Sfântul Nicolae, ierarhul cel darnic

Narcisa Elena Balaban, 06 Decembrie 2008

Biserica îl pomeneşte astăzi pe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Sfântul cinstit de toată creştinătatea apare peste tot ca o figură proeminentă, care excelează în generozitate. A fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu şi un om cu un profil moral model. Din acest motiv, adesea este pus alături de apostoli. Personalitatea sa cumulează trei elemente principale: ascetismul sirian, nobleţea romană şi inteligenţa greacă. Pentru multa sa bunătate a fost ales arhiereu, pentru dreapta credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Sfântul Nicolae a fost episcop pragmatic, intervenind în eparhia sa ori de câte ori era nevoie. A trăit la sfârşitul secolului al III-lea - începutul secolului al IV-lea.

Tradiţia Bisericii consemnează faptul că Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. Încă din copilărie a dat semne de comportament spiritual excepţional, iar în timpul tinereţii s-a remarcat prin purtare aleasă, post, discernământ şi viaţă duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune şcoli, unde s-a remarcat prin inteligenţă, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot.

Hristos i-a dăruit Evanghelia, îndemnându-l să accepte episcopatul

După moartea părinţilor săi, Teofan şi Nona, Nicolae a renunţat la toată averea pe care aceştia i-au lăsat-o, împărţind-o săracilor şi plecând în pelerinaj în Ţara Sfântă. Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Îndemnat de Dumnezeu, s-a reîntors apoi în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni. După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei - astăzi un mic sătuc sub un alt nume, în Turcia -, Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni. Tradiţia spune că Dumnezeu S-a arătat în vis unui episcop bătrân, pe care l-a îndemnat să pună arhiepiscop pe primul bărbat care va intra a doua zi în biserică. Nicolae a refuzat la început această funcţie, însă Mântuitorul i S-a arătat în vis, dăruindu-i Evanghelia şi îndemnându-l să primească noua demnitate.

Mare teolog şi apărător al credinţei creştine

Ca arhiepiscop, Sfântul Nicolae a avut o activitate deosebită. S-a îngrijit cu mare atenţie de păstoriţii săi, fiind tot timpul acolo unde era nevoie de el. A ajutat pe săraci, i-a primit pe cei păcătoşi, a apărat credinţa de erezii şi de persecutorii păgâni, el însuşi fiind chinuit de soldaţii împăraţilor Diocleţian şi Maximian, care au încercat să distrugă creştinismul şi să reintroducă religiile păgâne. El a continuat să apere legea lui Hristos, mergând prin cetate şi distrugând toate statuile zeilor la care se închinau păgânii. În jurul anului 305 a fost întemniţat, dar atunci când pe tronul Imperiului Bizantin a urcat Constantin cel Mare (305-335), creştinii putând să-şi manifeste liber credinţa, Sfântul Nicole a fost eliberat.

Primul care a vorbit despre cinstirea Maicii Domnului în Biserică

Sfântul Nicolae este cinstit de toată creştinătatea. Chiar şi în tradiţia creştină, de tip protestant, de exemplu, unde s-a interzis cinstirea sfinţilor, Sfântul Nicolae a continuat să fie cinstit. El apare peste tot drept o figură proeminentă, care excelează în generozitate, în bunătate. Din acest motiv, a şi fost pus în legătură cu Crăciunul. Şi tocmai de aceea se spune că sărbătorile de iarnă încep la Sfântul Nicolae, care este modelul uman al dărniciei lui Dumnezeu-Creatorul, care dă pe Fiul Său lumii la timpul potrivit, adică la Crăciun. Sfântul Nicolae a fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu şi un om cu un profil moral model. Din acest motiv, adesea este pus alături de apostoli.

Este şi îndreptător al credinţei, pentru că el a fost cel mai vehement apărător al învăţăturii despre Mântuitorul Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, la Sinodul I Ecumenic (această adunare din anul 325, la care au participat 318 episcopi din toată lumea, a fost convocată la Niceea de Constantin cel Mare, pentru a combate erezia lui Arie). Arhiepiscopul Mirelor Lichiei era un om cu o cultură extraordinară şi cu un profil moral desăvârşit, fiind unul dintre foarte puţinii care au luat cuvântul la Sinodul I Ecumenic. Se spune despre Sfântul Nicolae că a condamnat erezia lui Arie, iar această condamnare a fost atât de vehementă, atât de convingătoare şi el a fost atât de supărat de atitudinea lipsită de credinţă a lui Arie, încât l-ar fi pălmuit chiar pe acesta.

