Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Schitul de la Căpușneni al boieroaicei Safta Bogdan

Schitul de la Căpușneni al boieroaicei Safta Bogdan

Galerie foto (10) Galerie foto (10) Reportaj
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 10 Aprilie 2016

De la Orgoești continuăm călătoria spre Căpușneni, căci ambele sate au biserici de lemn pe care, veți vedea, le leagă o foarte veche frățietate. Ca să deosebească schitul nou înființat de cel de la Orgoești, de peste deal, cea care l-a ctitorit, Safta Bogdan, l-a numit Orgoeștii Noi, fiind cunoscut sub această denumire pe tot parcursul istoriei sale.

Dar ca să ajungi de la Orgoești (com. Bogdănești) la Că­pușneni (com. Lipo­văț), sate despărțite de un deal, cale de vreo patru kilometri, trebuie să faci un ocol de 68 de kilometri. Peste câmp, cei patru kilometri pot fi trecuți cu bine doar dacă-i cald, printr-o mare de colb. O ploiță, fie și numai de zece minute, anihilează, ca un grănicer aprig, orice gând de traversare. Așa că oricine ar dori să treacă dintr-un sat în altul e nevoit să se întoarcă la drumul național ce înaintează către Bârlad, prin Sălcioara, de unde s-o cârmească spre Vaslui, iar de-a­colo spre Lipovăț. Traseul e aventuros, căci trebuie lăsat în urmă și drumul asfaltat ce vine de la Lipovăț și luată, bărbătește, în piept, o cale pietruită ce trece prin satul Fundu Văii, ca să ajungă, într-un final, la un idilic și încotoșmănat în liniște hotar de lume - Căpușneni.

Satul e ca o felie de pământ, întinsă pe fundul văii, între pădurile risipite pe cei doi parapeți de deal. Îl taie, de-a lungul, o uliță firavă, bătucită bine pe vreme uscată și scăldată în mocirlă cleioasă pe timp ploios. Capătul ei se oprește în poarta bisericii de lemn a Căpușnenilor, odinioară schit.

Cândva, în secolul al XV-lea, locul se numea Negomirești și era moșie a boierilor din neamul Orgoae, ca și Orgoeștii vecini, făcând parte din același trup de moșie. Apoi, a trecut, pe rând, pe la diverși proprietari moldoveni, ajungând, în plin secol XVIII, în proprietatea medelnicerului Constantin Costachi, primul soț al Saftei Bogdan, fiica marelui dregător moldovean Ioan Bogdan, cea care a ctitorit Schitul Orgo­eștii Noi, adică biserica de lemn de azi a satului Căpușneni.

Potrivit istoricului Gheorghe Baciu, la 1792, moment în care Safta Bogdan a început ridicarea schitului, satul Căpușneni nu exista, întregul amplasament al așezării de azi fiind căptușit cu păduri seculare. Safta Bogdan a ales locul tocmai pentru că era foarte retras și pentru că ar fi putut oferi călugărilor atmosfera prielnică rugăciunii.

Ca să deosebească schitul nou înființat de cel de la Orgoești, de peste deal, Safta Bogdan l-a numit Orgoeștii Noi, fiind cunoscut sub această denumire pe tot parcursul istoriei sale. De altfel, după desființarea schitului vechi, de la Orgoești, călugării de acolo s-au retras aici, continuându-și viața monahală. Cele două biserici de lemn, foste schituri, sunt legate, așadar, printr-o istorie comună, iar azi ambele fac parte din aceeași parohie.

Construcția propriu-zisă a bisericuței de lemn ce avea să servească drept schit a început, așadar, la 1792 și a continuat, după cum arată documentele, până la începutul veacului următor. După întemeiere, a fost închinat Mănăstirii Neamțului, devenind metoc al acesteia.

Bisericuța a funcționat ca schit până la 1861, cu numai trei ani înainte de secularizarea averilor mănăstirești. Apoi a devenit biserică de parohie a proaspăt înfiripatului sat Căpușneni.

Stilul arhitectural

Biserica "Sfântul Nicolae" Că­pușneni este construită din bârne de stejar "de pe loc", așezate pe tălpoaie de stejar încheiate "în clește" și pe temelie de piatră. La colțuri, bârnele sunt încheiate "în cheotoare dreaptă". Exteriorul, păstrat ca prin minune, cu bârna la vedere, e o adevărată demonstrație de rafinament a arhitecturii populare. Locașul e încins jur-împrejur cu un delicat brâu-torsadă, iar deasupra tălpilor de stejar e garnisit cu un alt brâu, format din denticuli sculptați în relief.

