Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Se caută o limbă europeană unică

Se caută o limbă europeană unică

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Oana Nistor - 04 Octombrie 2009

În mai puţin de trei luni de zile, de la 1 ianuarie 2010, va fi pus în practică Spaţiul European al Învăţământului Superior, regăsit în Declaraţia de la Bologna, şi care are astăzi acordul a 47 de ţări. Publicaţia spaniolă „El Pais“ trage însă un semnal de alarmă cu privire la imposibilitatea aplicării acestui program atâta timp cât guvernele implicate nu au promovat până acum politici şi măsuri în ceea ce priveşte dificultăţile în alegerea unei limbi unice în care să se studieze. „Totul indică faptul că lingua franca (limba comună) va fi engleza, dar acest aspect, care necesită o investiţie (nu numai economică, dar mai ales organizatorică şi de impuls politic), prezintă unele dificultăţi pe termen mediu şi lung“, scrie „El Pais“. Principalele titluri ale presei europene sunt prezentate pe site-ul http://www.presseurop.eu/ro.

Spaţiul european de învăţământ superior va fi implementat începând din 2010, însă anumite probleme au rămas nerezolvate, îşi începe articolul publicaţia spaniolă „El Pais“.

În ce limbă poate studia un spaniol în Polonia? Dar un polonez în Spania? Un german în Suedia? Un francez în Lituania? Belşugul limbilor Uniunii Europene este un handicap pentru materializarea spaţiului comun universitar european, care încearcă să încurajeze mobilitatea studenţilor. Totul indică faptul că lingua franca (limba comună) va fi engleza, dar acest aspect, care necesită o investiţie (nu numai economică, dar mai ales organizatorică şi de impuls politic), prezintă unele dificultăţi pe termen mediu şi lung.

În primul rând, mobilitatea înseamnă că ţările gazdă investesc în formarea unui străin care, adeseori (cum ar fi Spania şi Germania), nu plăteşte taxele de şcolarizare. Deci, statul gazdă ar plăti pentru formarea profesională a populaţiei vecinilor fără a primi nimic în schimb. O problemă care, pentru moment, nu este luată în considerare de statele participante la proiect.

În al doilea rând, numărul de diplome în limba engleză (la orice nivel) este încă foarte scăzut, în special în ţările din sudul Europei, în ţări care nu s-au ocupat de ani de zile de nivelul de învăţare a englezei în şcolile lor.

Aceasta este situaţia de bază cu care este confruntată Uniunea Europeană la trei luni de la punerea oficială în aplicare, în 2010, a Spaţiului European al Învăţământului Superior, planificată încă din 1999 în Declaraţia de la Bologna şi care are astăzi acordul a 47 de ţări. Cu toate acestea, nici în ziua de azi guvernele nu au promovat politici şi măsuri pentru a depăşi aceste capcane.

Erasmus, un exemplu de mobilitate a studenţilor

„Mobilitatea totală pentru studiile superioare va rămâne încă mai mulţi ani excepţională doar pentru universităţi de prestigiu şi calificări specifice“, prezice rectorul UNED (Universitatea Naţională spaniolă de Educaţie la Distanţă), Juan Gimeno, care prezidează şi Comisia Relaţiilor Internaţionale ale Conferinţei Rectorilor Universităţilor Spaniole (CRUE). „Ne vom concentra pe modelul de tip Erasmus, care să permită studenţilor să se ducă pentru un an într-o altă ţară a UE, dar şi pe duble diplome în mai multe universităţi, acorduri între şcoli... însă mobilitatea totală va trebui să aştepte mai mulţi ani“, a mai precizat Juan Gimeno, care a continuat: „Carol Quintul spunea că vorbea cu Dumnezeu în spaniolă, femeilor în italiană, bărbaţilor în franceză şi câinelui lui în germană. Astăzi ar adăuga că ar vorbi în engleză cu lumea universitară“.

