Sănătate
Să ne înțelegem fobiile

Să ne înțelegem fobiile

Alina Rotaru, Psiholog, 17 August 2018

Conform Manualului Diagnostic și Statistic (DSM) al tulburărilor mintale, simptomele fobiei sunt: frică marcată sau anxietate în legătură cu un obiect specific sau o situație, stimulul fobic provoacă aproape întotdeauna frică sau anxietate, stimulul fobic este evitat sau suportat cu frică sau anxietate puternică, frica sau anxietatea sunt disproporționate față de pericolul real reprezentat de stimulul fobic și de contextul sociocultural, cauzează un distres semnificativ clinic sau afectează funcționarea socială, ocupațională, sau în alte domenii importante de funcționare, iar afectarea durează minimum 6 luni.

Fobiile reprezintă printre cele mai comune tulburări mintale în populația generală. Aproximativ 7‑9% din populație prezintă cel puțin o fobie pe parcursul unui an și circa 9,4‑12,8% de‑a lungul vieții.

Cele mai comune sunt fobiile de animale și înălțime, iar ele debutează, de regulă, în adolescență.

Prezența fobiei este mai frecventă în cazul femeilor (2:1), dar nu există diferențe între sexe în ceea ce privește fobiile de sânge și/sau injecții.

Comorbiditatea este frecventă cu alte tulburări anxioase (tulburare de panică) sau afective (tulburare bipolară, depresie) și alte fobii, mai ales din aceeași categorie.

În absența tratamentului, fobiile persistă în timp.

De ce unele persoane dezvoltă fobii, iar altele nu? Prezența afectivității negative crescute (neuroticism) este o explicație, parentingul supraprotectiv, pierderea/separarea de părinte, abuz (fizic, sexual), evenimentele traumatice/negative și susceptibilitate genetică (e.g., rude de primul grad cu același tip de fobie) sunt câteva posibile explicații spre care indică studiile.

Există modele psihologice dezvoltate cu rolul de a înțelege fobiile și de a interveni prin psihoterapie. Majoritatea fac referire la conceptele de condiționare clasică sau condiționare operantă, fapt care ne arată că ele sunt învățate în marea lor majoritate, prin urmare sunt flexibile și pot fi diminuate sau schimbate.

Pașii principali în intervenția psihoterapeutică, în cazul fobiilor, sunt: evaluare, psihoeducație, expunere, restructurare cognitivă, învățarea tehnicilor de relaxare și pregătirea pentru încheierea terapiei.

Expunerea în vivo (în realitate) sau în vitro (în imaginar sau în realitatea virtuală) este cea mai eficientă și uzitată metodă folosită în tratarea fobiilor, iar câteva principii după care se face expunerea sunt: expunerea trebuie să fie planificată, monitorizată și evaluată, durata și frecvența sunt predeterminate, eliminarea comportamentelor de siguranță se face pe parcurs și clientul are controlul expunerii și predictibilitatea ei. Pentru creșterea eficienței, clientul poate fi asistat de o persoană apropiată sau din familie în cadrul expunerii.

Închierea terapiei se face atunci când nivelul de anxietate și comportamentele evitative s‑au redus semnificativ, iar clientul a fost expus la stimulii fobici.

Câteva dintre cele mai comune provocări în fobii sunt: temeri legate de intervenție, refuzul expunerii, non‑complianța la temele de casă, menținerea distresului emoțional în timpul expunerii și imposibilitatea expunerii (e.g., stimuli anxiogeni inaccesibili).


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!