Sfânta Liturghie în limbaj mimico-gestual

De mai bine de 10 ani, la Biserica „Popa Nan“ din Capitală, persoanele cu deficienţe de auz se bucură de Sfânta Liturghie tradusă în limbaj mimico-gestual. Cu ajutorul unor voluntari special pregătiţi, aproximativ 15 persoane hipoacuzice sunt ajutate să îşi depăşească neputinţa fizică şi să trăiască, la fel ca oricare alt credincios, Taina Sfintei Liturghii.

Până în vara anului 2008, când Biserica „Sfântul Elefterie“ -Vechi a devenit lăcaşul de cult al Comunităţii Ortodoxe a Surzilor din Bucureşti, la Biserica „Popa Nan“ veneau constant peste 20 de persoane hipoacuzice. O parte a mers acolo, dar cei mai mulţi au rămas la biserica din strada Popa Nan, unde au fost primiţi de la bun început cu braţele deschise. „Când au venit aici, ei nu au fost socotiţi ca ceva aparte, ci pur şi simplu au fost consideraţi ca nişte oameni care vin la biserică, cu diversele lor suferinţe. Încă de la început au fost asimilaţi de comunitatea credincioşilor în mod firesc. Niciodată nu au fost o noutate în biserica noastră, ci dimpotrivă, atunci când pleacă în excursii şi lipsesc de la slujbă, credincioşii întreabă de ei. Au devenit o prezenţă firească în comunitatea noastră; lipsa lor pare nefirească! Au un colţişor al lor în biserică şi întotdeauna au venit voluntari care le-au tradus slujba în limbaj mimico-gestual, astfel încât nu am avut vreodată o dificultate în a comunica cu ei. De asemenea, de câte ori avem activităţile gospodăreşti la biserică, ei s-au oferit şi au venit cu drag de fiecare dată“, ne-a spus părintele Alexandru Dumitrescu, parohul Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ şi „Adormirea Maicii Domnului“ - Popa Nan.

Slujbele sunt traduse în limbajul semnelor de patru voluntari - o doamnă şi trei tinere: Georgeta Bancu, Andreea Matei, Irina Balaş şi Andreea Dumitrescu, ultima plecată temporar în străinătate. Sunt îndrumate de profesorul Cosmin Costache, cel care a iniţiat această lucrare misionară în urmă cu mai bine de zece ani la mai multe biserici din Capitală. Fiecare dintre ele are în cartea vieţii sale o pagină în care povestea venirii lor printre aceste persoane speciale este scrisă cu emoţie şi în litere aurite. Georgeta Bancu mărturiseşte că mult timp nu obişnuia să meargă la biserică. La un moment dat, şi-a căutat un duhovnic şi a găsit un preot care colaborează cu un aşezământ pentru copii. La îndrumarea acestuia, a început voluntariatul la un cămin de copii, fapt care i-a schimbat viaţa şi a ajutat-o să-i înţeleagă sensul. Din păcate, unele probleme care au apărut între timp în familie nu i-au mai permis să meargă la căminul de copii. Dumnezeu i-a oferit însă această şansă de a îmbina rugăciunea duminicală cu ajutorarea celor în nevoi. Astfel, a ajuns în mijlocul surdomuţilor de la Biserica „Popa Nan“, trăind în fiecare duminică bucuria de a face auzite cuvintele Mântuitorului Hristos celor care „aud“ doar cu sufletul şi cu ochii.