Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Săvăstreni, satul unității de credință a făgărășenilor

Săvăstreni, satul unității de credință a făgărășenilor

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Transilvania
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 11 Feb 2017

Printre cele mai  vechi așezări din  Țara Făgărașului,  satul Săvăstreni a  păstrat până în prezent unitatea de credință  și atașamentul oamenilor față de valorile tradiționale românești. Biserica  din Săvăstreni este  simbolul acestei unități  în simțire a credincioșilor făgărășeni, locașul  de cult păstrând  frumusețea și valoarea patrimonială de la  zidirea sa.

Deși mic, satul aflat la doar 10 kilometri de Făgăraș iese în evidență prin ata­șa­mentul credincioșilor față de biserica lor. Duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, majoritatea credincioșilor participă la slujbele religioase oficiate în biserica parohială închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Se spune despre Săvăstreni că duminica, în timpul Sfintei Liturghii, în nici o casă nu arde focul în sobă, toți oamenii fiind la slujbă. 

Satul este binecuvântat și cu peisaje frumoase, aer curat, de munte și cu atmosfera unică a așezărilor din Țara Făgărașului. Monografia parohială îl citează pe Antal Lukacs, autorul lucrării „Ţara Făgăraşului în Evul Mediu”, pentru a lămuri originile numelui acestui sat. Se spune că numele satului Săvăstreni îşi are originea în forma populară a numelor boierilor care l-au înfiinţat: Silvestru și Sevastru. Tot de aici aflăm că denumirea satului în limba germană este „Sestern”. Râul care trece prin mijlocul satului izvorăşte din Munţii Făgăraş, din „Valea Radului” sau „Valea Dejaniului“, pe care localnicii îl numesc „Râul Săvăstrenilor“.

Veche localitate atestată documentar la 1773

Așezarea din inima țării este printre cele mai vechi din zonă. Săpăturile arheologice au descoperit urmele existenţei umane pe aceste locuri începând din Paleolitic, în urmă cu 6000 ani, continuând neoliticul, epoca bronzului (fragmente ceramice, topoare, brăţări, seceri, lănci, coifuri, spade, cupe de bronz), epoca fierului (cetăţi, sedii ale unor garnizoane militare şi sate dacice). Săvăstreniul este menţionat documentar încă din secolul al XVI-lea, cu ocazia dăruirii ţării lui Balthasar Bathory, în 1589. Satul Săvăstreni ar putea fi „o întemeiere a boierilor din Săsciori”, după cum scrie Antal Lukacs, în lucrarea sa „Ţara Făgăraşului în Evul Mediu”.

Monografia parohială men­țio­nează și datele primei atestări documentare a satului. Astfel, în anul 1733, Inocenţiu Micu-Klein a hotărât organizarea unei conscripţiuni în Ardeal, în localitatea Săvăstreni. Acest sat era atunci ortografiat „Szevesztrény” întrucât rezultatele recensământului erau destinate unei comisii formate în majoritate de maghiari. Tot de aici aflăm că satul era foarte mic şi cuprindea numai 37 de familii, adică 185 de persoane. Din registrul acelei conscripţiuni aflăm că de pe fâneţele Parohiei Săvăstreni se strângea cantitatea de un car de fân.

Cu trecerea timpului, satul s-a industrializat. Aici au funcţionat trei mori cu pietre, şase gatere, două prese de ulei, două rotării, un darac pentru lână, două cazane de făcut rachiu. Satul avea meşteri rotari, meşteri constructori de războaie de ţesut și fierari. În hotarul satului au rămas unele denumiri cum ar fi „La Cărarea Morii“ sau „La tânărogu’ morii“. Aici veneau la măcinat locuitorii din toate satele vecine. Regimul comunist avea să schimbe soarta acestei localități, iar cele amintite au încetat să mai funcționeze.

