Sfântul Ansgar, „apostolul“ Nordului

Între sfinţii care au marcat istoria Europei de Nord se numără şi Sfântul Ansgar (Oscar), pomenit în fiecare an la data de 3 februarie şi numit astăzi "apostolul" Nordului. Prin activitatea sa misionară, Sfântul Ansgar a contribuit la convertirea parţială a danezilor şi suedezilor la creştinism, fiind şi primul arhiepiscop de Hamburg, arhiepiscopie înfiinţată în anul 831 ca centru al misiunii pentru ţările nordice.

Numele de Ansgar sau Oscar înseamnă "suliţa lui Dumnezeu" şi reprezintă foarte bine personalitatea care a purtat acest nume. Informaţii despre viaţa Sfântului Ansgar ne oferă biografia (Vita Anskarii) redactată de către ucenicul său, Rimbert, între anii 865 şi 876, în timpul împăratului Ludovic Germanul (840-876). Conform acestor informaţii, Sfântul Ansgar s-a născut în jurul anului 801. La vârsta de 5 ani şi-a pierdut mama, iar la scurt timp tatăl său l-a dus la Mănăstirea Corbie de pe teritoriul Imperiului Franc.

Două evenimente i-au marcat viaţa

Aici, în mănăstire, Ansgar a crescut alături de alţi câţiva copii şi tineri saxoni. Conform aceluiaşi biograf, Ansgar a trăit două evenimente care i-au marcat copilăria şi întreaga viaţă. Tradiţia spune că era plin de viaţă şi petrecea mult timp jucându-se, până când un vis ciudat l-a făcut să-şi schimbe atitudinea faţă de viaţă. Un al doilea eveniment care i-a marcat copilăria a fost moartea împăratului Carol cel Mare († 28 ianuarie 814), pe care-l văzuse în toată splendoarea şi măreţia sa de împărat. În călătoriile sale, împăratul Carol cel Mare a poposit de mai multe ori la Mănăstirea Corbie. Probabil că Ansgar, ca şi tânăr frate de mănăstire, a fost impresionat de către puternicul împărat, iar întâlnirea acestuia cu moartea l-a marcat, încât biograful său nota: "şi-a venit în sine, renunţând la toate lucrurile neimportante ale vieţii...". După înfiinţarea unei noi mănăstiri la Corbie (Korvey), în Westfalen, în anul 822, Ansgar a fost mutat acolo, pentru a preda la şcoala mănăstirii, aşa cum făcuse şi la vechea Mănăstire Corbie. Aici a primit şi hirotonia întru preot.

Începutul misiunii în Danemarca

În anul 826, regele Harald al Danemarcei, refugiat la Mainz, în speranţa obţinerii unui sprijin din partea lui Ludovic cel Pios pentru a-şi asigura tronul, a primit botezul împreună cu familia şi vreo 400 de supuşi. Acesta i-a cerut împăratului Ludovic cel Pios mai mulţi misionari pentru teritoriul său. Arhiepiscopul Ebbo din Reims a înfiinţat atunci un centru de misiune pentru danezi. Între cei aleşi să facă misiune în nordul Europei, abatele de Corbie, Wala, un nepot al lui Carol cel Mare, l-a propus şi pe Ansgar, care va deveni cel mai cunoscut dintre cei plecaţi în nord să predice Evanghelia. Aici merită să fie amintit faptul că încercările misionare ale britanicilor Wilfried şi Willibrord, cât şi ale primului episcop de Bremen, Willehad, de a încreştina Danemarca au avut prea puţin succes (Ioan Rămureanu, "Istoria bisericească universală"). Ansgar, care dorea "să sufere mult în numele Domnului", a primit această misiune fără să se opună, ceea ce nu era de la sine înţeles, deoarece viaţa între păgâni nu era deloc simplă. Ansgar a lucrat vreme de trei ani în Danemarca, instruind copiii şi răscumpărând sclavi de război, dar, în 828, regele Harald a fost din nou alungat. Această primă misiune n-a avut prea mare succes, deoarece, conform biografului său, "danezii sălbatici nu prea arătau interes pentru învăţătura de pace a creştinismului".

