Theologica
Sfântul Ignatie unește comunitățile creștine

Sfântul Ignatie unește comunitățile creștine

Pr. Nicolae-Cristian Câdă, 27 Ianuarie 2018

Sfârșitul lunilor decembrie și ianuarie este marcat de prăznuirea Sfântului Ignatie Teoforul. Dacă pe 20 decembrie este sărbătorit martiriul său, după mai bine de o lună, Biserica are încă un prilej de prăznuire, aducerea relicvelor episcopului antiohian.

Începutul Înainte-prăznuirii Nașterii Domnului în aceeași zi cu pomenirea Teoforului polarizează mai degrabă atenția către arătarea Fiului lui Dumnezeu întrupat în peștera din Betleem. În plus, percepția populară asupra acestei zile, denumită parcă ironic tocmai Ignat, nu recuperează memoria învățăturii și martiriului acestui ucenic al apostolilor. Sensul perioadei de Înainte-prăznuire de la intensificarea pregătirii du­hov­nicești pentru împărtă­șirea de taina Nașterii lui Hristos din Fecioară este deturnat de preocuparea sacrificării animalelor a căror carne este consumată (de obicei, în exces) cu acest prilej.

De cealaltă parte, sărbătoarea din 29 ianuarie este centrată pe impactul ecumenic sau sobornicesc al trupului sfințit al Teoforului, care motivează și orientează Biserica întru manifestarea permanentă a catholicităţii tainei sale (din grecescul καθ’ὅλον, care înseamnă „potrivit întregului”, termen introdus în literatura crești­nă de Sfântul Ignatie în Epistola către Smirneni, 8, 2; suplimentar privind sensul creștin primar al lui „catho­lic” la diacon Ioan I. Ică jr, Canonul Ortodoxiei I. Canonul apostolic al primelor secole, Deisis/ Stavropoleos, 2008, p. 6). Un motiv în plus pentru ca sărbătorile asemănătoare să fie luate mai în serios pentru a menține trează conștiința catho­licității comu­ni­tă­ților crești­ne și a depăși etnici­za­rea gregară (filetistă), care sfâșie Ortodoxia de câteva secole.

Jertfă adusă Împăratului ceresc

În pofida obișnuințelor culturale privind Ignatul, sacrificiul pentru Hristos și Biserica Sa, urmându-I și imitându-L pe Domnul în felul de a fi și de a muri, constituie principala aspi­rație a Sfântului Ignatie și este punctul central al sărbătoririi acestuia. Supliciul său, început în anul 107, se suprapune unei lungi călătorii la Roma. Nu se poate data cu exactitate când se încheie această călătorie făcută de episcopul antiohian în lanțuri, sub escorta a zece soldați. Expe­riența martirică din timpul călătoriei este reliefată întrucâtva în epistola adresată comunității creștine de la Roma. Alcătuită cu ocazia opririi în Smirna cu intenția de a-i convinge pe membrii acesteia să nu intervină pentru grațierea sa, epistola insistă asupra fermității autorului de a ajunge rapid la finalul călătoriei, care se va încheia numai vizibil în capitala Imperiului Roman (în Colosseum, după Origen), unde va fi sfâșiat de lei ca jertfă adusă Celui care l-a chemat la martiriu.

Itinerarul mistic al Sfântului Ignatie nu se încheie nici în chip văzut cu moartea atroce din amfiteatrul roman, ci este continuat de rămășițele sale pămân­tești. Fiarele sălbatice i-au sfâșiat trupul și i-au consumat carnea odată cu oasele firave, iar părțile greu de sfărâmat până și de lei, rămase întregi, au fost recuperate și repatriate de creștini. Așa cum călătoria către locul execuției și martiriul de la Roma sunt inseparabile, aducerea rămășițelor din trupul sfințit al episcopului în eparhia sa și așezarea acestora într-o biserică din Antiohia constituie miezul reluării sărbătoririi Sfântului Ignatie la patruzeci de zile după pomenirea din finalul lui decembrie.

