Sfânta Elena, împărăteasa care ne-a dăruit Crucea lui Hristos

Andreea Vieru, 21 Mai 2009

Sărbătorită pe 21 mai împreună cu fiul său, Sfânta Elena este cunoscută şi venerată pentru descoperirea Sfintei Cruci de pe dealul Golgotei, precum şi pentru ridicarea numeroaselor biserici din Palestina, Cipru şi Occident. Fiul său, Constantin cel Mare, este cel care a hotărât libertatea de manifestare a creştinilor prin Edictul din Milan, ce a transformat creştinismul în religie oficială a Imperiului.

Deşi născută ca „femeie de rând“, mama Împăratului Constantin va deveni pe parcursul vieţii una dintre persoanele importante din timpul său, marcându-şi prezenţa istorică prin monedele şi inscripţiile vremii ce-i poartă chipul şi numele.

E probabil ca Flavia Iulia Elena să se fi născut în oraşul Drepanum din Britania. Mai multe surse relatează că Drepanum a fost redenumit Helenopolis de către Constantin, fiul Elenei, pentru a-i păstra vie imaginea de-a lungul istoriei. Procopius menţionează în „De Aedificilis Libri“ că schimbarea de nume a fost făcută deoarece este oraşul natal al Sfintei Elena. În ceea ce priveşte anul naşterii sale, se pare că acesta ar fi fost 248/9, calculat conform relatării lui Eusebius (Vita Constantini, 3.46), care declară anul morţii sale ca fiind 328/9 şi că ar fi trăit 80 de ani.

Dar cronicile istorice nu sunt întru totul de acord. Bizantinistul Cyril Margo a argumentat că Helenopolis a fost restaurat pentru a întări reţeaua de comunicare în jurul noii sale capitale din Constantinopol şi se ştia că acest oraş era construit în onoarea Elenei, dar nu neapărat a locului ei de naştere. Mai există un Helionopolis în Palestina; amplasamentul său exact este necunoscut, însă probabil că numele provine tot de la influenţa istorică a mamei lui Constantin.

Sfânta Elena era de sorginte socială inferioară. Ambrozie o numeşte stabularia, iar Eutropius menţionează că s-a născut ex obscuriore matrimonio. Philostorgius (Historia Ecclesiastica, 2.16) o numeşte „o femeie de rând“. Constantius I Chlorus şi Elena se bănuieşte că s-au întâlnit în Drepanum în jurul anului 270, însă nu există surse sigure care să ateste aceasta. E posibil ca aceştia să fi trăit fără să fi avut o formă de convieţuire oficială, cum era în cazul celor proveniţi din clase sociale diferite, însă unii cronicari se referă la cuplu ca fiind soţ şi soţie. În 272/3 Elena a dat naştere fiului său Constantin în Naissus. În 293, soţul ei, Constantius, devine Cezar şi din motive de stat, trebuie să se căsătorească cu Theodora, fiica Împăratului Maximilian Erculeo. Elena Flavia a fost alungată de la curte şi a trăit o perioadă în umbră, aproape de fiul său. Nu s-a recăsătorit niciodată.

Numele Sfintei Elena, inscripţionat pe monede

Sfânta Elena rămâne absentă din izvoare până în 306, când trupele din York îl proclamă pe Constantin ca succesor al tatălui său şi rege al imperiului, şi probabil că din acest moment mama sa este rechemată la curte. După ce Constantin l-a înfrânt pe Maxenţius la Podul Milvian, Elena a venit să locuiască la Roma. Fundus Laurentus din colţul de sud-est al Romei, care includea Palatium Sessorianum, un circ şi băile publice (denumite ulterior Thermae Helenae), a devenit proprietatea sa. Diverse inscripţii descoperite în zonă stau mărturie a legăturii între Elena şi Fundus Laurentus şi a interesului ei pentru biserica Sfinţilor Marcelin şi Petru care a fost construită în zonă, dat fiind că a şi fost îngropată într-un mausoleu ataşat acestei biserici.

