Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Schitul Pahomie, un colţ de rai vâlcean

Schitul Pahomie, un colţ de rai vâlcean

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Ioan Bușagă - 17 August 2010

Vremurile tulburi de azi aduc multă nelinişte sufletească omului. Criza financiară, care în esenţa ei este o criză spirituală, stresul cotidian, grija zilei de mâine îndeamnă pe orice creştin să-şi găsească odihna sufletească, plecând din vâltoarea oraşului şi căutând liniştea din natură sau de la mănăstiri.

Un asemenea loc de liniştire a sufletului este Schitul Pahomie, care se află sub masivul Buila, din judeţul Vâlcea. Drumul până la Schitul Pahomie este anevoios dacă în gândurile tale nu faci loc rugăciunii. De aceea, din loc în loc sunt amplasate pe drum troiţe, unde te poţi odihni trupeşte şi sufleteşte prin contemplarea frumuseţii lumii create de Dumnezeu. Astfel, urcarea muntelui până la schit devine o purificare, părăsirea gândurilor ale lumii în care trăim şi improprierea stării de linişte şi de rugăciune, pe care o trăiesc monahii din aceste meleaguri, pentru trăirea vieţii întru Hristos. La intrarea în incinta schitului se află Izvorul Frumos, care ţâşneşte de sub stâncile pe care este clădită biserica Schitului Pahomie. Deasupra izvorului se află răstignit Domnul Hristos, iar la picioarele Lui se află icoana Maicii Domnului, care are scris deasupra capului cuvintele psalmistului David, care înfăţişează starea pe care o are pelerinul venit aici: "Precum doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa te doreşte şi sufletul meu, Dumnezeule".

Pelerinajul nu trebuie să fie o vizită ca la un muzeu

La Schitul Pahomie sunt cinci vieţuitori veniţi de la Mănăstirea Pătrunsa, sub îndrumarea căreia se află Schitul Pahomie. Părinţii sunt primitori şi dornici să-ţi dăruiască un sfat duhovnicesc, fiindcă sunt conştienţi că oamenii sunt neliniştiţi din cauza întrebărilor pe care le au din cauza neîmplinirilor sufleteşti. Pelerinii caută pe Dumnezeu, şi, implicit, caută să-şi găsească liniştea lăuntrică. Din păcate, părinţii monahi îşi mărturiseau regretul că sunt pelerini care sosesc la mănăstire doar pentru a poposi câteva zeci de minute, pentru a face fotografii sau pentru a se relaxa, fugind de stresul din oraşe. Astfel, pelerinajul la mănăstire se transformă într-o vizită la un muzeu sau la un monument istoric. Acest lucru este cauzat de lipsa componentei esenţiale duhovniceşti a unui pelerinaj la o mănăstire, care constă în intrarea în starea de rugăciune existentă în mănăstire, participarea la slujbele religioase şi comuniunea dintre monahi şi pelerini prin intermediul rugăciunii.

De asemenea, părinţii monahi mărturiseau că, atunci când pelerinul soseşte la mănăstire, se simte liniştit, dar această odihnă el nu o mai reproduce în lume atunci când se întoarce. Pelerinajul la o mănăstire trebuie să fie pentru fiecare credincios un mijloc de întărire sufletească în lupta pe care o are cu ispitele. Prin intermediul pelerinajului, fiecare credincios trebuie să vadă cu ochiul interior exemplul monahilor care au părăsit plăcerile lumeşti, deoarece toate sunt deşertăciuni.

Schitul Pahomie se află la 33 km nord-vest de Râmnicu Vâlcea şi se poate ajunge pe drumul naţional care duce către Băile Olăneşti, sub vârful Buila, la 13 km nord-vest de Cheia, pe drum forestier.

Istoric

Istoria acestui colţ de rai începe pe la 1520, când, potrivit pisaniei, Pahomie monahul şi Sava haiducul au ridicat pe o stâncă o biserică. Despre Pahomie se spune că purta ca mirean numele de Popa Postelnicu, fiul lui Iordache Parscoveanu vel Stolnic, dar despre Sava haiducul nu se spune nimic. După alte izvoare, acest Pahomie n-ar fi altul decât Barbu Craiovescu, ctitorul Mănăstirii Bistriţa, din apropiere, unde îşi doarme somnul de veci. Acesta a zidit Schitul Pahomie în anul 1509, în amintirea faptului că la Izvorul Frumos, în pustietatea muntelui Buila şi-a găsit salvarea vieţii sale şi a celor care îl însoţeau în pribegie, deoarece căuta drumul care ajungea la Sibiu, pentru a scăpa de Mihnea cel Rău, care-i dărâmase cu tunurile ctitoria sa de la Bistriţa.

La loc de frunte se afla căpitanul de oaste Sava, devenit Sava haiducul pentru faptul că, zăbovind cu stăpânul său mai multă vreme aici, a făcut deseori şi unele prăzi localnicilor pentru hrana oamenilor din subordinea sa. Schitul Pahomie a fost reparat în 1684 de Constantin vel Spătar, mai târziu, Constantin Brâncoveanu, în calitate de descendent al familiei Craioveştilor.

Despre existenţa schitului de la Izvorul Frumos ne vorbeşte un document din 1793 al lui Alexandru Moruzzi, prin care domnitorul ţării întăreşte sihaştrilor de aici anumite scutiri, iar, în 1798, Constantin Hangherli Voievod întăreşte anumite danii schitului. Sunt date scrise despre starea Schitului "Izvorul Frumos", metocul Mănăstirii Iezer, când la 17 decembrie 1824 se arată că "Biserica se află spre dărăpănare cu totul". Prin 1880, schitul a fost părăsit de vieţuitorii monahi, biserica s-a dărâmat, şi a rămas numai ruine de la ferestre în jos, iar din chilii, numai urmele temeliilor. În anul 1952 s-a reclădit mai întâi biserica în forma ei iniţială, după trăsăturile zidurilor rămase, şi apoi clădirea pentru chilii. Sfinţirea schitului s-a făcut la 30 septembrie 1956 de către episcopul Iosif al Râmnicului şi a fost încredinţat spre îndrumare părintelui Veniamin de la Schitul Pătrunsa.

Biserica cu hramul "Sfântul Prooroc Ilie", în formă de navă, a fost construită sub stâncă, ce o acoperă în proporţie de 70%. Are numai altar şi naos. Pridvorul deschis este susţinut de şase stâlpi de zid. Are două ferestre mici în naos, pe zidul din dreapta, acestea deschizându-se în exterior. Catapeteasma este din zid. Faţadele exterioare sunt simple, văruite în alb, iar acoperişul este din tablă.

Pictura este opera pictorului Stan Hermeneanu, ajutat de Vasile Ciugulin. A fost sfinţită, aşa cum se vede, la 30 septembrie 1956. Din cauza infiltraţiilor, pictura peretelui dinspre stâncă a început să se degradeze. Pe zidul pridvorului, în stânga intrării în naos, este pictat Sfântul Apostol Petru, iar în dreapta, Sfântul Apostol Pavel. Cu timpul, pictura s-a deteriorat, fiind refăcută în 1997, de către ierodiaconul Popa Nicolae din Perişani.

Clădirea pentru stăreţie, trapeză, bucătărie şi chilii a fost amplasată la vest de biserică, fiind construită din zid, etajată şi cu acoperiş de tablă. Biserica şi construcţia chiliilor au fost ridicate de meşteri zidari din Costeşti, Gorj, şi meşteri tâmplari din comuna Bărbăteşti.