Cu această anecdotă se va deschide prezentarea unui seminar organizat în luna decembrie, la Bruxelles, asupra strategiilor ce trebuiesc adoptate de UE în materie de politică lingvistică în universităţi, o temă încărcată pentru Europa.

„Este preferabil de a preda în limba engleză?“, se întreabă specialiştii.

Dezbaterea conţine diverse probleme la care trebuie să se găsească soluţii imediate şi eficiente: cum să promovezi o lingua franca pentru a favoriza mobilitatea, oferind, în acelaşi timp, o instruire eficace şi de calitate elevilor care studiază într-o limbă străină; care pot fi efectele asupra limbilor şi culturilor unei politici lingvistice universitare prea orientate spre piaţă; cum pot deveni aceste politici compatibile cu cele care promovează diversitatea şi multilingvismul în Europa.

Engleza nu ar fi pe placul... britanicilor

În tabăra opusă, britanicii stau la pândă, prestigioasa revistă britanică a învăţământului superior „Times Higher Education“ a consacrat recent acestei probleme un editorial, sub titlul „Everyone is talking the talk“ sau „Toată lumea vorbeşte de cum se va vorbi“. Potrivit revistei, „odată cu utilizarea tot mai mare a limbii engleze în învăţământul superior din Europa, Marea Britanie ar pierde un avantaj competitiv vital“.

Dar engleza va fi, oare, lingua franca a universităţii europene? „Este evident“, susţine clar rectorul UNED, „oferta britanică nu satisface cererea pentru studii în limba engleză, care este absorbită de către ţările scandinave sau Olanda, în special, care au oferit întotdeauna mai multe cursuri în limba engleză“.

Ultimul aspect de luat în considerare în dezbaterea asupra mobilităţii studenţilor, şi probabil cel mai important, este finanţarea. Cine va suporta costul educaţiei studenţilor care-şi schimbă ţara, în contextul în care cursurile universitare nu sunt suportate de Stat în acelaşi fel de la o ţară la alta?

În Spania, taxele de şcolarizare în universităţi reprezintă, în medie, 12% din ajutoarele uzuale, şi ajutorul mediu este de 5.000 de euro pe an şi pe student. Prin comparaţie, taxele de şcolarizare reprezintă, în medie, 35% din ajutor în ţările anglo-saxone, iar în Statele Unite ale Americii, în unele regiuni, costul mediu pe student este de aproximativ 20.000 de euro.

În Uniunea Europeană, fiecare ţară are modelul său, ceea ce complică şi mai mult lucrurile, însă se doreşte ca aceste probleme să-şi găsească răspunsurile în luna decembrie, la Bruxelles.

Ce este Spaţiul European de Învăţământ Superior

Pe data de 19 iunie 1999, la un an după Declaraţia de la Sorbona, miniştrii responsabili pentru învăţământul superior din 29 de ţări ale Europei au semnat Declaraţia de la Bologna. Aceştia au convenit asupra unor obiective comune importante pentru dezvoltarea coerentă şi armonioasă în domeniul învăţământului superior pentru anul 2010.

Mobilitatea studenţilor, a personalului academic şi administrativ, reprezintă baza pentru formarea Spaţiului European de Învăţământ Superior, acesta fiind structurat pe trei cicluri, fiecare ciclu având rolul de a asigura pregătirea studenţilor pentru piaţa muncii, acumularea de noi competenţe şi pentru cetăţenia activă.

Cadrul calificărilor, setul comun de standarde şi norme orientative europene pentru asigurarea calităţii şi recunoaşterea diplomelor şi a perioadelor de studii reprezintă, de asemenea, elemente-cheie ale Spaţiului European de Învăţământ Superior.

În acest moment, 45 de ţări participă la Procesul Bologna şi sunt membre al Grupului de implementare: Albania, Andora, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Sfântul Scaun, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Moldova, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Federaţia Rusă, Serbia şi Muntenegru, Republica Slovacă, Slovenia, Spania, Suedia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Turcia, Ucraina şi Marea Britanie.