Patristica
Sfinţii - prietenii lui Dumnezeu

Sfinţii - prietenii lui Dumnezeu

14 Septembrie 2012

Creştinii ortodocşi îi cinstesc pe sfinţi pentru că ei sunt "cetăţeni şi casnici ai lui Dumnezeu". Sfinţii aud rugăciunile noastre şi le poartă către Dumnezeu, fiind mijlocitori pentru noi înaintea Tronului Ceresc. Biserica Ortodoxă îi cinsteşte în chip deosebit, rânduind pentru fiecare o zi specială de prăznuire, slujbe speciale, rugăciuni şi icoane pictate cu chipul şi numele lor. O cateheză despre sfinţi este bine-venită din două puncte de vedere: mai întâi, pentru a evidenţia temeiurile de bază ale cinstirii lor şi apoi, pentru a da un răspuns la atacurile diferitelor denominaţiuni religioase.

I. Pregătirea aperceptivă.

Cultul Bisericii noastre aşază într-o structură ierarhică bine determinată: adorarea pentru Preasfânta Treime, supravenerarea (supracinstirea) pentru Maica Domnului şi venerarea sau cinstirea sfinţilor, a Sfintei Cruci, a sfinţilor îngeri şi a sfintelor moaşte. Sfinţii sunt acei creştini - sau persoane alese din Vechiul Testament - prin care Dumnezeu săvârşeşte în chip minunat voia Sa, după cuvântul psalmistului: Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dânşii (Psalm XV, 3). Faptul că Dumnezeu alege să lucreze prin ei este dovada unei cinstiri din partea Lui, temei firesc pentru a-i cinsti şi noi, oamenii, în chip deosebit. Din păcate, nu toţi creştinii văd lucrurile în acest fel. De aceea o cateheză despre sfinţi este bine-venită din două puncte de vedere: mai întâi, pentru a evidenţia temeiurile de bază ale cinstirii lor şi apoi, pentru a da un răspuns la atacurile diferitelor denominaţiuni religioase.

II. Tema se va referi, aşadar, la câteva dintre temeiurile cinstirii sfinţilor, precum şi la evidenţierea importanţei slujirii lor în iconomia mântuirii.

III. Tratarea.

A. Temeiuri biblice. Încă din viaţă, sfinţii au fost socotiţi prietenii lui Dumnezeu, după mărturia Mântuitorului, care a zis către sfinţii Săi ucenici: Voi sunteţi prietenii Mei (Ioan XV, 14). Şi în alt loc al Sfintei Scripturi ni se arată că sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu: A crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui spre dreptate şi prietenul lui Dumnezeu s-a chemat (Iacob II, 23; Facere XV, 6).

Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, sfinţii au arătat puterea lui Dumnezeu, făcând nenumărate minuni ca dovadă a trimiterii lor de către Dumnezeu. Moise (Ieşire III), ceilalţi profeţi (Daniel, Isaia, Ieremia, Iezechiel etc.). Apostolul Petru cunoaşte gândurile lui Anania şi ale Safirei (FA V,1-12), a vindecat şi a făcut învieri (Tavita FA 9). De asemenea, Apostolul Pavel face multe tămăduiri (FA XX), minuni şi chiar învieri din morţi (Eutihie în Troa, FA XX 9-11). Sfinţii intervin, mijlocesc la Dumnezeu pentru oameni şi sunt părtaşi cu aceştia din urmă la suferinţă în vederea izbăvirii (Filip. I, 3-4), îndeamnă la rugăciune unii pentru alţii şi ei înşişi se roagă pentru toată lumea, pentru pacea comună şi necesară tuturor şi pentru desăvârşirea noastră (II Cor. XIII, 9). Ei sunt exemplu de mijlocire, învăţând pe alţii să facă la fel (II Tim. I, 3).

B. Temeiuri patristice (dogmatice, canonice, cultice):

1. Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea 787) a hotărât: Noi păzim cuvintele Domnului, cuvintele apostoleşti şi prooroceşti, prin care am învăţat să cinstim şi să preamărim, mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, sfintele puteri îngereşti, pe apostoli, pe prooroci, pe martirii cei măriţi, pe sfinţii purtători de Dumnezeu, şi pe toţi bărbaţii cei sfinţi şi să cerem mijlocirea lor, pentru că ei ne pot face plăcuţi lui Dumnezeu, împăratul tuturor.