Influenţa pe care fiul său a avut-o asupra ei a determinat convertirea Sfintei Elena la creştinism, după această bătălie câştigată de la Milvium. Faptul e atestat de Eusebiu în Vita Constantini (III, xlvii): „Sub influenţa ei, Constantin a devenit un slujitor atât de devotat lui Dumnezeu, încât ai fi crezut că a fost din copilărie un discipol al Mântuitorului“.

Elena a devenit o persoană foarte importantă la curtea imperială. Înainte de 324 deţinea titlul de Nobilissma Femina, aşa cum apare pe monede ale vremii. În 324, după înfrângerea lui Licinius de către Constantin, Elena primeşte titlul de Augusta. Creşterea numărului de monede având legenda securitas reipublice şi inscripţiile ce poartă acest titlu sugerează creşterea statutului Elenei şi importanţa ei în istoria dinastiei neo-flaviene.

Călătoria în Palestina, pelerinaj sau călătorie diplomatică

Un eveniment memorabil din viaţa Elenei a fost călătoria sa în Palestina şi în alte provincii din est, din perioada 327-328. Datorită descrierii acestei călătorii făcute de Eusebius în Vita Constantini (3.42-47), aceasta este văzută ca un pelerinaj. Eusebius a pus în relatarea sa accentul pe activitatea religioasă a Elenei, portretizată ca o persoană credincioasă: mama lui Constantin se roagă acolo unde ştie că picioarele lui Iisus au atins pământul, are grijă de cei săraci, face fapte de milostenie şi construieşte în zonă multe biserici.

Mai presus de binefacerile sale şi implicarea în problema săracilor, Sfânta Elena este recunoscută de creştini ca cea care a descoperit Sfânta Cruce.

Un templu al Afroditei fusese înălţat de către Împăratul Adrian pe dealul Golgotei, pentru a masca locul pătimirilor lui Hristos, dar Sfânta a ordonat distrugerea statuii şi a îndepărtat pământul care acoperea mormântul Domnului Iisus şi cele trei cruci, una dintre ele fiind a lui Iisus şi celelalte două aparţinând tâlharilor care au fost răstigniţi cu El.

Pentru a afla care este crucea pe care Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit, acestea au fost atinse de trupul unei persoane care murise de curând. Iar în momentul atingerii de una dintre cruci, omul a înviat. Aceasta a fost dovada de netăgăduit că aceea este crucea lui Hristos. Preţioasa cruce a fost imediat înălţată de Sfântul Macarie şi, când oamenii au zărit-o, au strigat: „Doamne, miluieşte!“. După această descoperire, o parte din cruce a fost trimisă la Constantinopol ca binecuvântare, iar restul a rămas în Ierusalim în biserica ce a fost construită chiar de Sfânta Elena.

După acest eveniment, ca mulţumire adusă Domnului pentru descoperirea crucii, mama lui Constantin a ridicat biserici la locul răstignirii şi Învierii, apoi în Bethleem, la peştera Naşterii Domnului, alta pe muntele Măslinilor, unde Mântuitorul s-a înălţat la ceruri, şi multe altele în Pământul Sfânt, Cipru şi chiar în Occident.

E posibil însă ca expediţia Sfintei Elena în Orient să fi fost şi un act politic de împăciuire. Populaţiile din est ar fi putut fi nemulţumite de reformele religioase radicale ale lui Constantin; înlocuirea oficialilor vechi cu reprezentanţi creştini şi suprimarea cultelor păgâne locale nu erau schimbări uşor de acceptat. În acelaşi timp, e posibil ca popularitatea lui Constantin să fi primit o mare lovitură când acesta şi-a omorât soţia, Fausta, şi pe fiul său, Crispus, în 326. De aceea, un alt motiv pentru care Elena a călătorit în Orient ar fi putut fi ca să îi apropie pe locuitorii acestei zone de fiul său Constantin.

La scurt timp după călătoria sa în Orient, Elena a murit în prezenţa fiului său Constantin, după cum relatează Eusebiu, în Vita Constantini. Întreruperea emiterii de monede cu Elena Augusta în primăvara anului 329 indică moartea sa la sfârşitul lui 328 sau începutul lui 329. A fost îngropată la Roma, în mausoleul de lângă biserica Sfinţilor Marcelin şi Petru de la Via Labicana. Sarcofagul care conţine rămăşiţele sale se află acum depus în muzeul din Vatican.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!