Satul vasluian, salvat în fotografii-document

În perioada 2017-2018, Centrul Culturii Tradiționale Vaslui a organizat o serie de ateliere de fotografie, în cadrul proiectului „Satul vasluian - tradiție și actualitate”, cu scopul de a salva, prin imagine, lumea rurală, în dinamica trecerii sale prin timp. Proiectul a coagulat energiile câtorva zeci de vasluieni de toate vârstele (de la liceeni până la pensionari), pasionați de fotografie, care, sub coordonarea cunoscutului fotograf Sorin Onișor și a etnografului Lucian Lefter, au traversat toate zonele geografice ale județului, încercând să surprindă aspecte esențiale ale identității satelor în preajma unui moment cu valoare de reper - Centenarul Unirii de la 1918. A rezultat, astfel, o arhivă fotografică ce se constituie într-un prețios fond documentar.

Pornind de la o mai veche preocupare, de a surprinde în imagini diverse ipostaze etnografice - costume și măști, obiceiuri și tradiții -, Centrul Culturii Tradiționale Vaslui a derulat, pe parcursul a doi ani (2017 și 2018), un proiect original și îndrăzneț având ca scop realizarea unui fond documentar de fotografie din lumea satului. O întreprindere care și-a atins ținta, grație unei rețete în care s-au îmbinat în chip fericit sensibilitatea pasionaților de fotografie și rigoarea în cercetare a etnografilor. Căci generoasa idee de a conserva, în imagini, satul vasluian a adunat „salvatori” din toate domeniile de activitate și de toate vârstele. Toți au devenit, în cei doi ani, parte a unei cercetări de amploare, ce a cuprins vechile ținuturi Vaslui, Tutova și Fălciu, cele care, din 1968, alcătuiesc arealul actualului județ Vaslui. „La Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă din decembrie 2016 am organizat concursul de fotografie «Ipostaze etnografice», la care au participat câteva zeci de fotografi vasluieni, amatori. Ideea de a-i uni pe toți într-un grup care să străbată județul Vaslui și să surprindă aspecte ale lumii rurale, având în vedere că se apropia și Anul Centenar, a venit de la managerul Centrului Culturii Tradiționale, Lucian Onciu. Am apelat la Sorin Onișor, cunoscut fotograf. El a coordonat acest grup, în opt ateliere de lucru, desfășurate pe parcursul anului 2017. Ateliere cu o parte teoretică, în care se discutau fotografii, se ofereau soluții tehnice, apoi cu deplasări în teren. Participanții au fost inegali ca nivel, au învățat unii de la alții. După terminarea proiectului putem spune că sunt fotografi care au învățat nu doar procedeul tehnic, ci și modul în care fotografiezi într-un proiect etnografic. Pe noi, ca instituție, ne interesa ca fotografia să rămână document etnografic”, a explicat etnograful Lucian Lefter, de la Centrul Culturii Tradiționale Vas­lui, unul dintre coordonatorii proiectului.

O parte din imaginile rezultate au fost prezentate publicului în patru expoziții tematice (trei la Vaslui și una la Iași), iar o altă consistentă selecție face obiectul albumului PE CĂRĂRILE TIMPULUI. O radiografie fotografică a satului vasluian, proaspăt ieșit de la tipar. Restul fotografiilor - o arhivă de câteva mii de unități - se va constitui într-un consistent fond documentar al Centrului Culturii Tradiționale Vaslui.

Ateliere în teren

Dacă în 2017 participanții au lucrat în teren sub coordonarea fotografului Sorin Onișor, în 2018 aceștia au făcut singuri deplasări, la indicațiile și în punctele stabilite dinainte de etnografi. Astfel, aria de cercetare a fost acoperită atât din punctul de vedere al spațiului geografic, cât și în ce privește obiectivele proiectului: surprinderea vieții rurale, a obiceiurilor, a sărbătorilor de peste an, a momentelor din ciclul vieții (nuntă, naștere, moarte), a meș­te­rilor și mește­șugurilor, a ocu­pațiilor de bază, a locurilor memoriei, a arhitecturii tradiționale. Crâmpeiele unei lumi aflate la capăt de drum.