Un element particular este cerdacul boieresc, sprijinit pe șase stâlpi, cu arce delicate, asemeni conacelor vechi, care a rămas
deschis până astăzi, subliniind linia zveltă a monumentului.

De o mare finețe artistică sunt și decorurile de pe ancadramentul portalului de intrare și ferestrelor laterale, pe care se regă­sește motivul vrejului, specific zonei Vasluiului.

Acoperișul a fost, inițial, de șindrilă, dar, la 1914, un sătean vrednic, Ilie Pâslariu, în a cărui casă a funcționat și prima școală a căpușnenilor, a înlocuit șin­drila cu învelitoare de tablă. Bisericuța are trei turle, dovadă limpede că a fost ctitorie boierească.

Minunata împărăție dinăuntru

Spre deosebire de exterior, interiorul n-a avut norocul de a-și fi păstrat pereții de bârne în forma lor autentică. Aceștia au fost căp­tușiți cu scândură în timpul re­parațiilor dintre anii 1924 şi 1925.

Cea mai importantă piesă este catapeteasma din lemn de tei, pictată, după cum se arată și în istoricul locașului, de un zugrav care cunoștea bine tehnica școlii ruse de pictură din secolul al XVIII-lea. De aceea, icoanele de pe catapeteasmă, "cu aureole suflate cu aur, veșmintele împodobite cu flori policrome și broderii care imită firul de aur", prezintă o deosebită valoare artistică: Mântuitorul, Maica Domnului, Sfânta Ecaterina, Sfinții Trei Ierarhi și Sfânta Varvara. De asemenea, la fel de frumoasă este și icoana Sfântului Nicolae, ferecată în argint, dar și câteva icoane pe pânză de secol XVIII.

În locaș se păstrează și trei pomelnice pe lemn, unul dintre acestea, întocmit, probabil, încă din timpul vieții Saftei Bogdan, pomenind-o și pe ea.

De o deosebită eleganță în execuție sunt ușile împărătești.

Din păcate, și unele elemente arhitecturale sunt într-o stare destul de avansată de degradare și ar necesita intervenții de urgență. Este vorba de bolțile din naos și pronaos al căror lemn este destul de deteriorat. `De asemenea, pe lângă problemele de la interior, și temelia este destul de afectată, biserica având un anumit grad de înclinare din această cauză. Ne dorim să reu­șim s-o consolidăm”, spune tânărul paroh Florin Butnaru, cel care are în grijă și bisericuța de lemn de la Orgoești, de peste deal.

Grație valorii sale arhitecturale, bisericuța de lemn a căpuș­nenilor este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Vaslui, în rândul celor de interes național (monument de categoria A).

Satul ungurenilor din Căpuș

Spre deosebire de schit, satul Căpușneni a luat ființă mai târziu, abia după 1800, când domnitorul Scarlat Calimachi dă slobozenie călugărilor să își aducă 12 liuzi, „fără bir și fără nici un amestec cu locuitorii țării acesteia, spre a avea schitul pentru ajutorul și înlesnirea slujbelor sale”. Altfel spus, aveau voie să-și aducă 12 clăcași pentru munca pământului. Potrivit profesorului Horia Stamatin, autorul lucrării Valea Horăieții, istorie și onomastică de la origini și până în prezent, conducerea schitului a optat pentru oameni de peste munți, din Ardeal, dornici să-și părăsească baștina din pricina persecuțiilor religioase. Din acest nucleu de liuzi, care și-au făcut case pe locul numit Poiană, în mijlocul pădurii, ar fi pornit satul de azi. Numiți `ungureni” de sătenii de pe Valea Horăieții, ardelenii clăcași pe moșia schitului proveneau dintr-unul din cele patru sate ardelenești cu denumirea de Căpuș (căpuș desemnând în graiul ardelenesc cobuzul, un fel de fluier sau caval). Metabolizat în graiul local, amestecând căpușul ardelenesc cu căpșunele moldovenesc, a rezultat numele de Căpșuneni, Căpu­șeni, pentru ca în final să rămână Căpușneni.

Pentru o vreme, satul a făcut parte din componența comunei Vlădești, apoi a comunei Bogdă­nița, a comunei Orgoești, pentru ca azi să fie administrat de comuna Lipovăț. Așezarea, extrem de izolată din cauza infrastructurii rutiere, se află la circa 25 de kilometri distanță de orașul Vaslui.