Faptul că a apărat-o pe Maica Domnului ni-l arată pe Sfântul Nicolae ca teolog şi ca cel care a vorbit pentru prima dată despre cinstirea Maicii Domnului în Biserică. A-L recunoaşte pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiu al lui Dumnezeu întrupat presupune, implicit, a o recunoaşte pe Maica Domnului ca Născătoare de Dumnezeu.

Santa Mana, din mormântul Sfântului

Pe lângă faptul că a fost un mare teolog, Sfântul Nicolae a fost şi un episcop dedicat, el fiind la curent cu absolut tot ce se întâmpla în eparhia sa. Era un episcop foarte pragmatic, care intervenea ori de câte ori era nevoie, lucru care arată şi vocaţia socială a Bisericii.

Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350. Se ştie doar data, respectiv cea la care astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, 6 decembrie.

În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt îngropate într-o criptă. Din acest mormânt, săpat la aproximativ doi metri sub pământ, pentru că au vrut să fie protejate de eventualele invazii sau profanări, se spune că izvorăşte un lichid incolor (un fel de aghiazmă, un mir mai fluid), care se numeşte Mana sau Santa Mana. O dată pe an, episcopul locului face o slujbă şi extrage cu o seringă această Santa Mana, pe care o amestecă cu apă, o binecuvintează şi apoi o împarte credincioşilor.

O parte din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află în Biserica „Sf. Gheorghe“ Nou din Bucureşti.

Un mare ajutător al tinerilor

Sfântul Nicolae a făcut minuni chiar din timpul vieţii sale. În timpul călătoriei spre Ţara Sfântă, o furtună puternică i-a speriat pe cei din corabie, crezând că vor muri. Dar Sfântul Nicolae i-a îndemnat pe toţi să se roage lui Dumnezeu, iar furtuna s-a oprit. Tot atunci, Sfântul Nicolae a înviat un tânăr corăbier care căzuse de pe catarg şi se înecase. De asemenea, în Alexandria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi. Sfântul Ierarh Nicolae a salvat Mira Lichiei de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul în cetatea Mirei. Cea mai cunoscută este minunea cu acel bărbat care avea trei fete şi care fusese, probabil, bogat, dar care a ajuns într-o situaţie economică delicată. Soluţia ieşirii din această situaţie era să-şi ofere fetele spre desfrânare. Se spune că seara, ori de câte ori gândul acesta îi revenea omului respectiv, Sfântul Nicolae, episcopul locului, arunca, în taină, o pungă cu galbeni în curtea lui, astfel încât să aibă cu ce să trăiască şi să nu dea fetele spre pierzare. De asemenea, o altă minune consemnează faptul că în vremea împăratului Constantin, trei tineri, cărora li se spune voievozi (guvernatori locali) au fost acuzaţi pe nedrept de complot împotriva împăratului. Au fost închişi şi urmau să fie decapitaţi. Dar seara, Sfântul Nicolae i-a apărut în vis împăratului, spunându-i că sunt nevinovaţi. Înspăimântat de această viziune, împăratul i-a eliberat. Aproape în toate aceste intervenţii ale Sfântului Nicolae se vede că cei ajutaţi sunt persoane tinere şi probabil din acest motiv Sfântul Nicolae a fost tratat şi cinstit ca un mare ajutător al tinerilor.

Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate, al celor acuzaţi pe nedrept. Sfântul Nicolae este serbat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-catolică, la 6 decembrie.

Scrisori către Sfântul Nicolae

Ierarhul Nicolae este Sfântul dăruitor prin excelenţă. Aşa cum se mărturiseşte în viaţa arhiepiscopului Mirelor Lichiei, el a scăpat prin darul său pe cele trei fete sărace care urmau să fie date spre desfrânare de tatăl lor. Copiii din Bucuroaia, un sat din comuna Copăcel, judeţul Bihor, şi ei, precum odinioară fetele din timpul ierarhului bun şi sfânt, aşteaptă un dar din partea lui. Scrisorile lor sunt expresia inocenţei şi a candorii specifice vârstei.

Nicolae, clasa a II-a: Dragă Sfinte Nicolae, te rog frumos să-mi aduci un jeep cu telecomandă. Ce mai faci, Sfinte Nicolae?

