Sănătate
Sfaturi în educația copiilor mici

Sfaturi în educația copiilor mici

Ciprian Voicilă, 10 Aprilie 2019

Deseori, copiii mici manifestă tendința de încălcare a regulilor. Impulsul de a depăși limitele fixate de cei mari trebuie privit într-un context mai larg, în relație cu dorința de cunoaștere a micuților: cei mici explorează mediul înconjurător și tind să devină independenți. Această independență vine, la un moment dat, în conflict cu limitele impuse de tata și mama. Dar pe măsură ce cresc, dacă sunt înconjurați de dragoste, ei ajung să experieze aspectul pozitiv al limitelor fixate de către cei mari. Vor manifesta încredere în adulții care le poartă de grijă, se vor simți liberi și ocrotiți.

Fiecare părinte se confruntă, mai devreme sau mai târziu, cu următoarea dilemă, ivită în momentul în care copilul devine neascultător: ce cale să urmeze? Una a înțelegerii sau una a pedepselor? Să îi promită, oare, micuțului o răsplată, dacă se va achita cu bine de îndatoririle sale? Dar dacă părintele se dovedește îngăduitor față de copil, nu va ajunge să fie dominat de acesta?

Copiii mici manifestă deseori tendința de încălcare a regulilor. Impulsul de a depăși limitele fixate de cei mari trebuie privit într-un context mai larg, în rela­ție cu dorința de cunoaștere a micuților: cei mici explorează mediul înconjurător și tind să devină independenți. Această inde­pen­dență vine, la un moment dat, în conflict cu limitele impuse de tata și mama. Dar pe măsură ce cresc, dacă sunt înconjurați de dragoste, dacă au o relație normală cu părinții, ei ajung să experieze aspectul pozitiv al limitelor fixate de cei mari. Vor manifesta încredere în adulții care le poartă de grijă și se vor simți, deopotrivă, liberi și ocro­tiți. Se vor dedica preocupărilor caracteristice vârstei lor: jocuri, întâlniri cu prietenii, activități educative.

Comunicare pozitivă

Pentru ca limitele pe care i le fixează adultul copilului să fie eficiente, părintele trebuie să facă acest lucru într-o dispoziție afectivă pozitivă: să fie calm, să aibă încredere în sine, să nu fie ezitant, frustrat sau furios. Și să îi transmită cât se poate de clar copilului ce așteptări are de la el. Altfel, micuțul va reacționa contrar așteptărilor la emoțiile negative pe care i le transmite părintele său.

Trebuie să ne ferim să îi numim „răi” pe copiii noștri. Din două motive: primul ar fi acela că, adesea, ni se par nouă răi fiindcă, în momentele de conflict, suntem frustrați, nervoși, nemul­țu­miți că nu se conformează regulilor impuse de noi. În al doilea rând, dacă îi vom spune unui copil, în mod repetat, că este rău, el va ajunge să creadă că, într-adevăr, este un copil rău. Și se va comporta ca atare.

Înainte de a-i stabili unui copil anumite reguli de comportament, părinții trebuie să conști­en­tizeze faptul că, încă din primele luni de viață, el este o ființă con­știentă, capabilă să-i înțe­leagă și să comunice cu oamenii mari. Janet Lansbury, specialistă în parenting, scrie: „Bebelușii sunt persoane complete - con­știente, intuitive și comunicative. Sunt prin natura lor învățăcei, exploratori și «oameni de știință» capabili să verifice ipoteze, să rezolve probleme și să înțeleagă limbajul și ideile abstracte”.

Comportamentul gălăgios și agitat, cu plâns sau strigăte, al bebelușilor și al copiilor de vârstă mică, este unul firesc. În acest fel, ei își exprimă nevoi extrem de variate: le este foame, le este somn sau doresc mai multă atenție din partea părinților. În general, testează câtă libertate li se acordă, dorindu-și, în același timp, să se simtă în siguranță.

Mediu securizant

Pentru început, adulții trebuie să le asigure bebelușilor și copiilor mici un mediu previzibil, securizant: ei trebuie să petreacă cea mai mare parte a timpului acasă. Rutina de zi cu zi îl va ajuta pe bebeluș să înțeleagă mai repede și mai bine ce așteptări au oamenii mari de la el. În situațiile de viață în care copilul se comportă nepotrivit, părintele nu trebuie să îl eticheteze ca „obraz­nic” sau „prost crescut”, ci să îi reamintească, pe un ton calm, cum ar trebui să se poarte.

