Savonarola, asprul predicator ars pe rug

Ascet cu o pietate profundă, din care nu a lipsit extremismul şi fanatismul, Girolamo Savonarola, care a trăit în secolul al XV-lea, se credea profet şi îşi identifica viaţa cu cea a lui Hristos. A dispreţuit avertismentele şi pedepsele canonice, deoarece era convins că Alexandru al VI-lea nu era un papă legitim, ci un ateu nebotezat. A vrut să convoace un sinod care să ia măsuri împotriva „uzurpatorului“ de la Roma. Considerat eretic, a primit moartea prin spânzurare şi ardere pe rug, la 23 mai 1498.

Se trăgea, după tatăl Niccolň Savonarola, din mica nobilime a oraşului Ferrara, Italia. Mama sa, Elena Bonaccorsi, originară din Mantova, i-a dat o educaţie aleasă fiului ei, Girolamo.

Născut la 21 septembrie 1452, Girolamo a studiat, în Ferrara, filosofie, muzică, medicină şi desen. La vârsta de 20 de ani, a publicat prima sa lucrare, „De ruina mundi“, în care critică corupţia şi decadenţa moravurilor societăţii din vremea sa. În 1474, după ce a ascultat predica unui călugăr, a pleacat la Bologna, să intre într-o mănăstire a Ordinului Dominicanilor, fără ştirea părinţilor. Aici a scris a doua lucrare critică la adresa Bisericii Catolice, intitulată „De ruina ecclesiae“, în care susţine că aceasta a pierdut rolul de mediator între Dumnezeu şi oameni. A călătorit prin oraşele din nordul Italiei şi, în predicile sale, a denunţat putreziciunea societăţii prevestind venirea apropiată a „Judecăţii din urmă“.

Primeşte misiunea de a predica în metropola Renaşterii, Florenţa, în jurul anului 1481, unde a devenit şi prior (echivalentul stareţului, din Ortodoxie) al Mănăstirii „San Marco“. De la amvonul acestei biserici şi-a predicat idealurile reformei sale.

A luptat împotriva luxului şi a desfrâului

Instituirea „Republicii Fiorentina“, după ocupaţia Florenţei de trupele regelui Carol al VIII-lea al Franţei şi alungarea de la putere a Medicilor, a creeat un regim nou, „democratic“, în care Savonarola deţinea puterea absolută, fiind conducătorul guvernului florentin pentru patru ani (1494-1498). Cu ajutorul acestei noi funcţii, ia o serie de măsuri printre care abolirea luxului, a cămătăriei, perceperea impozitelor pe avere. Savonarola, într-un fanatism religios excesiv, a ars pe rugul „Vanităţii“, în Piazza della Signoria, instrumente ale „păcatului“: oglinzi, produse cosmetice, haine elegante, instrumente muzicale, obiecte de artă, cărţi considerate imorale şi textele în manuscris ale cântecelor laice. A luptat nu numai împotriva desfrâului, ci şi împotriva cultului păgân antic şi artei insuficient pătrunse de spiritualitatea creştină. Datorită talentului oratoric a captivat masele, dar le-a şi înspăimântat cu viziunile sale apocaliptice. El a impus oamenilor rigoare morală şi un ascetism religios radical ca soluţie a salvării oraşului de catastrofă. Chiar şi pictorul Sandro Botticelli şi-a aruncat în foc propriile tablouri pe teme mitologice, cu nuduri feminine.

Aceste măsuri au dus la un mare aflux de vocaţii şi la o extindere a mănăstirilor feminine. S-a instaurat sărăcia absolută, cerşitul şi munca fraţilor laici: sculptura, pictura, miniatura pentru cărţile mănăstirii. Posturile, abstinenţele şi vegherile au fost impuse cu severitate.

A făcut din Florenţa, oraşul plăcerilor şi al petrecerilor de până atunci, un oraş în care predomina spiritul Evangheliei. Serbările şi petrecerile au încetat; în locul cântecelor lumeşti, se rosteau numai cântări bisericeşti. Averile câştigate pe nedrept au fost restituite, duşmanii de moarte s-au împăcat. Bisericile au devenit neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor.

Savonarola s-a impus şi în politică, pentru că a dorit să reformeze până şi straturile cele mai înalte ale societăţii şi Bisericii.

