Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Sfinţire de monument închinat eroilor neamului românesc

Sfinţire de monument închinat eroilor neamului românesc

Un articol de: Ziarul Lumina - 08 Septembrie 2015

La români, cultul eroilor, adică pomenirea din neam în neam sau din generaţie în generaţie a celor jertfiţi pentru apărarea credinţei şi a pământului nostru românesc, a devenit o frumoasă şi necesară tradiţie, căci prin ea arătăm statornicie, continuitate şi unitate în cuget şi simţiri a neamului nostru, sentimente ce ne unesc pe noi, cei de astăzi, cu cei de odinioară, dar şi cu viitorimea.

Aceasta a fost motivaţia preotului Mihai Bistriceanu de la Parohia Pipirig II cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ din comuna Pipirig, jud. Neamţ, care, ajutat de enoriaşi, a ridicat un monument închinat celor 105 eroi cunoscuţi din satul Pipirig căzuţi la datorie pentru unitatea neamului şi pentru neatârnarea lui în Războiul de Independenţă, precum şi în cele două războaie mondiale, dar şi în memoria celorlalţi ştiuţi doar de Bunul Dumnezeu.

În Duminica a XIV-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în parohia sus-menţionată, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Dumnezeieştii Liturghii au fost pomeniţi toţi eroii comunei Pipirig. La finele programului liturgic, soborul slujitorilor s-a îndreptat în procesiune către monumentul eroilor ridicat în curtea sfântului locaş. Înainte de începerea slujbei, fanfara „Florile Bucovinei“, condusă de Aurel Grămadă, a intonat imnul naţional. Apoi, Preasfinţia Sa a oficiat slujba de sfinţire a monumentului închinat eroilor jertfiţi pentru libertatea şi demnitatea neamului românesc. În numele Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitul Părinte Calinic a acordat mai multe distincţii şi diplome de vrednicie celor care au trudit la ctitoria monumentului. Preotul paroh a primit din partea chiriarhului diploma şi crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei“. Apoi au urmat mai multe alocuţiuni. A vorbit generalul în rezervă Viorel Grămadă, fiu al satului, reliefând necesitatea construirii acestor monumente, ele constituind „repere de referinţă ale conştiinţei publice, căci îngemănează în granit, marmură, piatră şi bronz trecutul unei naţiuni“. Profesorul Vasile Diaconu a făcut o succintă incursiune în istorie, amintind locurile unde au luptat eroii din Pipirig.

În cuvântul de învăţătură, rostit la final, Preasfinţitul Părinte Calinic a subliniat importanţa cinstirii eroilor neamului nostru, dar şi necesitatea de a le urma pilda jertfelniciei. Printre altele, Preasfinţia Sa a spus: „La români, fiecare bărbat a fost şi militar. Însă, din păcate, nimeni nu poate să cunoască numărul eroilor care s-au jertfit pentru România. Războaiele pe care le-am purtat în istorie au fost atât de multe, încât ne-au luat până şi timpul de a-i număra şi identifica pe toţi cei morţi pe câmpul de luptă. Ţara a fost nevoită să se apere în decursul istoriei de mânia celor fără neam şi glie. Eroii noştri nu sunt din mituri ori legende, ci ei au fost generali, ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen, soldaţi secundaţi în situaţiile limită de tineri şi bătrâni, de bărbaţi şi femei, de elevi şi studenţi, de ţărani şi muncitori, de preoţi şi teologi, care şi-au îndeplinit responsabilităţile, cu multă conştiinciozitate, cu hotărâre şi caracter. Ei au fost gata oricând să-şi asume nobila condiţie de eroi ai neamului, pe care l-au slujit cu jertfelnicie. Virtuţile militare şi valorile creştine au însemnat pentru ei, într-un tot unitar, alfa şi omega unei vieţi împlinite“.

În semn de omagiu adus eroilor pipirigeni, la finalul ceremonialului, s-au depus coroane de flori din partea administraţiei publice locale, a Liceului „Ion Creangă“ Pipirig, precum şi a altor participanţi.

În încheiere redăm frumoasa rugă rostită de Preasfinţitul Episcop Calinic: „Fie ca toţi eroii neamului, cunoscuţi şi necunoscuţi, pentru rugăciunile Sfintei noastre Biserici, să se înregimenteze în rândul sfinţilor militari din Împărăţia lui Dumnezeu!“ (M.D.)