multe discipline având tangență cu sfera familiei. Este necesar să subliniem că educația religioasă, în bugetul de timp alocat de o oră pe săptămână, nu poate suplini efortul constant al părinților de a contribui, prin participarea lor activă la viața religioasă, la formarea caracterului moral-creștin al copilului. Este nevoie de o împreună lucrare, date fiind gradul de secularizare al societății și viteza cu care pătrund în societate noi ideologii care luptă împotriva familiei și a altor valori creștine. Pentru a conserva învățătura ortodoxă despre om și familie și a nu-i lăsa pe elevi vulnerabili în fața altor viziuni despre viața de cuplu, educația religioasă este chemată să le ofere tot sprijinul necesar spre înțelegerea și prețuirea acesteia, încă de la cea mai fragedă vârstă. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur explică: „sălbatică e tinereţea şi are nevoie de mulţi învăţători, dascăli, pedagogi, însoţitori, doici. Şi toate acestea abia de sunt de-ajuns să o poată ţine în frâu. Ca un cal fără frâu, ca o fiară neîmblânzită este tinereţea. Deci, dacă de la început şi din cea dintâi vârstă îi fixăm (cu tărie) nişte hotare (limite bune în care să se mişte), nu vom avea nevoie de multă osteneală după aceea, ci obişnuinţa le va fi (copiilor) pe mai departe lege. Să nu le îngăduim să facă nimic din cele plăcute şi vătămătoare, nici să nu-i răsfăţăm şi să fim indulgenţi cu ei sub motiv că sunt copii” („Omilii și cuvântări despre educația copiilor”). Cuvintele sale sunt actuale și ne arată că se impune o abordare mai fermă a demersului didactic, încă din fragedă vârstă, pentru a le imprima copiilor norme clare de conduită.

Etape

În taxonomia Krathwohl privind sfera afectivă, atașamentul față de o valoare și internalizarea ei trec prin mai multe etape. Acestea sunt receptarea (conştientizarea, dorinţa de a recepta, atenţia dirijată sau preferenţială), răspunsul, reacţia (asentimentul, voinţa şi satisfacţia de a răspunde), valorizarea (acceptarea unei valori, preferinţa pentru o valoare, angajarea), organizarea (conceptualizarea unei valori, organizarea unui sistem de valori) și caracterizarea (concepţia despre lume). Pe această bază putem trece în revistă câteva metode pentru treptele superioare ale acestei taxonomii, atât pentru acceptarea, prețuirea și manifestarea firii proprii, cât și pentru valorizarea și ocrotirea familiei creștine.

Familia este chemată să arate că nașterea unui băiat sau a unei fetițe este exact ceea ce și-ar fi dorit. Discuțiile purtate în fața copiilor de către părinții care și-ar fi dorit un copil de gen opus pot produce ravagii în sufletele celor mici, cu repercusiuni pe termen lung, de aceea este nevoie de multă atenție, maturitate și dragoste, pentru a preîntâmpina astfel de situații.

Ora de religie poate ajuta la acceptarea și aprecierea de sine. Elevii pot fi stimulați prin metode variate (precum observația, conversația euristică, scrierea liberă, ciorchinele sau jocul didactic) să identifice calitățile specifice fetelor, respectiv băieților. Se pot găsi exemple minunate din Sfânta Scriptură și din viețile sfinților, dar și din artă și literatură, spre exemplu, poveștile populare românești cu Ileana Cosânzeana și Făt Frumos. Este important să se sublinieze compasiunea, sensibilitatea, gingășia, respectiv tăria, puterea și curajul. Se vor urmări efectele dezvoltării acestor calități, precum și transformarea lor într-o sursă de bucurie, pentru sine și pentru cei din jur. Astfel, cu ajutorul profesorului, elevii pot descoperi beneficiile, avantajele și oportunitățile care li se deschid pe calea vieții creștine, din perspectivă feminină sau masculină. Se pot realiza jocuri privind activitățile specifice feminine și masculine (rebus, exerciții cu texte lacunare etc.) și liste cu darurile lăsate de Dumnezeu fiecărui gen, pe calea mântuirii.

Lărgind contextul, elevii vor fi ajutați să descopere de ce Dumnezeu a socotit potrivit să se nască o fată sau un băiat în familia lor. Metoda brainstorming poate ajuta la alcătuirea unor liste de motive și beneficii pentru familie. Ținta tuturor exercițiilor este aceea de a întări convingerea elevilor că genul propriu este cel potrivit pentru persoana lor și în viața familiei lor, că acest lucru este bine stabilit prin rânduiala lui Dumnezeu. Astfel, nu va mai fi loc de îndoială.

