„Zis-a Domnul: Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați; dați și vi se va da; turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată,
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină
În perioada 18-25 ianuarie, se desfăşoară la Timişoara manifestările consacrate Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină. Evenimentele sunt organizate de Bisericile creştine din întreaga lume, prin seri de rugăciune şi meditaţie creştină. Întâlnirile din acest an au ca temă textul scripturistic din Ieșire 15, 6: „Dreapta Ta, Doamne, și-a arătat tăria”.
De peste un sfert de veac, în Timișoara, oraș cunoscut prin caracterul său multietnic și multicultural, Săptămâna de rugăciune îi reunește pe toți reprezentanții bisericilor creştine din judeţul Timiş. Anul acesta, întrunirea, la care s-au raliat și reprezentanți ai comunității mozaice, a avut loc la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Timișoara-Iosefin. Cuvântul de început a aparţinut preotului Ionel Popescu, parohul bisericii și amfitrionul întâlnirii, care a vorbit despre bunele relații intercreștine existente în orașul de pe Bega. Apoi fiecare reprezentant participant a prezentat câte o meditaţie pe tema propusă şi un grup coral al cultului respectiv a interpretat antifonic cântări religioase, prin care au lăudat pe Dumnezeu. În cadrul evenimentului, moderat de părintele Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei, au fost evocați marii iniţiatori ai acestei mişcări creștine din Timișoara, din rândul cărora a făcut parte și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae Corneanu. La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură. În încheiere, conducătorul fiecărui cult a rostit un mesaj de binecuvântare.
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor a fost instituită începând cu anul 1908, când Paul Wattson a dat naştere acestei iniţiative conform căreia, în a treia săptămână a lunii ianuarie, să fie organizate seri de rugăciune comună pentru credincioșii diferitelor confesiuni. Astfel, de 110 ani, se alege în fiecare an câte o temă de meditație, iar reprezentanții confesiunilor creștine se roagă pentru pacea lumii, rostind și cuvinte de învățătură.
Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor la Lugoj
La Lugoj, Biserica Romano-Catolică a găzduit anul acesta Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, la care au participat reprezentanţi ai cultelor religioase din oraş: pr. Ioan Cerbu, Protopopiatul Ortodox Român din Lugoj; Excelenţa Sa PS Alexandru Mesian, Episcopia Greco-Catolică de Lugoj; pr. Ilie Albiciuc, Protopopiatul Ortodox Ucrainean din Lugoj; Zoltan Gall, Parohia Reformată din Lugoj; Petrică Farcaş, Comunitatea Baptistă din Lugoj; Alin Tech, Comunitatea Penticostală din Lugoj; Ivan Bloch, Comunitatea Evreiască din Lugoj; pr. Mihail Titi Dumitresc, Parohia Romano-Catolică din Lugoj. Cuvântul de deschidere a aparţinut preotului Mihail Titi Dumitresc, care a salutat prezenţa reprezentanţilor cultelor religioase, a autorităţilor locale din oraş, precum şi a tuturor credincioşilor care au luat parte la eveniment. Fiecare invitat a prezentat câte o reflecţie teologică pe tema întâlnirii, care anul acesta a fost pregătită de bisericile din Caraibe, înfăţişând determinarea Domnului de a-şi îndeplini planul de mântuire şi preamărire a Numelui Său, prin formarea propriului popor, unit într-un legământ sacru cu Dumnezeu. Luările de cuvânt au fost intercalate de intonarea câtorva piese religioase de către corul şi orga bisericii-gazdă.
La finalul întâlnirii s-au formulat mesaje de felicitare adresate Excelenţei Sale PS Alexandru Mesian, cu prilejul zilei de naştere, care a coincis anul acesta cu bucuria comuniunii în rugăciune a tuturor cultelor din oraşul Lugoj.