Constantin Simionică (58 de ani) e unul dintre participanți. Interesat de fotografia de peisaj, atent la mesajul pe care o ipostază a naturii o poate transmite, n-a fost foarte entuziasmat de proiect, la început. Dar faptul că participau „mulți prieteni fotografi și perspectiva de a învăța câte ceva de la Sorin Onișor” l-au convins. Astăzi, gândindu-se retrospectiv la acea perioadă, consideră că a fost o ocazie specială de a învăța.

„Experiența a avut două planuri paralele și total diferite pentru mine. Primul și cel care m-a impresionat, ca fotograf, au fost oamenii simpli și obiceiurile pe care o parte din ei încearcă, așa cum știu și pot, să le păstreze, bisericile și casele vechi, de lemn, care se dărâmă și dispar, distruse de puterea timpului, de nepăsarea autorităților și de lipsa de educație a locuitorilor. Ne dispare istoria și noi nu facem nimic, din păcate, sau aproape nimic. Trebuie să recunosc că sunt un «modernist»; îmi doresc ca unele aspecte ale satului românesc să dispară pe vecie și oamenii satelor să ajungă și ei în secolul XXI, însă sunt la fel de convins că fără lucrurile care ne fac «altfel», care ne fac români (chiar și credința ortodoxă), suntem sortiți dispariției ca popor. Al doilea plan, care m-a întristat și m-a făcut să disprețuiesc și mai mult «puternicii zilei», a fost subdezvoltarea, condițiile de ev mediu pe care le găsești în aceste sate”, apreciază Constantin Simionică.

Și epigramistul vasluian Ioan Toderașcu a făcut deplasări în teren, în cadrul proiectului. Pasionat de fotografie, consideră că expe­riența aceasta i-a rotunjit imaginea despre lumea rurală. „Am avut ocazia să văd dimensiunea satului vasluian din mai multe direcții, cu oamenii și preocupările lor, realizările pe plan social, economic și cultural, meșteșugurile și meșterii care le mai practică încă, bisericile vechi sau mai noi, ritualurile de la nunți și înmormântări. Cu foarte mici excepții, reacțiile locuitorilor din satele prin care am trecut au fost peste așteptările multora dintre noi: erau deosebit de primitori și receptivi la solicitările noastre, bucuroși că le trecem pragul, lucrul acesta demonstrându-le că nu sunt chiar uitați de lume”.

Crepusculul lumii rurale

Toate incursiunile în sate au avut un scop precis - acela de a descoperi oameni și locuri din trecut și din prezent și de a crea, prin fotografie, punți necesare pentru înțelegerea lumii rurale de azi, aflată în profundă disoluție. „Momentele de prag, cum este și Centenarul Marii Uniri, marchează mentalitatea omului. Au mai fost asemenea momente. În 1906, la împlinirea a 40 de ani de domnie a lui Carol I, la Vaslui, secretarul județului, Aurel N. Ghinea, a realizat o situație statistică. Fără acea lucrare, ne-ar fi greu să avem o altă imagine despre județul Vaslui la 1906. Acum, la 100 de ani de la Marea Unire, satul românesc trece printr-o dramă - depopularea masivă și migrația către oraș și către Occident. Străbătând satele, constați acest crepuscul al lumii rurale, care este pecetluit”, subliniază etnograful Lucian Lefter.

Printre zonele străbătute pentru a surprinde imaginea satului vasluian s-a numărat și cea a Hușilor, importantă pentru viața podgorenilor, arhitectura tradițio­nală sau aspecte din traiul zilnic. La Bunești au găsit urmașul familiei de fierari-potcovari Tărăgan. Ultimul descendent, de peste 90 de ani, încă lucra în atelier.

Multe obiecte legate de memoria războiului, precum și monumente de for public și cruci construite în perioada interbelică au fost fotografiate în Odaia Bursucani, la Buda-Oșești (unde în 1917 au murit de tifos în jur de 3.000 de soldați), la Dragomirești, la Vutcani, la Perieni, la Schinetea-Dumești (mormântul și casa mareșalului Constantin Prezan).

La Chițoc au mers pe urmele filantropului Ștefan Angheluță, ctitor de școală, iar la Vulturești au fotografiat unicul muzeu al școlii din județul Vaslui (înființat cu ajutorul profesorului universitar Mircea Ciubotaru). (Fotografii de: Sorin Onișor, Constantin Simionică, Ioan Toderașcu, Paul Clapa, Vasile Voicu, Miruna Mironescu, Bogdan Raba, Daniel Brodoceanu, Daniela Ebrașu, Diana Corlățan)