Reportaj
  Sfinți și eroi la Schitul Gura Izvor

Sfinți și eroi la Schitul Gura Izvor

Augustin Păunoiu, 26 Iunie 2016

Acolo unde râul Lomaș se unește cu pârâul numit de localnici Purcelu și coboară pe valea Topliței în jos, într-o poiană înconjurată de păduri de brad, se înalță zveltă, înveșmântată în alb precum o mireasă, biserica schitului cu hramul Tuturor Sfinților de la Gura Izvor, județul Harghita. Târnosit în urmă cu un an, locașul este căutat de credincioșii aflați în zonă, iar în prima Duminică după Rusalii tot aici are loc un pelerinaj impresionant.

Orașul Toplița este singurul loc din județul Harghita unde românii sunt majoritari. La ieșirea din oraș întâlnești Mănăstirea „Sfântul Ilie”, ctitorie a primului Patriarh al României, Miron Cristea, iar în apropiere se află alte două așezăminte monahale. Primul este foarte vechi, Mănăstirea Doamnei, din cartierul Moglă­nești, ctitoria doamnei Safta, so­ția domnitorului Gheorghe Ște­fan al Moldovei, unde se nevoiesc mai multe maici, iar cel de-al doilea este schitul de călugări de la Gura Izvor. 

Am luat drumul spre ultima destinație, ghid fiindu-mi stare­țul Topliței, arhimandritul Emilian Telcean.
Până să ajungi la schit rămâi fermecat de șoapta izvorului și concertul din pădure. Cine nu a avut ocazia să meargă prin mijlocul codrului nu-și poate închipui cum vorbește pădurea celui care știe s-o asculte. Glasul ei adus de vântul care trece prin cetina de brad și izvorul care coboară repezit la vale te face să gândești la facerea lumii așa cum a ieșit ea din mâinile lui Dumnezeu. Spectacolul e impresionant și nu se compară cu nimic din ceea ce îți poate oferi orașul, fie cât de rafinat.

Un gând devenit faptă

„Prima dată când am venit în poiană, îmi povestește starețul Emilian istoria locașului a cărui sfințire s-a petrecut în vara anului trecut, ne-am gândit să facem o bisericuță de lemn, ceva simplu, un schituleț, să fie mai mult ca o gospodărie, unde să avem grijă de animalele pe care le aducem de jos atunci când se face vremea pentru păscut. Dar am întâlnit o familie de creștini foarte inimoși, Emil Faragu din Reghin, care mi-a spus: «Părinte, e atât de frumos aici! Cu o biserică de lemn se poate întâmpla orice, aici, în secuime. Haideți să facem ceva trainic, de cărămidă».” Și au zidit o biserică cum rar mai întâlnești azi în mijlocul unei păduri. Proiectul bisericii a fost întocmit de arhitectul Petru Beșu, inginer specialist în hidrocons­trucții, cu lucrări realizate la Porțile de Fier. Tot ce a făcut acest om, coordonatorul șantie­rului bisericii, a fost gratis, nu i-a costat pe monahi nimic. Lo­cașul este împodobit la exterior cu 70 de fresce ale sfinților români sau care au moaște în țara noastră.
În poiana de la Gura Izvor era pe vremea comuniștilor o cabană forestieră care după 1989 a fost lăsată în părăsire. Părinții i-au pus ferestre și uși noi, i-au adăugat un cerdac și astăzi ea adă­postește chiliile nevoitorilor din schit și un mic paraclis amenajat tot de ei. „Înaltpreasfințitul Ioan, pe când era Episcop al Covasnei și Harghitei, obișnuia să slujească aici. S-au săvârșit în acest paraclis hirotonii de diacon, de preot, ba chiar și călugării”, își ­deapănă părintele Emilian amintirile. Tot aici se slujește pe perioada iernii, fiindcă biserica mare nu se poate încălzi corespunzător în acea perioadă. O altă căbănuță servește ca trapeză și bucătărie unde se pregătește mâncarea monahilor. Alături a fost ridicată o clopotniță. Călugării au captat apa izvoarelor din pădure și au construit într-un mod ingenios o vâltoare unde se spală covoarele.

Ora et labora

Când am ajuns la schit, pă­rinții, puțini la număr pentru cât e de muncă acolo, erau plecați la întors fânul. Acasă, doar părintele Ghenadie, egumenul schitului, care este de 20 ani în To­plița, venit din Basarabia să se nevoiască pentru Hristos în țara-mamă.
Originar din județul Bălți, după ce a terminat școala, a mers în armată timp de doi ani. A continuat apoi să studieze la colegiu și atunci când s-a înființat Mitropolia Basarabiei, imediat după Revoluție, a intrat într-o mănăstire de curând înființată, așezată lângă Căpriana, unde era o fostă tăbără de pionieri. Dar au venit cei care țin de ruși și au luat ei cu forța mănăstirea. Așa că părintele a trebuit să plece în România, la Iași. Era anul 1992. A auzit întâmplător de Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Topli­ța, a venit aici și a rămas până azi. A fost călugărit în 1999, iar un an mai târziu, hirotonit în diacon și preot de Înaltprea­sfințitul Ioan.
Și-a dorit să slujească la biserica din poiană pentru că e un loc mai retras, mai potrivit pentru rugăciune. Despre ascultarea sa la schit ne vorbește liniștit, fără să se plângă pentru greutatea ei: „Mă scol la ora 5:30. Aprind focul, mulgem animalele, închegăm laptele, după care mergem la slujbă. Facem doar Utrenia cu Ceasurile, fiindcă nu dovedim. Peste zi muncim la grădină, la spart de lemne. Seara facem Vecernie. Sfânta Liturghie o slujim doar duminica și în sărbători”.

Pelerinajul spre Golgota Văii Topliței

Pe Valea Topliței, în timpul Primului Război Mondial s-au dat lupte crâncene. Au murit foarte mulți români, unora dintre ei, 771, li s-au adunat osemintele și au fost depuse de Patriarhul Miron Cristea în Mausoleul de la Gura Secului. Pentru ceilalți, ale căror trupuri au rămas în pădure, monahii Topliței au ridicat 14 troițe pe drumul spre schit. „În fiecare an începând din 2002, când au fost și sfințite de episcopul de atunci al Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Ioan, în ajun de hram, se face pelerinaj. Sunt 9 kilometri din Toplița până la schit. Participă câteva sute de credincioși, iar la fiecare troiță se pomenesc toți cei care și-au dat viața pentru țară în aceste locuri. Multe flori și candele străjuiesc cele 14 cruci din pădure. Românii îngenunchează la fiecare oprire și se roagă pentru eroii neamului lor”, adaugă părintele Emilian. Fie ploaie, fie vreme bună, pelerinajul se desfă­șoară oricum. Ultima troiță se află pe un loc situat mai sus de schit. Monahii au numit acel loc Golgota Văii Topliței, pentru că așa cum Mântuitorul și-a dus crucea Sa și a biruit moartea prin Înviere, așa ostașii români au urcat Golgota neamului românesc și, dându-și viața, au eliberat această parte de Românie, inima țării noastre. După ce pelerinajul se termină, spre seară are loc o agapă, iar mai apoi încep Privegherea, Vecernia cu Litia, Utrenia și Ceasul I. A doua zi dimineața se fac sfințirea apei, Acatistul Tututor Sfinților, Ceasurile III și VI, urmate de Sfânta Liturghie. La slujba hramului se adună și peste 1.000 de credincioși.


Galerie foto:
 

 

 

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!