Theologica
Sfinții ne vorbesc despre bucuria comuniunii

Sfinții ne vorbesc despre bucuria comuniunii

Am trecut, încă de la Duminica Sfintei Cruci, cu inimă curată (Psalmi 50, 11) și cu dorință de pocăință (Matei 3, 2), în cea de-a doua jumătate a Postului Mare. Iar pe drumul anevoios care duce către marele praznic al Paștilor celor sfințite, cele „care au deschis nouă ușile raiului” (Stihira I de la Laudele Paștilor), vrednici și pricepuți îndrumători ne sunt pe mai departe sfinții lui Dumnezeu, care, iată, pășesc împreună cu noi pe fiecare treaptă a postului, împărtășindu-ne, prin chiar exemplul lor de viață, curajul, credința, smerenia, dragostea și bucuria vieții în Hristos.
În cea de-a doua duminică din Postul Mare a fost cinstit Sfântul Grigorie Palama, teolog de seamă al Ortodoxiei și mărturisitor însuflețit al rugăciunii inimii. În a patra duminică din Post, Biserica Ortodoxă a făcut pomenirea unuia dintre cei mai iubiți Părinți filocalici, Sfântul Ioan Scărarul, a cărui „Scară a dumnezeiescului urcuș” (Filocalia, vol. IX) constituie, de peste 14 secole, un veritabil ghid al monahului, dar și al creștinului pentru trăirea unei vieți închinate întru totul lui Dumnezeu. Nu în cele din urmă, în cea de-a cincea săptămână a Postului Mare o cinstim pe Sfânta Cuvi­oasă Maria Egipteanca, cea care, prin viața și trăirea ei, a oferit istoriei o veritabilă și paradigmatică icoană de pocăință, de smerenie, de înfrânare și de virtute.

Iată, așadar, că în efortul și în călătoria noastră către Hristos, ținta și finalitatea exis­tenței omului (Ioan 14, 6), nu suntem singuri. În ajutor ne vin sfinții lui Dumnezeu, care ne întăresc și ne luminează urcușul duhovnicesc asemenea unor făclii. Ei sunt prietenii noș­tri nevăzuți, parteneri de dialog în cadrul rugăciunii, mijlocitori către Hristos și cei care ne încurajează și ne întăresc în fața ispitelor și a provocărilor cotidiene. În sfinți aflăm deopotrivă pilda pocăinței și a vieții virtuoase, dar și dovada bucuriei vieții veșnice.

Între elementele care definesc și particularizează istoria poporului român pe reazemul ortodoxiei sale se numără, fără îndoială, și practica cinstirii sfinților, care nu s-a rezumat la un simplu ritual liturgic, ci s-a identificat cu însăși asumarea exemplului jertfei și al credinței oferit de sfinții cinstiți. Iar documentele istorice păstrate constituie veritabile mărturii în acest sens. Amintim, ca exemplu, un text din secolul XVII care, în contextul amenințării otomane ce viza granițele, scoate în evidență strădania domnitorilor români de a păstra identitatea creștină a neamului: „Şi auzind noi aceasta, ne-am înarmat cu toții şi am mers împotriva lor [...] şi i-am învins şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut prin ascuțișul sabiei. [...] Iară noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creștinească, că vom sta şi vom lupta până la moarte pentru creștinătate” („Culegere de documente privind istoria românilor, sec. IV-XVII”, Ed. Univer­sității București, 2006, p. 182). De asemenea, un alt document al epocii dă mărturie despre grija pe care înaintașii noștri au arătat-o pentru apărarea credin­ței străbune: „Nu vreau să mai spun cât de folositoare este pentru treburile creştine această țărișoară a mea. [...] Turcul s-a împiedecat de mine, mulţi creştini au rămas în linişte de patru ani. Fiindcă sunteţi domni creştini şi sunteţi cunoscuți ca creştini, eu viu la prea luminată Domnia voastră cerând ajutorul vostru creștinesc, spre a-mi păstra această ţară a mea, folositoare pentru treburile creştine, şi făgăduiesc că orice dar şi orice ajutor îmi veţi trimite, eu îl voi răsplăti înzecit” („Culegere de documente privind istoria românilor”, p. 186). Trecutul istoric al pământului românesc împletește cu chibzuință chipuri și exemple de sfinți, cu acte de credință și vitejie și cu dovezi memorabile ale unei credințe care nu s-a rezumat la ritual sau la formula liturgică, ci a mișcat conștiințe, oameni și popoare.
Mărturiile amintite fac dovada clară a faptului că, în conș­tiința poporului român, sfinții au desfășurat și o amplă lucrare pedagogică, de întărire a dreptei credințe și de păstrare a identi­tății naționale. Prin viața și lucrarea lor, ei au învățat că sfin­țenia este calea desăvârșirii în dragoste față de Dumnezeu și față de semeni; este realitatea împlinirii spirituale la care sunt chemați toți credincioșii, toți cei care s-au îmbrăcat cu Hristos, la Botez, prin moartea și învierea împreună cu El.

În spiritul credinței și al tra­diției poporului nostru, credem și avem convingerea că sfinții revarsă și tuturor celor de astăzi binecuvântarea lui Hristos Cel jertfit și înviat, invitându-ne pe fiecare să urmăm calea despătimirii, a rugăciunii, a virtuții, pentru dobândirea desăvârșirii în Hristos. Bineînțeles, exemplul sfinților nu constă și nu se rezumă doar la însumarea unor experiențe istorice determinate, ci în asumarea responsabilității noastre de creștini pentru împlinirea virtuților. Dumnezeu îi cheamă la El pe toți cre­dincioșii Săi. Mântuirea este, însă, un efort personal, o creș­tere permanentă în Hristos, o responsabilitate pe care fiecare om și-o asumă personal. Fiecare sfânt este un exemplu particular de sfințire. Exemplul lui este unul de înaintare pe calea virtuților.
Indiferent de greutățile și dificultățile cu care ne confruntăm astăzi, Biserica ne cheamă la sfințire oferindu-ne poate cel mai frumos și înălțător exemplu – modelul sfinților – și în­vă­­țându-ne totodată că „sfin­țenia omului este o participare la sfințenia și la curăția plină de taină prin infinitatea ei, a lui Dumnezeu, și prin aceasta la viața Lui, care se face simțită în trăirea aceleiași taine și infi­nități” (Pr. Dumitru Stăniloae, „Sfințenia în Ortodoxie”, p. 35).

Mântuitorul Iisus Hristos a lăsat Sfinților Apostoli porunca dragostei, ca semn al identității creștine (Ioan 13, 34). Prin Sfin­ții Apostoli, îndemnul iubirii creștine s-a transmis peste veacuri până în zilele noastre. Porunca tainică a iubirii are meritul de a îndemna, cu timp și fără timp, la apropierea dintre persoane, la cunoașterea naturii comunitare a omului, la împăr­tă­șirea din Hristos împreună cu aproapele. În această apropiere continuă se descoperă bucuria comuniunii, a faptelor bune și a vederii lui Dumnezeu.

De aceea, păstrând bucuria comuniunii în sfințenie, pe care Biserica Ortodoxă o exprimă în imnurile sale: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi” (Psalmi 67, 36), îndemnăm pe cititori să descopere exemplul sfinților și să-l primească în sufletele și în viața lor cu smerenie și evlavie, ca pe un dar prețios și ca pe un exemplu de viață, atât de folositor în efortul duhovnicesc de sfințire și mântuire.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!