Satele Moldovei în vremuri de război

Satele Moldovei în vremuri de război

Otilia Bălinișteanu, 04 August 2018

În cele două mari războaie mondiale, ce au marcat prima jumătate a secolului trecut, satele Moldovei au fost, adesea, fie devastate, fie transformate în zone de tranzit pentru armatele combatante, fie au devenit tabere de cazare pentru soldați și ofițeri. Toate aceste experiențe au lăsat urme în istoria locului și traume în sufletele și în mințile supraviețuitorilor. Un astfel de exemplu este satul Oșești, din județul Vaslui, loc răvășit, în cel de-al Doilea Război Mondial, deopotrivă de nemți și de ruși. „Într-o bună zi, pe neașteptate, nemții s-au retras. În dimineața următoare, satele vasluiene erau luate cu asalt de ruși”, povestește Ileana Moisa, din Oșești, momentul invaziei rusești ca și cum ar fi fost ieri.

În vara anului 1944, în urma marii ofensive pornite pe aliniamentul Iași - Chișinău, sovieticii au întors soarta războiului. Armata română și cea germană au fost înfrânte din scurt, iar rușii au îna­intat în Moldova. Într-o singură noapte, nemții au trebuit să se retragă rapid de prin sate, pentru ca în zori țăranii să se trezească cu rușii în bătătură. Starea de haos creată de venirea rapidă a rușilor este surprinsă într-o notă a preotului Constantin Manoilescu, din localitatea vasluiană Mă­ră­șeni, consemnată în volumul Comuna Ștefan cel Mare. File de istorie vasluiană (I), al istoricilor Paul Zahariuc și Lucian-Valeriu Lefter: „Să se ştie că în ziua de marţi, 22 August 1944, armatele ruseşti au rupt frontul de apărare de la sud-vest de Iaşi şi au cuprins şi judeţul Vaslui, iar pe la orele 4 după-amiază şi-au făcut apariţia pe şoseaua din dreptul satului Mărăşeni cu tancuri care le-au permis a susţine luptele şi a face mulţi prizonieri germani şi români. Încă de duminică, la 20 August, când am făcut slujbă la biserica din satul Ştefan cel Mare, se putea vedea pe şoseaua naţională fuga armatelor germane şi române, cavalerie şi artilerie fără tunuri, ci numai cu chesoane, căruţe şi care cu muniţii. Coloane de aprovizionare pe trei rânduri, maşini şi camioane de tot felul şi tocmai la urmă infanteria, care cum putea fugi mai în grabă. A fost o retragere în debandadă fără nici o ordine, care ne-a făcut o jalnică impresiune”.

Potrivit istoricului Lucian - Valeriu Lefter, în aceeași perioadă, și în Zapodenii vecini, localitate aflată în apropierea orașului Vaslui, rușii făcuseră ravagii odată cu venirea în sat. Au adus cu ei frica și au produs pagube însemnate prin gospodăriile sătenilor, jefuind casele fără nici o sfială, luând cu forța de la cereale și animale ce puteau fi sacrificate pentru hrană până la bunuri de consum, haine, pânzeturi, căruțe, cai și hamuri.

Cu nemții în ogradă

În Oșești, sătenilor încă le mai stăruia în minte imaginea celor peste o sută de soldați ilfoveni răpuși de tifos în Primul Război. „Fuseseră trimiși în refacere aici, la noi, dar au murit mulți, în 1917, din cauza bolii. Au fost înmormântați în țin­tirim, cum spunem noi vechiului cimitir. Iar mai târziu, în satul Buda, care aparține tot de Oșești, s-a făcut un osuar în memoria lor”, pove­stește Nicolai Chitic, fost profesor de limba română la Școala Oșești, martor al întâmplărilor tragice din cel de-al Doilea Război, ce i-au marcat copilăria.

Născut într-o familie de oameni chibzuiți, cu gospodărie întinsă, ținută în bună rânduială, copilul Nicolai Chitic avea să învețe, de foarte devreme, ce înseamnă ororile războiului și mai ales termenul „ocupant”. Avea cinci ani când, într-o singură vară, a înțeles și cum arătau și ce puteau face atât sol­dații germani, cât și temuții ruși. Două tipuri de comportament care au produs o puternică impresie în mintea sa de copil, cu ecouri până în viața de adult de mai târziu: „În copilărie, i-am văzut și pe nemți la mine-n curte, și pe ruși la mine-n curte. De la nemți am învățat să număr până la 10, fiindcă-mi dădeau bomboane în funcție de cât știam să număr pe nemțește, și de la ruși am învățat să număr tot până la 10, fiindcă ne îm­pușcau porcii în ogradă, numărându-i pe rusește, cu pistolul”.

