Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Sinaxar Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul; Sfântul Sfinţit Mucenic Avramie

Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul; Sfântul Sfinţit Mucenic Avramie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sinaxar
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 04 Feb 2019

Sfântul Cuvios Isidor (†449) era egiptean de neam şi rudă cu Teofil şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei, vieţuind pe vremea împăratului Teodosie cel Mic (408-450). Isidor învăţase multă carte, luându-şi ca pildă de viaţă şi lucrare pe Sfântul Ioan Gură de Aur. El era socotit de istoricii din vremea sa drept filosof şi desăvârşit îndrumător în înţelepciunea vieţii şi a Sfintelor Scripturi. De tânăr a părăsit plăcerile acestei lumi, bogăţia şi strălucirea numelui, pe toate considerându-le ca fiind nefolositoare şi s-a dus într-o mănăstire din părţile Pelusiei, unde s-a făcut monah. În mănăstire s-a nevoit mult, rugându-se ziua şi noaptea şi înfrânându-şi trupul, încât a ajuns pildă pentru toţi monahii. Fiind hirotonit preot, petrecea o viaţă cu adevărat după cuvintele Sfintelor Evanghelii, povăţuind nu numai pe cei din mănăstirea sa, ci şi pe cei care, iubitori de învăţătură fiind, veneau la dânsul. Pe mulţi păcătoşi i-a întors de la faptele cele rele, iar pe cei iubitori de învăţătură i-a întărit prin harul Duhului Sfânt care lucra în el. De la Sfântul Cuvios Isidor ne-au rămas peste 2.000 de scrisori ce ne aduc mărturie despre lucrarea plină de folos pe care a făcut-o fericitul în timpul vieţii sale pământeşti. Şi aşa, bine vieţuind şi plăcând lui Dumne­zeu, la adânci bătrâneţi s-a mu­tat în pace la cereştile locaşuri.