Theologica
Sfântul Justin şi „modificarea“ Scripturilor

Sfântul Justin şi „modificarea“ Scripturilor

În dialogul cu iudeul Tryfon, Sf. Justin invocă deformarea de către iudei a profeţiilor mesianice, citând ca exemplu în acest caz Psalmul 95, 9 (Septuaginta v. 10): "Spuneţi întru neamuri că Domnul a împărăţit de pe lemn". În opinia Sf. Justin, expresia "de pe lemn" de la final a fost trunchiată de către conducătorii poporului evreu pentru a contracara propovăduirea creştinismului.

Cine a modificat?

Dacă vom căuta în textul recept al Vechiului Testament din ediţiile critice ale Bibliei ebraice şi ale Septuagintei, vom avea surpriza să nu găsim deloc forma citată de Sf. Justin. De fapt, sintagma "de pe lemn" apare doar în textele egiptene ale Psalmilor, în coptă şi în traducerea latină veche numită Itala. Totuşi, vechile manuscrise greceşti nu o păstrează, la fel nici traducerile moderne. Nefiind atestată de martori textuali vechi, originalitatea ei este pusă la îndoială. Dar dacă nu face parte din textul autentic, înseamnă că este o interpolare. Cine să o fi făcut şi de ce?

Acuzat de Sf. Justin că se ţine cu dinţii de un text biblic trunchiat - acuză foarte gravă, mai îngrozitoare decât idolatria, decât jertfirea copiilor la demoni sau decât uciderea profeţilor -, iudeul Tryfon răspunde: "Dacă, după cum ai spus tu, conducătorii poporului au şters ceva din Scripturi, numai Dumnezeu poate să ştie. Dar aşa ceva s-ar părea un lucru de necrezut" (Dialogul cu iudeul Tryfon, 73, trad. şi note Olimp N. Căciulă, în: Apologeţi de limbă greacă, EIBMBOR Bucureşti, 1980, PSB 2, p. 178). Pe de altă parte, Sf. Justin era foarte convins de originalitatea ei, pentru că citează Psalmul 95 cu tot cu sintagmă în Apologia întâi 41 (PSB 2, p. 52).

Interpolare creştină

De fapt, lucrurile par să stea exact invers, fapt cunoscut şi de traducătorul dialogului, pr. Olimp Căciulă, care, bazându-se pe opinia unui editor german din secolul al XIX-lea, notează: "Cuvintele "de pe lemn" par a nu fi fost şterse din textul original de iudei, ci, dimpotrivă, adăugate în textul original de vreun creştin" (p. 177, nota 562).

Unele pasaje biblice condamnă foarte aspru orice modificare a Scripturilor. De exemplu, Moise îndemna poporul: "Să nu adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, nici să lăsaţi ceva din ele; păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru, pe care vi le spun eu astăzi" (Deuteronom 4, 2). Apocalipsa se încheie chiar cu un avertisment foarte aspru în acest sens: "Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta. Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta" (Apocalipsa 22, 18-19).

Deci, au falsificat oare creştinii Scriptura în polemica lor pe texte cu sinagoga? Sprijină oare un sfânt al Bisericii o asemenea modificare, acuzându-i în mod eronat pe iudei de fals?

De ce există interpolarea?

Într-un excelent articol scris în 1989 de J. Duncan M. Derrett, este studiată tocmai provenienţa acestei interpolări ("Ho Kyrios ebasileusen apo tou xylou", în: Vigiliae Christianae 43 (1989), pp. 378-392). Mai întâi, el arată că sintagma "de pe lemn" (apo tou xylou) este incompatibilă cu orice formă de iudaism, deci provenienţa ei este cu certitudine creştină. Împărăţia Domnului "de pe lemn" nu era pentru iudei un semn de cinste, ci, dimpotrivă, spânzurarea de copac (de lemn) era rezervată criminalilor. După Deuteronom 21, 22-23: "De se va găsi la cineva vinovăţie vrednică de moarte şi va fi omorât, spânzurat de copac, trupul lui să nu rămână peste noapte spânzurat de copac, ci să-l îngropi tot în ziua aceea, căci blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn şi să nu spurci pământul tău pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă moştenire". Mai ales ideea că înaintea Domnului este blestemat cel spânzurat de lemn era cunoscută în Biserica primară, dar era interpretată ca aplicându-se lui Hristos, Cel care S-a făcut blestem pentru noi (cf. Galateni 3, 13). Este tocmai paradoxul crucii, ca din obiect de blestem să devină izvor de putere şi binecuvântare. "Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu" (1 Corinteni 1, 18).