E greu să împarţi daruri la copii. Trebuie să te culci la amiază ca să poţi împărţi daruri la toţi copiii. Anul acesta nu am fost aşa cuminte. Am primit un Insuficient la purtare. Am făcut gălăgie. Dar câteodată am fost ascultător de părinţi. Îţi promit că anul viitor voi fi şi mai cuminte. Ţi-am mai scris să îmi aduci un avion, dar cred că îmi ajunge şi un jeep. Nu mai ştiu ce să îţi mai spun. Îţi mulţumesc că am putut să ne jucăm anul acesta. Dumneata eşti Sfântul al cărui nume îl port. Dacă nu îmi aduci ceea ce ţi-am cerut, mă supăr. Să nu uiţi ce ţi-am scris. Îţi urez drum bun!

Cu drag, Nicolae

Andrei, clasa a IV-a: Dragă Sfinte Nicolae, te rog frumos să-mi aduci un ursuleţ de pluş care este înalt de 100 de centimetri. Dacă mi-ai aduce ursuleţul mi-ar părea atât de bine! Ursuleţul de pluş costă 47, 59 lei. Ce mai faci, Sfinte Nicolae? Trebuie să te odihneşti pentru că eu ştiu că e greu să împarţi atâtea daruri la copii. Te rog frumos să mă ierţi că am uitat să-ţi spun ceva. Ursuleţul îl găseşti la Metro. Ce mult te iubesc Sfinte Nicolae! Eu am învăţat la şcoală destul de bine, dar câteodată am mai şi greşit. Tatăl meu este preot în satul Bucuroaia. Dar eu m-am gândit să fiu în locul lui şi să-ţi fac slujbă de ziua ta. Eu în fiecare duminică am fost la biserică. L-am ajutat pe tati. Trăgeam clopotele la biserică şi îi dădeam cădelniţa, iar fratele meu cânta la strană. Am în carnetul meu de elev doar FB. Să fii sănătos mereu, Sfinte Nicolae. Drum bun să ai!

Cu drag, Andrei

Ioan, clasa a VI-a: Dragă Sfinte Nicolae, eu aş dori să îmi aduci trei table de joc, şi anume: „Nu te supăra frate!“, „Tom şi Jerry“ şi „Comoara lui Piticot“. Îţi mulţumesc că anul acesta am fost sănătoşi, eu şi părinţii mei. Eu ştiu să desenez frumos. Te-am pictat aşa cum cred că eşti. Am avut note bune la şcoală. Sănătate şi drum bun. Nu uita de ceea ce ţi-am cerut.

Sărut mâna, Ioan

Petru, clasa a III-a: Dragă Sfântule Nicolae, eu aş vrea să îmi aduci două ciocolate Milka şi un avion de jucării. Eu îţi doresc multă sănătate şi fericire şi să nu te îmbolnăveşti, că, dacă te îmbolnăveşti, nu mai poţi să vii la noi. Eu mă rog în fiecare seară şi sunt cuminte. Părinţii mei sunt şi ei oameni buni. Ajută-i pe toţi care au nevoie de tine.

Al tău, Petru

Teodora, clasa a III-a: Dragă Sfântule Nicolae, ce mai faci? Eu mă numesc Teodora şi aş vrea să îmi aduci nişte mărgele frumos colorate şi nişte cărţi cu poveşti. Îmi plac atât de mult! Te rog să fii bun cu noi şi de data aceasta, deşi am mai greşit. Te aştept cu tot dragul. Ştiu că niciodată nu uiţi să vii cu daruri. Vino! La noi în sat toţi copiii vor să ajungi mai repede.

Sebastian, clasa a IV-a: Sfinte Nicolae, eu vreau să ştiu dacă eşti sănătos. Acum vreau să îţi spun ce doresc să îmi aduci: o carte, un cadou surpriză, 10 DVD-uri, bomboane, jocuri („Nu te supăra frate“ şi altele) şi o minge. Sunt puţin trist că nu e zăpadă încă prin sat, dar poate faci tu ceva ca de ziua ta să fie omăt. Dacă nu se poate, nu mă supăr.

Cu drag, Sebi

Daniela, clasa a IV-a: Dragă Sfinte Nicolae, aş vrea să ştiu cum te mai simţi şi dacă nu cumva eşti bolnav, pentru că aş vrea să îmi aduci două cărţi de poveşti şi un moş de ciocolată care să semene cu tine. Anul trecut eu am luat premiul I. Te rog să mă ajuţi ca şi anul acesta să învăţ la fel de bine. Am acasă o păpuşă Barbie. Îmi place foarte mult. Te-aş ruga să îmi mai aduci una.