Idealurile reformei religioase şi civile

Era genul de om „dintr-o bucată“, nu admitea jumătăţile de măsură, avea înclinaţii pesimiste, era absolutist în viaţa ascetică, iar în predicile sale extremiste, se baza mai ales pe profeţiile din Vechiul Testament. S-a încrezut în experienţe religioase personale, mai ales într-un fel de viziuni pe care el le credea revelaţii, prin care Dumnezeu i-ar fi făcut cunoscute evenimente ce aveau să aibă loc în viitor. Predicatorul Savonarola făcea preziceri referitoare la reînnoirea Bisericii. Cuvintele sale impulsionau toate straturile sociale, care erau cucerite mai ales de prezicerea a ceea ce avea să vină în curând. În predicile sale, nimeni nu era iertat, cei care făceau parte din cler erau, pentru el, prea „căldicei“, periculoşi şi corupţi.

Susţinea că „nu există o reformă civilă fără una morală, nu există reformă morală fără Evanghelie şi fără viaţă creştină trăită în mod autentic.“ Guvernanţii sunt responsabili pentru moralitatea supuşilor, ca atare, trebuie să-i determine pe aceştia să trăiască creştineşte. O astfel de reformă nu se putea aplica fără o guvernare care să accepte, în totalitate, programul său de reformă destinat formării unui oraş creştin sau unei societăţi de creştini. „Guvernele oamenilor creştini trebuie să fie destinate, în final, spre ajungerea la beatitudine, asigurând buna trăire creştină“, mai spunea acesta. Una din condiţii era aceea de a asigura o viaţă liniştită pentru supuşi, promovând binele comun, pentru ca, astfel, ei să se exercite în practicarea virtuţilor creştine prin care să ajungă la fericirea veşnică. Guvernul trebuie să-i îndrepte pe oameni spre practicarea virtuţilor, era convingerea asprului predicator.

„Cine contrazice această lucrare îl contrazice pe Hristos“

Din noiembrie 1494 până în martie 1498, Savonarola a condus activitatea guvernului florentin. Înfocatul predicator aprobă noi legi şi dispoziţii drastice. Sodomia este pedepsită cu moartea pe rug. Celui ce blestema i se făcea o gaură în limbă. Copiii erau pregătiţi în spionarea locuitorilor şi în denunţarea păcătoşilor.

Pe plan statal, voia să impună o teocraţie creştină, al cărei cap să fie Hristos, Rege al Florenţei. Astfel, oricine vorbea de rău conducerea oraşului era un duşman al lui Hristos. Când a fost excomunicat de către papă, în 11 februarie 1498, Savonarola s-a urcat în amvon şi, indentificând lucrarea sa cu cea a lui Hristos, s-a adresat Romei: „Înţelege-mă bine, o, Romă! Cine contrazice această lucrare, îl contrazice pe Hristos“.

Tribunalul inchizitorial l-a condamnat la moarte

A greşit atunci când şi-a bazat reforma pe un partid politic, acela al „Plângăreţilor“, format, în mare parte, din micii burghezi, care era opus celui al nobililor, „Nervoşii“. Duşmanii politici din oraş şi din Italia, clerul din Florenţa, care nu-l mai puteau suporta, s-au coalizat împotriva lui, încercînd să-l facă să tacă sau să-l înlăture din Florenţa. Aceştia l-au determinat pe papa Alexandru al VI-lea să ia măsuri împotriva lui. Savonarola a fost chemat la Roma, pentru a explica viziunile sale profetice, dar a refuzat. Continuă să predice, iar ţintă a ajuns papa şi întreaga Curie romană. Modul său prea personal de interpretare a Sfintei Scripturi îi atrage, în 1495, acuzaţia de erezie. Savonarola refuză să dea ascultare papei, când acesta îi interzice să mai predice, continuând să-l ignore.

Între timp, situaţia politică la Florenţa devine tot mai critică, partizanii familiei Medici şi populaţia nemulţumită de rigorile morale se revoltă.

În 1497, în momentul culminant al luptei pentru putere, a sosit de la Roma vestea excomunicării lui Savonarola, pe care acesta a declarat-o nevalabilă. Noua putere politică, a Medicilor, a revenit, iar în 1498, Savonarola este arestat, judecat de un tribunal inchizitorial, torturat şi condamnat la moarte pentru erezie. În ziua de 23 mai 1498, după ce a fost spânzurat, trupul lui a fost ars pe rug în Piazza de la Signoria, iar cenuşa lui a fost aruncată în apele râului Arno. La locul supliciului, se poate vedea, astăzi, o mică placă de comemorare.

Propus spre sanctificare

Biserica Romano-Catolică a hotărât, în 1998, la împlinirea a 500 de ani de la moartea lui Girolamo Savonarola, să îl treacă în rândul sfinţilor. Prima etapă în declararea sfinţeniei, beatificarea, a fost făcută. Dar nu s-a hotărât încă sanctificarea lui, călugării iezuiţi nevoind să-i recunoască sfinţenia. Apărătorii lui Girolamo Savonarola sunt călugării dominicani, care consideră că acesta nu a fost un eretic, ci un apărător al creştinismului.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!