Misiunea în Suedia şi înfiinţarea Arhiepiscopiei de Hamburg

Ansgar a avut mai mult succes în Suedia decât în Danemarca, unde a ajuns fiind chemat de către emisarii regelui Björn, veniţi la curtea lui Ludovic cel Pios să ceară misionari. După o primă etapă de lucru de un an şi jumătate, Ansgar s-a întors în Imperiul Franc pentru a-şi alege mai mulţi colaboratori şi pentru a discuta cu împăratul. La mesajul regelui suedez şi împlinind gândul părintelui său, Carol cel Mare, împăratul Ludovic cel Pios va hotărî să înfiinţeze Arhiepiscopia de Hamburg în anul 831. Ansgar a fost numit primul titular al noii arhiepiscopii. Ca mijloc de susţinere a lucrării misionare, lui Ansgar i-au fost alocate averile Mănăstirii Turbott din Flandra. Papa Grigorie al IV-lea va aproba înfiinţarea Arhiepiscopiei de Hamburg şi-i va numi pe Ansgar şi pe Ebbo de Reims "vicari apostolici" pentru Suedia, Danemarca şi pentru slavi (May, Otto Heinrich, art. "Ansgar").

În Hamburg, Ansgar a construit o catedrală şi a înfiinţat o mănăstire, în care a adus călugări de la Corbie. Aici a înfiinţat şi o şcoală în care să înveţe tineri danezi şi suedezi, pregătindu-i astfel pentru misiune. Ansgar a reuşit să înfiinţeze câteva şcoli şi să construiască primele biserici în nordul Europei. În anul 840, normanzii au atacat Flandra şi au distrus baza materială de la Mănăstirea Turbott. Mai mult, în anul 845, regele Erich al Danemarcei a ocupat oraşul Hamburg, întrerupând pentru 10 ani opera atât de frumoasă a lui Ansgar. Ansgar a rămas singur, colaboratorii părăsindu-l, până când împăratul Ludovic Germanul i-a oferit ajutor, unind scaunele episcopale de Bremen şi Hamburg şi încredinţând venitul acestora misiunii nordice. Însuşi împăratul Erich al Danemarcei i-a cerut lui Ansgar să vină, să construiască şi să sfinţească o biserică în Schleswig şi să boteze poporul. Între anii 858 şi 865, Ansgar a înfiinţat un centru pentru canonici la Bremen şi o mănăstire la Bassum. La scurt timp însă, Ansgar s-a îmbolnăvit şi a fost ţintuit la pat până la moartea sa. Înaintea sărbătorii Întâmpinării Domnului a anului 863, simţindu-şi sfârşitul aproape, s-a pregătit cu mare atenţie pentru "marea trecere", punând ordine în toate lucrurile încredinţate lui şi scriindu-i împăratului, cu rugămintea să susţină în continuare activitatea misionarilor săi. După aceasta, şi-a dat sufletul lui Hristos în mijlocul călugărilor săi, chiar la marele praznic al Întâmpinării Domnului. Pe lângă călugări, l-au plâns orfanii, văduvele şi săracii, pentru binele pe care li-l făcuse. Activitatea misionară a lui Ansgar a fost continuată de urmaşii săi, chiar dacă încreştinarea totală a Danemarcei se va întâmpla ceva mai târziu, în timpul lui Canut cel Mare (1014-1053).

Cinstirea Sfântului Ansgar

În comparaţie cu alţi misionari din perioada carolingiană, care nu ne-au lăsat nimic scris, de la Ansgar ne-au rămas o biografie a lui Willehad, o prezentare a minunilor săvârşite la mormântul acestuia, dar şi o colecţie de rugăciuni, numită Pigmenta. Multe biserici construite în nordul Europei au fost închinate Sfântului Ansgar, care sub urmaşul şi biograful său Rimbert a fost trecut în rândul sfinţilor cu acordul papei Nicolae I (†867), deşi nu exista la acea vreme un proces clar de canonizare. Spre exemplu, pe insula Birka, situată la vreo 30 km de Stockholm, a fost construită o capelă în cinstea sa şi sfinţită la 1.100 de ani de la activitatea acestuia pe insulă. Chiar dacă multe altare şi urme ale activităţii sale au fost şterse în timpul reformei, totuşi amintirea lui a rămas vie, fiind considerat până astăzi un adevărat "apostol" al Nordului. Întrucât la data de 2 februarie Biserica sărbătoreşte praznicul Întâmpinării Domnului, pomenirea Sfântului Ansgar se face în fiecare an pe 3 februarie, de către Bisericile Ortodoxă, Catolică, Protestantă şi Anglicană. În fiecare an, Arhiepiscopia Catolică de Hamburg organizează o săptămână de manifestări şi slujbe în cinstea Sfântului Ansgar, considerat unul dintre patronii acesteia.