Cu drag, Daniela

Andrei, clasa a II-a: Dragă Moş Nicolae, te rog frumos să îmi aduci de ziua ta banane, o pungă cu jucării şi o pungă cu mei. Am acasă doi porumbei şi nu mai am mâncare pentru ei. Şi te rog să mai îmi aduci şi doi pui de iepuraş. Sunt aşa frumoşi!

Andrei

Nistor, clasa a II-a: Dragă Moş Nicolae,

Ce mai faci moşule? Aş dori să îmi aduci o carte de colinde şi o maşină cu telecomandă. Am văzut că au la magazin. Eu am puţine jucării şi cele pe care le am sunt deja stricate.

(de Augustin Păunoiu)

Sute de biserici poartă hramul „Sfântul Nicolae“

În România, Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai cinstiţi sfinţi, dovadă fiind şi bisericile care i s-au închinat. 22 de biserici din Bucureşti îşi sărbătoresc astăzi hramul. Printre acestea se află Biserica 22 august, Biserica Apărătorii Patriei 1, Biserica Apostol Tabaci, Biserica Bălăneanu - Iancu Nou, Biserica Dichiu, Biserica Şerban Vodă sau Biserica Albă - Postăvari, a doua biserică ca vechime din Bucureşti, după Biserica Bucur. În Bucureşti, astăzi este hram şi la Biserica „Sf. Nicolae“ - Vlădica, de pe strada 11 iunie, aflată la poalele Colinei Patriarhiei.

În Arhiepiscopia Iaşilor, peste 130 de biserici poartă hramul Sfântului Ierarh Nicolae. Una dintre cele mai frumoase biserici din Moldova, Biserica „Sf. Nicolae“ - Domnesc, ctitorie ştefaniană, îşi serbează astăzi hramul. De asemenea, în Iaşi, astăzi mai este hram la biserica ctitorită de Nicolae Iorga, din Copou, şi la Biserica „Sf. Nicolae“ - Socola. Sfântul Ierarh Nicolae este patronul spiritual al Brăilei, prilej cu care se vor organiza mai multe spectacole de teatru, expoziţii şi concerte.

De asemenea, în toată ţara sunt mai mult de 20 de mănăstiri închinate Sfântului Nicolae, dar şi trei catedrale episcopale: cele din Miercurea Ciuc, Râmnic şi Galaţi.

În Mitropolia Munteniei şi Dobrogei este astăzi sărbătoare la Mănăstirea Comana (judeţul Giurgiu). Construită în anii 1588 şi 1589 de Radu Şerban Basarab pe locul unui lăcaş mai vechi şi mai mic, ridicat de Vlad Tepeş la 1462, mănăstirea a fost refăcută în 1700 de Şerban Cantacuzino. Adăposteşte mormintele mai multor voievozi şi demnitari din Ţara Românească: Radu Şerban şi Nicolae Pătraşcu (fiul lui Mihai Viteazul şi ginerele lui Radu Şerban).

În Arhiepiscopia Iaşilor (judeţele Iaşi, Neamţ şi Botoşani), mai multe mănăstiri închinate celui mai popular sfânt sunt astăzi în sărbătoare. Amintim aici mănăstirile Almaş, Lacuri, Coşula, Popăuţi. Mănăstirea Bogdana, din judeţul Suceava, este şi ea în sărbătoare astăzi. Aici au vieţuit şi slujit ierarhi de seamă ai Bisericii Ortodoxe Române, cum ar fi Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi, Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi şi Sfântul Daniil Sihastrul, care a fost egumenul acestei mănăstiri. De asemenea, din zona Sucevei, Mănăstirile Probota şi Râşca îşi serbează astăzi hramul. Şi în localităţile Miercurea Ciuc şi Aninoasa sunt mănăstiri închinate Sfântului Ierarh Nicolae, iar în judeţul Mureş două mănăstiri îşi serbează astăzi hramul, respectiv Mănăstirea Jacul Românesc şi Mănăstirea Lăpuşna.

De asemenea, în ţara noastră sunt numeroase aşezăminte de asistenţă socială patronate de Sfântul Ierarh Nicolae. Aseară, în biserici s-a oficiat slujba Vecerniei, iar astăzi credincioşii merg la Sfânta Liturghie.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!