2. Sfântul Ioan Damaschin spune în Dogmatica sa: Trebuie cinstiţi sfinţii pentru că sunt prieteni ai lui Hristos, fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu... Căci cinstea dată de cei împreună robi către cei buni este dovada dragostei faţă de stăpânul obştesc.

3. Biserica Ortodoxă cinsteşte în chip deosebit pe sfinţi, rânduindu-le în calendar câte o zi anuală de prăznuire, slujbe speciale la biserică, rugăciuni şi icoane pictate cu chipul şi numele lor. Celor mai cunoscuţi dintre sfinţi, precum: Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan Gură de Aur şi mulţi alţii se bucură de un cult deosebit. Slujba lor este mai bogată cu priveghere, cu Litie şi Acatist, iar sărbătorile lor se prăznuiesc cu multă evlavie. În numele sfinţilor mari se zidesc biserici, aceştia devenind astfel protectorii lăcaşurilor şi ai localităţilor respective.

C. Câteva precizări cu privire la obiecţiile protestanţilor. Protestanţii, neoprotestanţii şi unele denominaţiuni religioase resping cu desăvârşire cultul sfinţilor, negând posibilitatea acestora de a mijloci pentru noi. Pe baza textului din I Tim. II, 5 Pentru că unul este Dumnezeu, unul şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni; omul Iisus Hristos, ei susţin că nimeni altcineva, deci nici sfinţii, nu pot mijloci la Dumnezeu pentru mântuirea noastră.

Dar în textul de mai sus este vorba de Mijlocitorul împăcării dintre om şi Dumnezeu, omul Iisus Hristos, care prin Jertfa Sa a săvârşit mântuirea obiectivă, răscumpărarea sau împăcarea omului cu Dumnezeu. Această mijlocire a împăcării într-adevăr n-a putut-o face nimeni în afară de Iisus Hristos, şi ea fost realizată odată pentru totdeauna numai de către El. Prin ea s-a dat posibilitatea fiecărui om să se mântuiască personal sau subiectiv, adică să-şi poată împropria mântuirea obiectivă.

La dobândirea acestei mântuiri, în afară de harul însuşit prin Sfintele Taine, sunt necesare credinţa şi faptele bune ale creştinului, la care se adaugă şi mijlocirea sfinţilor prin rugăciunile lor către Dumnezeu.

IV. Recapitularea:

- Cine le-a acordat mai întâi cinstire sfinţilor?

- Reproduceţi două temeiuri semnificative pentru cinstirea lor.

- Care este locul sfinţilor în cultul ortodox?

V. Asocierea. Sfântul devine un atlet al lui Hristos.

El nu este nicidecum un fugar din lume, ci trăieşte în mijlocul lumii, în văzul şi cu ştiinţa tuturor. El nu este o fiinţă ascunsă, ci una care luptă şi înfruntă toate asprimile vieţii răvăşite de realităţile timpului, pe faţă, cu calm şi îndelungă-răbdare.

VI. Generalizarea.

Aşadar, noi îi cinstim pe sfinţi şi aducem laudă lui Dumnezeu direct şi indirect. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne arată că cine cinsteşte pe sfinţi, pe El Îl cinsteşte, căci a zis: Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte (Matei X, 40).

VII. Aplicarea.

Rugăciunile sfinţilor înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră sunt mai bine primite, însă dacă şi noi credincioşii, împodobiţi cu credinţă şi fapte bune, ne rugăm împreună cu ei, lepădându-ne de păcatele noastre. Acest adevăr îl întăreşte şi Sfântul Ioan Gură de Aur, când spune: "Ştiind acestea, iubiţilor, să alergăm la mijlocirea sfinţilor, dar să nu ne mărginim la aceasta, ci să lucrăm şi noi cum se cuvine, după pilda pe care ne-au dat-o ei".

Surse bibliografice:

Învăţătura de credinţă ortodoxă, EIBMO, Bucureşti, 2000.

Pr. prof. dr. Isidor Todoran şi arhid. prof. dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Arhidiecezană Cluj, 1997.

Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Librăriei Teologice, 1938.

Arhid. prof. dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, Sibiu, 1992.

Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, EIBMO, Bucureşti, 2006.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!