Trebuie evitate atât pedepsele, cât și o atitudine nepotrivită a părintelui (nervozitate, pierderea calmului, furia, tonul ezitant). Copilul se simte confortabil când tata sau mama își manifestă autoritatea firesc, fără efort. Reproșurile, emoțiile negative manifestate de părinți, pedepsele îl vor face pe copil să se rușineze, să se simtă vinovat, dar nu îl vor ajuta să înțeleagă clar ce doresc mama și tata de la el. Să presupunem că un copil mic se joacă într-un mod sau într-un moment nepotrivit cu mingea. Cea mai eficientă reacție a părintelui este să îi spună, pe un ton cât se poate de calm: „Nu ai voie să faci asta; dacă mai arunci mingea o dată, va trebui să ți-o iau”. În acest timp, părintele trebuie să blocheze, cu mâinile, acțiunea micuțului. Totul este să reacționăm imediat.

Evitarea pedepselor

O comunicare eficientă între părinte și copil presupune o adresare cât mai directă. Când le vorbim, trebuie să o facem firesc, așa cum am dialoga cu o persoană adultă. Nu trebuie să le imi­tăm rostirea greșită a unor cuvinte. Ei vor să învețe limba adulților. A le vorbi ca unor egali înseamnă să le arătăm că îi respectăm. De multe ori, părinții vorbesc despre ei înșiși folosind apelativele de „mami” și „tati”. Dacă tatăl îi va spune micuțului: „Tati nu vrea ca bebe să lovească motanul”, copilului nu i se va oferi interacțiunea directă („tu” și „eu”), care l-ar ajuta să înțe­leagă ce așteaptă tata de la el.

Părinții trebuie să evite, deopotrivă, să-l pedepsească pe copil, trimițându-l în camera lui. Dacă un copil devine furios, cel mai bine este ca mama sau tata să îl conducă, în brațe, la el în cameră și să îl lase să își manifeste liber furia (poate să plângă sau să dea din mâini și picioare, de față cu persoana adultă), până când emoția toxică dispare, iar el își recapătă stăpânirea de sine. În acest fel, părintele îi dovedește micuțului că îi poartă de grijă, din dragoste.

Una dintre cele mai eficace căi de a-l ajuta pe copil să își însușească regulile de comportament este să îl pui să experimenteze ce se întâmplă dacă el nu va face așa cum dorește părin­tele său. Suportarea consecințe­lor care decurg dintr-un comportament nepotrivit va avea, întotdeauna, efecte mai durabile decât simpla pedeapsă.

În perioada primei copilării, micuții trăiesc emoții puternice, adesea contradictorii. De aceea, părinții trebuie să înțeleagă și chiar să încurajeze manifestarea lor. Dacă un copil plânge fiindcă prin regulile impuse îi este îngrădită libertatea de mișcare, tata sau mama nu trebuie să îl pedepsească pentru această reacție. Ei au nevoie să își exteriorizeze liber frustarea, furia sau dezamăgirea.

Părinții trebuie să îi transmită copilului sentimentul că ei îl iubesc necondiționat. Doar în aceste condiții, el se va simți în siguranță. O iubire condiționată („te iubesc, doar dacă faci ce îți spun”) îi induce micuțului ideea că iubirea părinților săi ar putea, dacă el se dovedește neascultător, să se stingă. El poate să ajungă să nu-și mai iubească și pre­țu­iască părinții. Iubirea condițio­nată are efecte nocive inclusiv asupra evoluției psihologice a copilului: își poate pierde încrederea în sine, îi este rușine, se simte împovărat de vinovăție.

De multe ori, neîncrederea copilului în părinții săi este alimentată de comportamentul lipsit de control al acestora: dacă este pălmuit în mod repetat, comportamentul său nu se va ameliora. Dimpotrivă, micuțul va reacționa violent. Potrivit unui studiu realizat de Alice Park, pentru revista Time, dintr-un eșantion de 2.500 de copii inves­tigați, cei care au fost plesniți des, până la vârsta de 3 ani, reac­țio­nau cel mai agresiv la vârsta de 5 ani. Concluzia care se impune este clară și previzibilă: părinții trebuie să evite bătaia, sub orice formă. Scopul educației este să-l ajute pe copil să de dezvolte firesc. De aceea, relația părinte-copil trebuie să se bazeze pe dragoste necondițio­nată și pe sinceritate.

De multe ori, copiii testează limitele, încălcându-le, fiindcă sunt ignorați. Părinții trebuie să le arate continuu dragostea mângâindu-i, îmbrățișându-i, sărutându-i, declarându-le simplu: „te iubesc!” Dragostea presupune respectul: tata și mama trebuie să îi arate micuțului că îl respectă, ajutându-l să devină o ființă independentă. Copilul va înțelege că este iubit, simțind efectiv răbdarea, acceptarea, empatia pe care le manifestăm față de el.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!