Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sărbătoarea Schimbării la Față în Muntenia și Dobrogea

Sărbătoarea Schimbării la Față în Muntenia și Dobrogea

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Știri
Un articol de: Marius Nedelcu - 08 August 2017

Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului a fost prăznuită după rânduială și în eparhii din Muntenia și Dobrogea. Numeroși credincioși au poposit la biserici de parohie sau la mănăstiri care și-au serbat hramul, și au participat la slujbe bisericești și au fost binecuvântați de ierarhii prezenți la aceste sărbători.

Sâmbătă, 5 august 2017, în ajunul sărbătorii Schimbării la Față a Domnului, IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, înconjurat de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Moroieni, de la cota 1000, județul Dâmbovița. Locașul închinat Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț și-a sărbătorit hramul. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Liviu Gabriel Crețescu pe seama Parohiei Potlogi II, Protoieria Titu. În cuvântul său, IPS Părinte Nifon a vorbit despre sfințenie, ca scop al existenței umane, ce presupune transformarea vieții omului după modelul dumnezeiesc, prin rodirea virtuților și exersarea necontenită a binelui. De asemenea, a spus că hramul unei biserici este o sărbătoare a întregii comunități, o manifestare a comuniunii și solidarității creștine.

Duminică, 6 august 2017, credincioșii Parohiei Ghimicești, județul Vrancea, au participat la Sfânta Liturghie, care a fost săvârșită de IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis Dragoș Olteanu, consilier media eparhial. Cântările liturgice au fost interpretate de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei. „Mântuitorul Iisus Hristos S-a schimbat la Față, S-a transfigurat, pentru a le arăta celor trei ucenici mai apropiați ai Săi, Petru, Iacob și Ioan, slava Lui dumnezeiască și pentru a-i convinge că El nu era un simplu proroc, ci Însuși Dumnezeu întrupat. De asemenea,  Schimbarea la Față a fost o anticipare a Învierii, o încercare din partea Mântuitorului Hristos de a-i face pe ucenici să înțeleagă în ce va consta Învierea Lui din morți și, apoi, învierea noastră cea de obște”, a spus în cuvântul de învățătură chiriarhul locului. La finalul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a oficiat slujba Parastasului pentru părintele Gheorghe Dabija, fostul paroh al Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Ghimicești, la 40 de zile de la mutarea sa la Domnul.

Procesiune cu icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam

A devenit deja o tradiție ca în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, cu binecuvântarea IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, să se organizeze o procesiune cu icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam în parohii din protopopiatele judeţului Galaţi.

În acest an, în ajunul praznicului Schimbării la Față a Domnului, după săvârșirea Vecerniei cu Litie, de la Biserica Mavromol din municipiul Galați, icoana Maicii Domnului, purtată de preoţi şi urmată de mulți credincioşi, a fost dusă în procesiune pe străzile orașului de la Dunăre. Procesiunea a ajuns la Biserica Precista, unde a fost săvârşită slujba Acatistului şi au fost rostite rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra poporului dreptcredincios. Icoana a rămas peste noapte în această biserică la priveghere şi rugăciuni pentru folosul sufletesc al oamenilor şi al comunităţii. Duminică, icoana făcătoare de minuni a poposit și la Catedrala Arhiepiscopală, unde numeroși credincioși prezenți la Sfânta Liturghie, cu emoție și cu bucurie s-au închinat și au sărutat acest odor de mare preț. De la catedrală, icoana a fost purtată către Biserica Greacă din municipiu, unde a fost săvârșită slujba Acatistului, iar credincioșii prezenți la sărbătoare s-au închinat la sfânta icoană. Până pe 14 august pelerinajul va continua la biserici din protopopiatele Covurlui, Tecuci şi Nicoreşti din Galați.

Slujiri arhierești la parohii din Slobozia, Giurgiu și Tulcea

Duminică, 6 august, PS Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a binecuvântat credincioșii Parohiei „Schimbarea la Față”-Amara II din Protopopiatul Slobozia, care și-a sărbătorit hramul. Un grup de elevi din Corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia a dat răspunsurile liturgice. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre semnificaţia minunii Schimbării la Faţă a Domnului. După Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, chiriarhul locului, împreună cu soborul de slujitori, a săvârșit slujba Parastasului pentru fericiții ctitori, slujitori și binefăcători ai acestei biserici. Copiii care au participat la Sfânta Liturghie au primit din partea Preasfinției Sale cărticele de rugăciuni și cruciulițe.

PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie la biserica Parohiei Ghionea, Protopopiatul Bolintin.

Duminică, PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Schimbarea la Faţă” din Tulcea, cu prilejul hramului acesteia. La slujbă au participat mulți cre­dincioși. În cuvântul de învă­țătură, Preasfinția Sa a vorbit despre binefacerile rugăciunii. Cu această ocazie, ierarhul a ­vizitat și noua capelă zidită în curtea bisericii.