Biserică din timpul Sfântului Andrei Șaguna

Viața bisericească a cre­dincioșilor români din Săvăstreni este atestată încă dinainte de secolul al XVIII-lea. Se știe, spre exemplu, că încă dinainte de secolul al XIX-lea, când s-a ridicat actuala biserică, a existat în sat un locaș de cult ridicat din bârne și acoperit cu paie de secară.

„Primul preot cunoscut la Săvăstreni se spune că ar fi fost părintele Ioan Hangu, care în anul 1643 a plecat paroh în comuna Mândra, unde a stat până în ianuarie 1647, când s-a întors în Săvăstreni, ca preot şi învăţător”, ne-a spus actualul paroh, Cristian Bica.

Biserica „Sfântul Nicolae” din Săvăstreni a fost zidită în anul 1864, în timpul păstorii Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. De altfel, foarte multe comunități din Transilvania și-au ridicat locașuri de rugăciune în anii de păstorire a marelui mitropolit.

Biserica a fost ridicată prin eforturile comunității, din piatră şi cărămidă și a fost acoperită cu ţiglă. Datele consemnate în istoricul bisericii ne spun că în anul 1919 bisericii din sat i-a fost schimbată ţigla de pe turlă şi a fost înlocuită cu tablă zincată. Cele două clopote ale bisericii au fost luate în anul 1917 de autorităţile ungureşti, pentru a le topi şi pentru a fabrica armament necesar în timpul primului război mondial.

Biserica deţine şi obiecte de valoare, dintre care amintim cele două icoane împărăteşti pictate pe lemn care se află în custodie pentru conservare la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov.

„Bătrânii din sat îşi mai amintesc existența unui cor al bisericii care a funcționat până pe la jumătatea secolului al XX-lea, condus de notarul public Miloşan”, mai spune părintele Cristian Bica.

„Satul cu călugări”

În timp, locaşul de cult avea să fie renovat și înfrumusețat. Astfel, bisericii i-a fost înlocuită ţigla cu tablă, a fost electrificată şi a fost introdusă încălzirea cu gaz metan. În anul 2001, biserica a intrat într-un proces de pictare, care a durat până în anul 2002, astfel încât, pe data de 20 octombrie 2002, sătenii din Săvăstreni au purtat haine de sărbătoare cu ocazia sfinţirii bisericii. Slujba a fost oficiată Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

„Viaţa religioasă din Săvăstreni a fost şi este deosebită. Sătenii simt că au scăpat de necazuri iminente pentru că «sunt iubiţi de Dumnezeu». De aceea, aceştia organizează frecvent pelerinaje la mănăstiri şi au ajutat la ridicarea Mănăstirii Dejani, din comuna lor. De fapt, Săvăstreniul este cunoscut ca «satul cu călugări», pentru că de aici au plecat de-a lungul anilor foarte mulţi călugări şi foarte multe călugăriţe, cum ar fi Miron Lazea, ierodiaconul Visarion Juncu, Magdalena Lazea, Veronica Micu, Miron Popa. Tradiţia satului spune că ar fi şi alţi săteni care s-au călugărit, dintre care două călugăriţe s-au retras în munţi, trăind în rugăciune şi singurătate”, ne-a mai spus părintele Cristian Bica.

Ultimele lucrări

În ultimii ani, comunitatea de credincioși păstorită de părintele Cristian Bica a continuat lucrările de renovare la biserica parohială.

