Sinaxar
Sfântul Sfinţit Mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei; Sfânta Teodora împărăteasa

Sfântul Sfinţit Mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei; Sfânta Teodora împărăteasa

Arhid. Ştefan Sfarghie, 11 Februarie 2019

Sfântul Ierarh Vlasie a trăit în timpul împăratului Liciniu (308-324) şi era din Sevastia Ca­pa­dociei. Fiind puternic în credinţă, fără prihană în viaţă şi plin de fapte bune, oamenii cetăţii l-au ales episcop. Vlasie a condus cu înţelepciune şi bunătate turma sa, primind de la Dumnezeu darul tămăduirii. Precum alţi sfinţi, Sfântul Vlasie vieţuia ascuns în una din peşterile Muntelui Ar­gheos, alături de fiarele sălbatice pe care le îmblânzise. Aici, în post şi în liniştea cea desăvârşită, înălţa necontenit rugăciuni către Dumnezeu. Nişte vânători, care l-au descoperit, l-au pârât la dregătorul cetăţii, Agricola, care a poruncit să fie prinşi toţi creştinii ascunşi. După ce a fost supus la chinuri cumplite, Sfântul Vlasie a fost aruncat în temniţă, unde a reuşit să întărească şi mai mult în credinţa în Hristos pe şapte femei creştine şi doi copii, închişi acolo. Cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului în anul 316. Astăzi, Biserica noastră face şi pomenirea Sfintei Teodora împărăteasa. Ea a fost soţia împăratului iconoclast Teofil, dar nu urma învăţătura eretică a soţului ei, deoarece, ţinând în taină şi cu multă cinste sfintele icoane, se închina lor cu multă evlavie. După moartea bărbatului său, a adunat un sobor de sfinţi preoţi şi a adus sfintele icoane în biserică. Sfânta Teodora împărăteasa, făcând multe lucruri bune şi plăcând Domnului, a lăsat pământeasca împărăţie fiului său Mihail, iar ea a trecut în pace la cereştile locaşuri.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!