Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Sfântul Siluan Athonitul, cinstit la Biserica Scânteia, județul Arad

Sfântul Siluan Athonitul, cinstit la Biserica Scânteia, județul Arad

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 29 Septembrie 2017

Biserica ortodoxă Scînteia-Domeniul Lupaș și-a sărbătorit zilele trecute hramul de toamnă, în prezența credincioșilor parohiei și a unor oaspeți veniți cu evlavie față de sfântul sărbătorit, poate mai puțin cunoscut – Siluan Athonitul. Sărbătoarea hramului a început cu slujba Paraclisului Sfântului Siluan Athonitul și a continuat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către părintele paroh Gabriel-Ioan Vladu, iar răspunsurile la strană au fost date cu multă căldură și atenție de inimoșii membri ai corului Cantarad conduși de doamna profesoară Magdalena Lodi. Același cor a susținut mai apoi, cu prilejul agapei organizate de hram, un concert special de cântece populare ce a încheiat programul cultural-artistic deschis de lucrările la pian executate cu entuziasm de către Maria Iazbinsky și Alexandru Șomlea, sub îndrumarea doamnei profesoare Lingurar Elisabeta. Parohia mulțumește tuturor credincioșilor care s-au implicat, alături de Domeniul Lupaș și Asociația „Mobilizează-te”, pentru buna rânduială a hramului de toamnă al parohiei.

Cuviosul Siluan Athonitul (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, alcătuită – pe lângă părinți – din cinci băieți și două fete. Tatăl, un om plin de adâncă credință, blândețe și multă înțelepciune, îi este lui Simeon primul model de viață. La vârsta de 26 de ani intră in mănăstirea rusească „Sfântul Pantelimon” din Muntele Athos. Trece la Domnul în 24 septembrie 1938. Prin grija ucenicului său, arhimandritul Sofronie, au fost făcute cunoscute viața și scrierile sale, având de la el, printre altele, profundul îndemn primit în împrejurări minunate: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui.”