„Săvăstrenii au Biserica de mamă și pe Dumnezeu de tată. Ori de câte ori am avut nevoie de ajutor, nu un om, ci tot satul a venit la biserică. Satul este mic, dar oamenii sunt mari. La început eram tânăr și mi-era teamă să mă apuc de niște lucrări, dar oamenii din Consiliul parohial mi-au spus că orice om gospodar se apucă de lucru și începe de la acoperiș. Prima noastră lucrare sub conducerea mea a fost vopsirea acoperișului și a turlei. Am început să prindem curaj pentru că oamenii veneau din ce în ce mai mulți spre noi și ne spuneau că trebuie să facem mai multe. Am introdus gazul metan în biserică, cu cele două convertoare, am schimbat candelabrele vechi și am pus parchet laminat. Oamenii au prins curaj și au venit la mine să îmi spună că suntem un sat binecuvântat. Au fost deschiși, au vrut să facă ceva pentru «mireasa lui Hristos» și am obținut atunci și o sumă frumoasă de bani de la Primărie din care am schimbat geamurile cu tip termopan cu sticlă reflexivă, am pus o stație de sonorizare, am făcut aleea și oamenii au insistat să facem și fațada. Am dat tencuiala jos, am făcut o izolare la subzidire și am retencuit. Am reușit apoi să facem și gardul. Fără ajutorul cre­dincioșilor nu puteam face nimic și de aceea le mulțumesc pentru tot sprijinul din acești ani. Mă bucur din suflet că sunt într-un număr atât de mare la biserică. Să ne ajute Bunul Dumenzeu să fie tot așa, să-și iubească satul, să fie uniți în jurul bisericii și împreună să facem lucruri frumoase, lucruri pe care Dumnezeu ni le va răsplăti tuturor atunci când vom fi chemați să dăm socoteală la Dreapta Judecată”, ne-a spus părintele Bica.

Pe 7 august 2016 lucrările făcute la biserica din Săvăstreni au fost binecuvântate de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Educație, cultură și obiceiuri

Odată cu organizarea vieții bisericești, la Săvăstreni s-a întemeiat și școala din sat. Edu­cația copiilor se făcea inițial în case particulare, iar învăţătorii erau preoţii şi cantorii din sat. În anul 1860 a fost construită prima şcoală, care era din lemn şi acoperită cu paie de secară. În această clădire au învăţat copiii până în anul 1872, când biserica a ridicat un alt edificiu din piatră, care de-a lungul timpului a suferit mai multe modificări.

Dintre obiceiurile satului Săvăstreni se remarcă şezătoarea. Iarna femeile şi fetele din sat se adunau în şezători la câte o gazdă. Lucrau de mână, torceau fuioarele de in şi cânepă sau lână. Specific șezătorilor din Săvăstreni este că participau şi feciorii, care se ocupau cu întreţinerea atmosferei, prin glume şi cântece. La sfârşitul săptămânii, ei aduceau de băut şi încingeau jocul în şezătoare. Aşadar sătenii erau foarte uniţi. Când o femeie avea mult de tors, aceasta chema în ajutor toate femeile şi fetele din sat. Pe lângă acestea, mai veneau şi feciori care depănau firele de pe fuioarele pline. După ce terminau de tors, se punea în funcţiune războiul de ţesut, unde se ţeseau diverse articole de îmbrăcăminte.

Tot obiceiuri ale satului sunt „Legănuşul” şi „De ţi-s Mălai”. Când venea primăvara, în fiecare duminică şi de sărbători tinerii ieşeau în luncile din apropiere unde jucau mai multe jocuri.
„Feciorii căutau doi copaci mai apropiaţi şi făceau un legănuş, aducând lanţuri şi frânghii din gospodăriile lor, după care se urcau câte un băiat şi o fată, iar doi băieţi cu o frânghie le făceau vând pentru a-i da huţa. Iar tineretul care aştepta la rând, ca să nu se plictisească şi să nu stea degeaba se jucau un joc numit «De ţi-s mălai». Tineretul se aşeza în coloană, doi câte doi, şi foarte repede, cel care rămânea fără pereche trecea în faţă şi striga «de ţi-s mălai», la care perechea din spate trecea în faţă. Cel fără pereche trebuia să fugă după cei veniţi în faţă şi să-i despartă. Dacă reuşea să-i despartă, cel care rămânea fără pereche trecea la sfârşit, şi tot aşa, până când toţi tinerii ajungeau în faţă”, povestește Ion Dobrin, unul dintre bătrânii satului.