După conștientizarea și întărirea tuturor aspectelor pozitive se poate trece la nivelul următor, unde prin metode precum: studiul de caz, dramatizarea, elaborarea unei mici rugăciuni de mulțumire se pot stimula trăirea și exprimarea recunoștinței față de Dumnezeu pentru faptul de a se fi născut băiat sau fată. Se poate porni și de la un verset din Psalmi, spre exemplu: „Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte” (Psalmi 138, 13-14). Identificarea motivelor pentru care fiecare poate mulțumi lui Dumnezeu, atât personal, cât și prin raportarea la ceilalți membri ai familiei, aduce mai mult decât acceptarea de sine, este temelia construirii unei vieți fericite. Este important ca elevii să înțeleagă faptul că nemulțumirea și nerecunoștința față de darul vieții, cu toate datele ei, inclusiv genul rânduit de Dumnezeu, sunt o sursă de nefericire, de permanentă încercare de a căuta altceva. Dar aici ne lămurește Socrate: „Cel care este nemulțumit de ceea ce are acum n-ar putea fi mulțumit nici cu ceea ce și-ar dori să aibă”.

Noile ideologii privind genul

Problema este că noile ideologii privind genul mizează pe starea de nemulțumire și de revoltă, pe înțelegerea greșită a libertății. Ele induc elevilor ideea că au dreptul de a avea un alt gen psihologic, diferit de sexul din care fac parte, că alții sunt de vină pentru că nu sunt fericiți și apreciați. Această idee, dublată de un sentiment de mândrie, grefată pe suferință, dar și pe căutarea propriei valori, chiar dacă aceasta se reduce la afișarea originalității cu orice preț, duce la situarea elevului în poziția de victimă. În final, se ajunge ca din starea inițială de nemulțumire, revoltă și mândrie, copilul să-și ceară libertatea de a fi altfel decât conform firii.

Sigura cale de a lupta împotriva acestei căderi este acceptarea și valorizarea de sine, în lumina antropologiei creștine. Totodată, prin acest demers educativ, elevilor li se poate dezvolta gândirea critică în sens creștin, discernământul, astfel încât în clasele mari aceștia să poată evalua corect ideologiile care li se propun în raport cu învățătura ortodoxă, mai ales cu privire la Sfânta Taină a Cununiei. Sfântul Nicolae Velimirovici arată că „pe porţile oricărei ţări creştine ar fi trebuit scrise cu litere mari cuvintele Apostolului Pavel: «Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate, numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire»”(Galateni 5, 13).

Studiul de caz sau jocul de rol pot fi salutare pentru a-i ajuta pe elevi să înțeleagă cum pot face față problemelor vieții, atât din perspectiva masculină, cât și din cea feminină. O șezătoare cu activități specifice și proverbe populare despre femeie și bărbat în cadrul familiei pot întregi ­imaginea privind rolul fiecăruia, dar și provocările care le stau înainte. Astfel, vor vedea de ce în familie este nevoie de ambele modele parentale pentru creșterea armonioasă a copiilor, după cum ne arată Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dumnezeu îi dă bărbatului soția ca ajutor. Ea are calități speciale, aptitudini personale care completează pentru binele familiei ceea ce bărbatul va fi neputincios să dea. Bărbatul este lucrătorul dinafară, femeia este grija dinăuntru”.

Și modelele morale remarcabile ale neamului nostru pot fi folosite în pregătirea elevilor pentru viață. Această pregătire include cultivarea atașamentului față de neam, năzuința ca poporul să dăinuie, dorința de a avea copii, la rândul lor, într-o familie creștină. Metode ca meditația, pălăriile gânditoare sau cubul pot fi utilizate pentru a ajuta elevii să privească cu încredere spre viitor, spre propriii lor copii, ca o împărtășire a iubirii, iar nu ca egoism, să își manifeste dragostea de neam și prin hotărârea de a-i da, cândva, urmași buni, precum spune psalmistul David: „Precum sunt săgețile în mâna celui viteaz, așa sunt copiii părinților tineri. Fericit este omul care-și va umple casa de copii; nu se va rușina când va grăi cu vrăjmașii săi în poartă” (Psalmi 126, 4-5).

În concluzie, la ora de religie trebuie cultivată statornic mulțumirea și recunoștința față de ceea ce Dumnezeu a dat fiecăruia. Este o datorie a profesorului de religie, care astfel se face părtaș la edificarea unei vieți liniștite a elevilor săi, conform naturii rânduite de Dumnezeu. Ei vor fi învățați să gândească pe termen lung, să-și dezvolte virtutea dragostei, dar și a prevederii în ceea ce privește familia și neamul, ce pot fi astfel păstrate în matca lor ortodoxă specifică acestor meleaguri.