Secole de liturghie în cea mai veche biserică din România

Narcisa Elena Balaban, 15 Ianuarie 2008

În localitatea Densuş, din judeţul Hunedoara, se află cea mai neobişnuită biserică din România şi, în acelaşi timp, cea mai veche, în care astăzi se mai slujeşte. Unii istorici consideră că lăcaşul a fost construit pe fundamentul unui vechi altar precreştin. Mai multe bucăţi din piatra care o compune au fost luate, se pare, de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Cele patru coloane centrale din interior au la bază lespezi mari, romane, cu inscripţii şi basoreliefuri. Pictura murală care îi împodobeşte parţial interiorul datează din prima jumătate a secolului al XV-lea.

Pentru a ajunge la biserica din Densuş se merge cu maşina în afara oraşului Haţeg circa 10 kilometri, iar în centrul satului Toteşti se virează la dreapta.

În Ţara Haţegului, la Densuş, în inima regatului dac, la câţiva kilometri de Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala Daciei Felix, cineva a proiectat şi a construit unul din cele mai ciudate sanctuare ale omenirii. Nimeni nu a putut afla cu certitudine când a fost construită biserica de la Densuş.

Această minune din Ţara Haţegului, obiectul mai multor controverse iscate între diferiţi oameni de ştiinţă, dornici de a-i stabili originea, nu are pereche între toate construcţiile româneşti.

Există mai multe ipoteze privind originea ei. După unii, acesta ar fi fost templul zeului Marte din secolele II-III, transformat în biserică, în veacurile IV-V. După alţii, aceasta ar fi fost ctitorită de goţi în secolul al IV-lea. A treia ipoteză aparţine lui Aron Densuşianu, fiul preotului din sat, Vizantie Pop Densuşianu, tatăl lui Ovid Densuşianu şi fratele lui Nicolae Densuşianu. Potrivit acestuia, biserica a fost ridicată pe ruinele unui mausoleu al generalului roman Maximus Longinus, devenit prizonier, dar care s-a sinucis pentru ca Decebal să nu-l forţeze pe Traian să-şi retragă trupele în sudul Dunării în schimbul eliberării sale.

Alţi istorici, printre care Constantin C. Giurescu, plasează această biserică la 1280. După Nicolae Iorga, monumentul ar fi construit în secolul al XVI-lea, iar după istoricul de artă Vataseanu, în ultimul sfert al secolului al XIII-lea.

Amprente stilistice ale romanicului târziu

De-a lungul vremii, în special, la sfârşitul secolului al XIII-lea, biserica veche din Densuş a suferit mari modificări. Construită din bolovani de râu, cărămidă pe care se zăresc şi astăzi inscripţii romane, capiteluri, pietre funerare, tuburi de canalizare, biserica din Densuş oferă un aspect straniu şi maiestuos, stârnind, în acelaşi timp, uimire şi admiraţie. Deşi bizară, construcţia ei nu ascunde însă amprentele stilistice ale romanicului târziu. În interior se mai disting mici porţiuni de pictură datând din 1443, care scot la iveală strânse legături stilistice cu picturile de epocă din Ţara Românească. Scenele picturale de pe registrele superioare ale pereţilor naosului, precum şi cele din altar aparţin zugravului Ştefan, după semnătura care a reuşit să pecetluiască, pentru sute de ani, această operă. Pe unul dintre stâlpi este reprezentat Pruncul Iisus, îmbrăcat în costum popular românesc, ţinut în braţe de Fecioara Maria. Din păcate, multe picturi au fost distruse de reformişti în perioada Evului Mediu.

Specialiştii spun că biserica din Densuş ar putea fi o copie a Bisericii Sân-Nicoară, din Curtea de Argeş, din care se mai păstrează astăzi doar câteva ruine. Coincidenţa constă în faptul că, atât biserica din Argeş, cât şi biserica din Densuş au acelaşi ocrotitor spiritual, Sfântul Ierarh Nicolae.

Biserica de pe timbru

Lungimea bisericii este de 30 de metri, lăţimea de 8 metri, înălţimea de 18 metri, iar în interior spaţiul măsoară 15 metri pătraţi. Pronaosul, în formă de „L“, este descoperit, străjuit de patru stâlpi groşi, îmbrăcaţi în pietre funerare. Sfânta masă este realizată tot dintr-o piatră funerară, de pe care au fost şterse literele. Naosul este străpuns de un turn, în jurul căruia se află un spaţiu îngust, acoperit cu o boltă de sprijin, iar la est se află o absidă semicirculară. Acoperişul este realizat din plăci de piatră.

Un document de la 1700 îi zice acestei bijuterii arhitectonice a lumii „Templum Valachicum Antiquum“, iar Nicolae Iorga o considera „fără pereche în toată românimea“. Un moment crucial în istoria îndelungată a acestei biserici s-a petrecut la mijlocul secolului al XIX-lea. Se spune că localnicii au vrut s-o dărâme pentru a construi alta, mai mare. A fost salvată de autorităţile de la Budapesta, care au considerat-o monument şi au interzis demolarea.

Înainte de 1989, imaginea bisericii din Densuş se afla pe unul dintre cele mai răspândite timbre poştale, cel cu valoarea de 40 de bani.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!