Sfânta Liturghie tradusă în imagini

Ne-am întrebat, probabil, de ce atunci când intrăm într-o biserică retrăim de fiecare dată o stabilitate a imaginii pe care nu o regăsim în nici un alt gen sau manifestare a artei profane.

Fără a exclude diversitatea, fără a înţelege sobornicitatea ca uniformitate, arta icoanei este definită, încă din momentele în care a fost articulată doctrinar în sec. VIII-IX, de un cadru riguros care impune pictorului o raportare permanentă la canonul iconografic bizantin şi la operele exemplare realizate după acest canon. Pe baza acestui canon conturat treptat de Sfinţii Părinţi, liturghişti sau tradiţie, decorul mural a fost ordonat, ba chiar a evoluat în anumite limite care trebuie cunoscute. Elemente artistice au complicat şi îmbogăţit iconografia bizantină, de asemenea au intervenit precizări sau codificări, toate având însă ca bază Sfânta Liturghie şi ceremoniile care stau la baza cultului. Temele şi sfinţii pictaţi nu se realizează independent, ci fac parte dintr-un ansamblu legat strâns de ordinea şi desfăşurarea ceremoniilor liturgice, de înlănţuirea ideilor dogmatice. Pictura bisericească trebuie urmărită şi înţeleasă în succesiunea ei. Adeseori întâlnim

istorici şi cercetători care vorbesc de pictura unei biserici începând de la uşa de la intrare. E ca şi cum ai încerca să citeşti o carte începând cu finalul. Alţii, sub influenţa simţului estetic, descriu numai anumite scene - care atrag mai mult atenţia prin prezentarea artistică. Putem spune că, pentru destindere, se poate citi o carte şi "pe sărite", mergând direct la deznodământ sau grăbindu-ne către anumite capitole, însă o astfel de înţelegere, care să nu fie legată strâns de Liturghie, nu poate duce decât, în cel mai fericit caz, la nişte reflexii subiective.

Regulamentul pentru zugrăvirea bisericilor

În anul 1912, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat Regulamentul pentru zugrăvirea bisericilor - sancţionat de Decretul Regal nr. 4316/ 1912. Acesta prevedea: "La zugrăvirea oricărei biserici este admis numai stilul bizantin. Cultul ortodox având o semnificaţie determinată şi precisă şi răspunzând unui scop bine ştiut, icoanele şi tablourile de pictură din biserici trebuie să ocupe un loc anume, spre a fi în armonie cu ideea specială avută la întocmirea cultului şi la alcătuirea planului pentru clădirea bisericilor. Locul destinat fiecărei icoane: în Altar, pe boltă şi pe pereţi se zugrăvesc icoane care înfăţişează ce se săvârşeşte aici: pe bolta Altarului se poate înfăţişa Sfânta Treime sau Maica Domnului; pe pereţii Altarului se zugrăvesc Sfinţii Ierarhi ale căror Liturghii se săvârşesc având împreună pe Arhidiaconul şi Întâiul Mucenic Ştefan şi pe Arhidiaconul Laurenţiu, şi alţii; dacă locul este spaţios se pot zugrăvi şi icoanele altor ierarhi ca: Atanasie cel Mare, Grigorie de Nazianz, Sfântul Spiridon al Trimitundei, şi alţii; la proscomidie se zugrăveşte peştera de la Bethleem, cu Închinarea Magilor, iar deasupra ei Pogorârea de pe Cruce de către Iosif şi Nicodim.

Pe catapeteasmă sau tâmplă se zugrăvesc icoane ce se raportează la mântuirea lumii prin Iisus Hristos. Deasupra catapetesmei stă Sfânta Cruce cu Răstignirea de o parte pe Maica Domnului şi de alta pe Evanghelistul Ioan. În rândul întâi sub cruce, se pun icoanele profeţilor. Sfânta Fecioară stând în mijloc cu Pruncul, iar profeţii de-a dreapta şi de-a stânga ţinând în mână profeţia sau simbolul lor şi arătând spre Iisus Hristos. În al doilea rând se aşază icoanele Apostolilor sau icoana Mântuitorului, în mijloc; în al treilea rând icoanele Praznicelor Împărăteşti cu Învierea Domnului în mijloc sau Cina cea de Taină sau Sfânta Mahramă; în rândul de jos se aşază icoanele împărăteşti: a Mântuitorului la dreapta, a Maicii Domnului la stânga şi icoana hramului la dreapta, iar la stânga icoana Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul Ierarh Nicolae, sau şi altele după cum va permite spaţiul. Sub acestea se vor zugrăvi tablouri corespunzătoare icoanei de deasupra. Pe Uşile Împărăteşti, se zugrăveşte Buna Vestire, iar pe cele laterale Arhanghelii Mihail şi Gavriil; când spaţiul rezervat catapetesmei va fi mic, atunci chiriarhul va chibzui care icoane să se pună şi câte anume. Pe bolta turnului în mijlocul bisericii se zugrăveşte Mântuitorul, revărsând raze în toate părţile ca Luminător al lumii. Pe pereţii din jos ai turnului se zugrăvesc Sfinţii Apostoli sau Liturghia Îngerească sau şi una şi alta. Pe unghiurile de jos ale turnurului se zugrăvesc Evangheliştii cu simbolurile lor, şi anume: Sfântul Evanghelist Matei având alături un înger, Sfântul Evanghelist Marcu un leu, Sfântul Evanghelist Luca un viţel şi Sfântul Evanghelist Ioan un vultur. Pe partea dreaptă a bisericii de la catapeteasmă spre uşă, se zugrăveşte Mântuitorul ca Arhiereu pe tron, având la dreapta pe Maica Domnului şi la stânga pe Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul. Pe partea stângă a bisericii, de la catapeteasmă spre uşă Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Pe ambele părţi apoi, sfinţii mari mucenici: Gheorghe, Dumitru şi ceilalţi, după cum spaţiul şi mijloacele permit. Pe boltă, deasupra ferestrelor în dreapta Naşterea Domnului, în stânga Învierea Domnului. În bisericile unde se află moaştele unui sfânt şi unde un sfânt este cu deosebire venerat de popor, se pun tablouri din viaţa sfântului respectiv. Pe amvon se zugrăvesc Evangheliştii cu simbolurile lor, iar pe peretele de lângă amvon deasupra predicatorului, Sfântul Ioan Gură de Aur. Pe frontispiciul fiecărei biserici se zugrăveşte icoana hramului. În atriu (pridvor) la intrarea în biserică se zugrăveşte de o parte Învierea cea de obşte, iar de altă parte Judecata de Apoi. În nartică în locurile rămase libere, şi unde pot avea loc şi alte icoane, se pot zugrăvi pe zid, pe coloane sau pe lemn, icoanele sfinţilor a căror venerare este mai răspândită ca mucenici şi mucenice, cuvioşi şi cuvioase".