Amintirile despre venirea și staționarea nemților în sat sunt amestecate. Sentimentele, așij­de­rea – admirație pentru felul în care se purtau și cadourile pe care le făceau, mai ales copiilor, dar și revoltă pentru ocuparea cu forța a micilor lor gospodării, ajunse la dispoziția acestor străini pe termen nelimitat. „Nemții au venit dimi­neață tare; ne-am trezit cu ei în ogradă. În zona unde e amplasat acum căminul cultural, pe atunci erau casele bo­ierești, construite temeinic, din cărămidă. Tata a cumpărat o casă de la un boier și și-a adus familia în zona asta care, atunci, se chema Pârloage. Deci, au venit nemții și a trebuit să se încartiruiască. La noi s-au cazat în toate cele patru camere, iar pe noi ne-au împins într-o bucătărioară. Îmi aduc aminte că ne-au stricat dușu­meaua, pentru că făceau baie întruna în casă. O altă amintire este că (eu aveam cinci ani) ne dădeau câte un tub de bomboane de tipul mentosanului; dar nu toate odată, numai câte o bombonică, așa, în funcție de până la cât învățai să numeri în germană. La noi au fost încartiruiți ofițeri. Frații mei mai mari știau să numere până la 10, așa că primeau mai multe bomboane”, povestește profesorul Nicolai Chitic.

Invazia rusească: jaf și frică

Dar lucrurile aveau să se schimbe brusc în vara anului 1944. Într-o bună zi, pe neaștep­tate, nemții s-au retras. În dimi­neața următoare, satele vasluiene erau luate cu asalt de ruși. Ileana Moisa, din Oșești, avea 10 ani, dar își amintește momentul invaziei rusești ca și cum ar fi fost ieri. „Nu puteai să treci drumul de soldați și de tancuri. Nici la apă nu ti putei duce. Soldați după soldați. Când am auzit cî vin rușii, ne-am dus și ne-am ascuns într-o râpă. Am stat o seară acolo și-a doua seară am vinit acasă. Dar nu putei sî vii cu căruța, așa de mulți soldați erau. La noi, înainte, o stat nemții; dacă avei o casă cu două odăi, una trebe s-o dai nemților. Și nemții o plecat ca sara, ș-a doua zi o vinit rușii. Șî, chipurili, umblau după nemți. Noi aveam un păr mare și era încarcat de pere coapte. Toți trăgeau la părul acela, ș-așa am scăpat, nu ne-o mai întrebat di nemți. C-altfel ti împușcau”, povestește mătușa Ileana.

Amintirile Ilenei Moisa sunt confirmate și de însemnările din Sinodic ale părintelui Manoilescu, de la Mărășeni: „Sub cuvântul de a căuta soldaţi germani şi români, patrulele sovietice făceau un control foarte serios şi terorist, luând ce le trebuia din obiectele găsite, rechiziţionând şi vitele de muncă, dar şi de hrană. Nimeni nu putea pleca de acasă, cu toate că nici acasă nu putea fi sigur de viaţă”.

Totuși, la Oșești s-au găsit și câțiva localnici „de bună cre­dință”, care i-au primit pe ruși cu pâine și cu sare. La schimb, soldații au intrat cu tancurile prin curți, punând la pământ gardurile, luând tot ce găseau prin gospodării.

„Tata era om gospodar. Avea două mașini de treierat, avea teren, vreo 20 de porci. S-au stabilit și rușii la noi. Au stat vreo săptămână-două. Noi a trebuit să ne retragem în câmp, unde aveam animalele (oile, vacile). Îmi amintesc că a venit o mașină de război, un fel de Aro de-al nostru și au cerut de mâncare. Nu s-au uitat la găini – că erau suficiente. Au luat porcii la ochi, că erau godaci, numai buni. Au scos pistolul și-au început să negocieze cu mama. Mama, cu două degete, arăta că poate să-i ia doi porci, dar ei au început a număra pe rusește, cu pistolul: adin, dva, până la zece. După aceea, ne-au luat tot din curte. Îmi amintesc că avea mama vreo sută de kilograme de dulceață, în vreo zece borcane din acelea mari. Ni le-au luat pe toate; băgau mâna și mâncau. Ne-au lăsat un borcan golit, cu vreo 3-4 kilograme rămase pe fund, la poartă. Aia a fost mâncarea mea pentru perioada de bejenie, când stăteam în câmp”, își amintește Nicolai Chitic.

Sărăcite după trecerea rușilor, satele moldovenești aveau să parcurgă curând altă perioadă dramatică, seceta extremă din vara anului 1946, care a decimat populația rurală, lăsând în memoria localnicilor alte răni și amintiri.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!