Patristica
Rugăciunea la Sfântul Isaac Sirul

Rugăciunea la Sfântul Isaac Sirul

Ovidiu Ioan, 28 Ianuarie 2010

Sfântul Isaac Sirul este una dintre cele mai enigmatice figuri ale istoriei Bisericii. Cu toate că e un mare teolog mistic al Bisericii universale, Sfântul nu are o zi a sa în calendarul creştin. Recent s-a hotărât ca el să fie sărbătorit împreună cu celebrul său înaintaş Sfântul Efrem Sirul în ziua de 28 ianuarie.

Mult timp nu s-a ştiut mai nimic despre Isaac. Cronici vechi păstrate în limba siriacă, precum şi unele dintre scrierile sale îndreptăţesc pe cercetători să afirme că sfântul a trăit în secolul al VII-lea, fiind născut în provincia Beth Qatraye (veche provincie a Bisericii Apostolice a Răsăritului, astăzi împărţită între statele Bahrain, Kuweit, Arabia Saudită şi Qatar). Era rudă cu exegetul Gabriel Qatraya şi a studiat la una dintre şcolile din regiune într-o perioadă foarte fertilă pentru teologia din peninsula arabică. În perioada tulbure ce a urmat cuceririi musulmane, Isaac se refugiază într-o mănăstire din regiunea Beth Huzaye (Iranul de astăzi), pentru ca în 676 să participe la sinodul organizat de catolicosul Giwargis I (Gheorghe I) pe Insula Dirin din arhipelagul Beth Qatraye. Impresionat de calităţile monahului Isaac, Giwargis îl va lua cu sine şi îl va hirotoni episcop de Ninive, slujire în care va sta doar şase luni, după care se retrage la mănăstirea sa din Beth Huzaye.

Contribuţia sa la literatura creştină se remarcă în special în domeniul teologiei ascetice şi mistice. Scrierile sale au fost traduse parţial în limba greacă şi preluate în celebra colecţie Filocalia, constituind hrană duhovnicească pentru monahi până în ziua de azi. Recent au fost redescoperite şi acele scrieri care nu au beneficiat de o traducere grecească. O variantă în limba română este oferită de diac. prof. dr. Ioan I. Ică Jr.

Sfântul Isaac nu a fost „doar“ un practicant fervent al rugăciunii, ci el a inclus această practică într-un sistem ascetico-mistic ce avea ca scop ultim mântuirea, înţeleasă de el ca fiind vederea şi cunoaşterea lui Dumnezeu. Rugăciunea nu era pentru Isaac un scop în sine, de aceea nici nu insistă foarte mult asupra formelor de rugăciune, ci mai ales asupra treptelor acesteia. El priveşte rugăciunea ca un urcuş duhovnicesc ce culminează cu ceea ce el numeşte „rugăciunea curată“. Scopul rugăciunii, ca de altfel şi scopul celorlalte exerciţii ascetice, este schimbarea sau înnoirea minţii, pentru ca omul să poată fi permeabil re-velaţiei divine şi harului dumnezeiesc. Sfântul Isaac subliniază importanţa înţelegerii şi a prezenţei conştiente în rugăciune. Aceasta nu trebuie să devină un act maşinal, o inerţie, ci trebuie să transmită un mesaj pe care rugătorul să-l conştientizeze, să-l înţeleagă şi să şi-l asume. Prima treaptă a rugăciunii conştiente este legată de plăcerea rugăciunii (expresia aparţine Sfântului), adică acel moment când rugătorul se opreşte asupra unui stih din rugăciune, îl repetă neputând trece la următorul şi, meditând asupra lui, începe să-i înţeleagă sensul.

Treapta cea mai de sus a rugăciunii o reprezintă „rugăciunea curată“, care este poarta de trecere a minţii dincolo de rugăciune, în contemplarea lui Dumnezeu. Sfântul Isaac susţine existenţa acestei limite de sus a rugăciunii afirmând că în momentul în care rugătorul este răpit cu mintea la cele înalte nu mai este posibilă nici un fel de cerere, rugăciunea încetează şi începe minunarea. După mărturia lui Isaac, dacă ascetul poate fi dăruit de Dumnezeu cu diferite daruri ca urmare a rugăciunii, a ostenelilor ascetice, a lecturii duhovniceşti ş.a.m.d., în starea de minunare el primeşte plinătatea darurilor şi harului Duhului Sfânt.

Puterea scrierilor Sfântului Isaac rezidă în două aspecte fundamentale: experienţa personală şi metoda pedagogică. Chiar dacă smerenia îl îndeamnă să-şi nege experienţa şi îndemânarea în astfel de chestiuni, iar scrierile sale sunt presărate cu citate biblice şi patristice, Isaac vorbeşte întotdeauna din proprie experienţă. El nu îşi induce o stare descrisă de alţi Părinţi şi nici nu se lasă păcălit de similitudini aparente, ci descrie cu discernământ debordant propriile experienţe. Citindu-l pe Sfântul Isaac te supui unei radiografii a eului rugător de o francheţe deplină, faţă de care nu poţi să te eschivezi, cum nu poţi să pretinzi că eşti altceva, fără a avea conştiinţa clară că te amăgeşti şi că nu poţi convinge pe nimeni.

În ceea ce priveşte pedagogia sa, este semnificativ faptul că Isaac îşi începe întotdeauna cuvântările prezentând scopul pentru care solicită atenţia cititorului. Atunci când începe să vorbească despre rugăciune, Isaac porneşte de la vederea lui Dumnezeu, subliniind cât de minunată este starea de răpire a minţii la cele înalte. De aici, de la această înălţime ameţitoare, el coboară pe drumul rugăciunii către treapta cea mai de jos, ridicându-l pe cititorul devenit rugător către sine, reamintindu-i constant care este scopul încercărilor şi ostenelilor sale şi amintindu-i mereu să-şi ţină privirea aţintită către această ţintă. Metoda alergătorului care are mereu în vedere ţinta, scopul final, motivaţia, este propusă chiar de către Sf. Ap. Pavel (Evrei 12, 1-2; Filipeni 3, 14), dar pentru Isaac ea defineşte modul său de a gândi şi a acţiona, întrucât el împleteşte toată gama de exerciţii ascetice într-un program ce are ca scop ultim mântuirea.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!