La moarte împreună cu Biserica

Pentru a descoperi încărcătura eclesială reală a insis­tenței Bisericii asupra repatrierii relicvelor episcopului martir este edificator „Cuvântul de laudă la Sfântul Ignatie, Purtătorul de Dumnezeu” al unui urmaș al episcopului în tronul episcopal al Antiohiei. Așa cum se vede și din deschiderea panegiricului Sfântului Ioan Hrisostom, pentru crești­nii din Antiohia era obișnuită pomenirea unui sfânt în ziua martiriului, a punerii în mormânt sau a mutării trupului său sfințit, în jurul ­locului care conținea relicvele martirului (martyrium/ μαρτύριον). La capătul procesiunii, convocată și condusă de ierarh sau de reprezentantul acestuia, comuni­tatea stăruia în lectura cuvântului lui Dumnezeu, prin intermediul pericopelor scripturistice și al omiliilor exegetice, dublate de panegirice, pomenirea culminând în Euharistie.

Hrisostom se folosește de un astfel de prilej pentru a pune în lumină mărturia lui Ignatie. Încercând să enumere faptele cele mari ale Teoforului, Sfântul Ioan este în impas de multitudinea și varietatea acestora, toate rodiri ale Duhului. De aceea, se oprește asupra relației lui Ignatie cu unii dintre apostolii Domnului, asupra slujirii de Episcop al Antiohiei și, legat de primele două, asupra martiriului său. Ponderea comentariului asupra călătoriei sale martirice de la răsărit la apus, căreia îi corespunde revenirea trupului său „plin de har” de la Roma în Antiohia, este dominantă în economia panegiricului, fiind evident că martiriul întregește chemarea lui Ignatie la apostolat și episcopat.

În a doua parte a cuvântului se arată că diavolul a pregătit o stratagemă mai cumplită de eliminare a arhiereilor Bisericii, departe de orașele pe care le păstoreau, pentru ca privarea de cele necesare traiului să-i facă incapabili să reziste la vicisitudinile călătoriei. A uneltit astfel trimiterea la Roma pentru ca lungimea drumului și timpul petrecut în călătorie să destabilizeze credința Episcopului Antiohiei. Planul a ignorat tovărășia permanentă a martirului cu Iisus, lungimea drumului sporindu-i puterea, transmisă tuturor comunităților creștine întâlnite. În fiecare oraș, episcopul este întâmpinat cu încurajări de membrii comunităților locale și de reprezentanții altor comunități, continuându-și călătoria îmbo­gățit duhovnicește de împreuna-rugăciune prin care aceștia se asociază luptei martirice. La rândul lor, ei primeau mângâiere iradiată din aspirația pentru martiriu și voioșia lui Ignatie în drumul către moarte, înțeleasă ca mutare la cer, și au învățat să filosofeze sau să gândească și să trăiască creștinește, subliniază Hrisostom.

Trupul plin de har adună Biserica

Din rânduială divină, Teoforul și-a încheiat călătoria la Roma, devenind prin martiriul său „școală de evlavie” pentru toți cei de aici, și a revenit în patria sa pentru a împărtăși iarăși toate cetățile de biruința sa, pecetluită de relicvele sale. La întoarcerea în Antiohia, trupul sfințit reface în sens invers itinerarul mistic, pentru ca toate cetățile care l-au însoțit pe drumul către martiriu să se împărtășească acum de roadele luptei, biruinței și încununării prin moartea sa sângeroasă în amfiteatrul roman. Toți cei care din Antiohia până la Roma l-au acompaniat pe martir cu rugăciuni, acum îl primesc încununat, semnul biruinței sale fiind chiar rămășițele trupului său sfințit.

Comuniunii în martiriu îi corespunde comuniunea în împăr­tășirea de slava martirului, învă­țător și părinte duhovnicesc deopotrivă pentru membrii comu­nității sale din Antiohia și ai tuturor cetăților de la Roma la răsărit. Lupta și biruința acestuia, concentrate liturgic în praznicul aducerii trupului său sfințit, realizează concret catho­licitatea Bisericii lui Hristos în fiecare generație de creștini.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!