Lemnul vieţii

Importanţa lemnului/copacului trimitea la Lemnul vieţii, Pomul vieţii pierdut de protopărinţi în grădina Edenului. Faptul că în limba greacă a Septuagintei xylon poate denumi atât "lemnul", cât şi "copacul" a permis interpretării creştine să identifice Crucea lui Hristos cu pomul vieţii. Deja chiar în Dialogul cu iudeul Tryfon, Sf. Justin menţionează "simbolul pomului vieţii" referitor la Hristos, în sensul că am fost răscumpăraţi "prin răstignirea Sa pe lemn" (86, pp. 195-196).

Fiind foarte convins de autenticitatea interpolării, Sf. Justin certifică practic că sintagma nu i se datorează lui, ci a preluat textul amplificat. Este vorba despre o practică folosită şi de iudei, aceea a elaborării targumelor, parafrazări şi exegeze aplicate textului biblic. Sf. Justin a moştenit textul şi rămâne fidel acestei tradiţii interpretative creştine (cf. J.D.M. Derrett, "Ho Kyrios…", pp. 385-386).

În Isaia 9:5 se spune despre Pruncul mesianic că are stăpânirea (arche) pe umărul Lui. Or, stăpânirea lui Hristos este tocmai puterea Crucii, pentru că doar prin jertfa de pe Golgota omul care a pierdut pomul vieţii este răscumpărat şi recapătă accesul în paradis. De altfel, de-a lungul celor două testamente se conturează o incluziune, un arc de cerc, care uneşte începutul şi sfârşitul. Pomul vieţii se găsea în mijlocul grădinii Edenului (Facere 2, 9), dar omul păcătos este scos afară din paradis (3, 24). În eshaton, Biserica, noul Ierusalim, dobândeşte în mijloc pomul vieţii (Apocalipsa 22, 2). Cu mai mult timp înainte, proorocul Iezechiel anunţase în viziunea sa despre Templul restaurat că apa cea vie care iese din pragul templului are pe maluri feluriţi pomi cu frunze tămăduitoare (Iezechiel 47, 12).

Exegeza textului în Biserică

De altfel, chiar Psalmul 95 prezintă urmele unor recenzii şi integrări exegetice. Acest lucru se verifică cel mai bine atunci când există dublete în Scriptură. În 1 Paralipomena 16, 8-36, sunt combinate pasaje din trei psalmi: începutul Psalmului 104 (v. 1-15); întreg Psalmul 95; apoi finalul Psalmului 105 (v. 47-48) (Roddy Braun, 1 Chronicles, Word Books, Dallas, Texas, 1986, WBC 14, pp. 192-193). Ceea ce este interesant, Psalmul 95, 11 are în textul grecesc din 1 Paralipomena 16, 32 inserat termenul xylon, "să se bucure copacul câmpiei". Se poate chiar presupune că originalul suna astfel, pentru că de obicei nu câmpia ca atare este personificată, ci pomii de pe ea.

Atestarea tocmai a acestui termen, xylon, în imediata apropiere a versetului în cauză face foarte probabilă ideea funcţionării în acest caz a unui targum creştin, integrat în textul biblic de care dispunea Sf. Justin.

Ca şi în iudaism, targumul nu are rolul de a modifica textul, de a-l trunchia sau falsifica. El exprimă credinţa comunităţii în sânul căreia textul funcţionează ca un organism viu. Sf. Justin, citând Psalmul 95 aşa cum îl interpreta Biserica, îi arată de fapt menirea. Stăpânirea lui Dumnezeu asupra neamurilor nu se face ca în aşteptarea iudeilor, prin forţa armelor, ci prin smerenia crucii. Biserica nu putea interpreta altfel Psalmul 95, aplicat lui Hristos Care este identificat cu Domnul.

Ulterior, grija pentru canonizarea textului sfânt a exclus orice fel de confuzie între glose exegetice (notiţele probabil ale vreunui catehet) şi textul biblic propriu-zis. La nivel de critică biblică, Sf. Justin s-a înşelat, dar ca mărturisitor al Tradiţiei Bisericii, interpretarea sa dată Psalmului 95 se justifică pe deplin.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!