Moldova
Sfinţirea cea mare a apei în Bucovina

Sfinţirea cea mare a apei în Bucovina

Tudorel Rusu, 08 Ianuarie 2019

De praznicul Botezului Domnului, în ciuda temperaturilor foarte scăzute, sute de credincioşi bucovineni şi-au îndreptat paşii spre Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, pentru a participa la slujba oficiată la această mare sărbătoare de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen, înconjurat de un sobor numeros de preoţi şi diaconi. A doua zi, de Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată la mănăstirea suceveană de Preasfinţitul Părinte Damaschin, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Respectând tradiţia, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat şi în acest an Slujba de Bobotează la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. După oficierea Sfintei Liturghii în biserica mănăstirii, ierarhul a săvârşit, potrivit rânduielii, slujba Sfinţirii celei mari a apei în incinta aşezământului monahal. Răspunsurile liturgice au fost date de corul mănăstirii, condus de pr. prof. Lucian Tablan-Popescu. Cântarea „Kirie Eleison” a fost intonată de trei ori de toţi credincioşii participanţi la marea sărbătoare.

Slujire arhierească de sărbătoarea Botezului Domnului a fost şi la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a săvârşit slujba Sfintei Liturghii în biserica cea mare a aşezământului monahal, cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfântul Serafim de Sarov”, după care întreg soborul slujitor a mers în faţa mănăstirii, unde a avut loc slujba Sfinţirii celei mari a apei. Sutele de credincioşi prezenţi au luat la final apă sfinţită, pentru a duce astfel binecuvântarea sărbătorii Botezului Domnului şi la casele lor.

Ca la fiecare slujbă de Bobotează, troparul praznicului - „În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne” - a răsunat duminică din curţile tuturor bisericilor din municipiul Suceava.

Liturghie săvârşită de IPS Arhiepiscop Pimen la Parohia Laura

A doua zi, după Sfânta şi dumnezeiasca Arătare, de Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, credincioşii din Parohia Laura, oraşul Vicovu de Sus, Suceava, au avut bucuria de a-l întâmpina cu flori, pâine şi sare - după tradiţia locului - pe IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica devenită neîncăpătoare, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi veniţi din parohiile vecine şi de la Mănăstirea Putna.

Majoritatea credincioşilor au venit îmbrăcaţi în frumoasele costume naţionale, iar răspunsurile la strană au fost date de un cor de teologi. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Pimen, cu întreg soborul de preoţi, a săvârşit slujba Trisaghionului la mormântul fostului protopop de Rădăuţi, Ionel Maloş, după care a vizitat noua biserică ridicată în cartierul Plai din Vicovu de Sus.

Aşezată în centrul cartierului Laura a oraşului Vicovu de Sus, biserica parohială este închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuţi. Construcţia ei a debutat în anul 1925, fiind ctitoria lui Ion Nistor, prim-ministrul de atunci al ţării. Locaşul de cult este construit din lemn, pe temelie de piatră. În prezent, locaşul de cult este supus unor ample lucrări de restaurare, pornind de la acoperiş şi până la lambrisarea exteriorului în dulapi de lemn, iniţiate din dorinţa de a mări durabilitatea.

Preasfinţitul Părinte Damaschin, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit de Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Credincioşii au ascultat cuvântul de învăţătură al ierarhului, primind la final binecuvântare.

Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” este ctitorie voievodală, construită în 1514 de Bogdan al III-lea şi finalizată în 1522 de fiul său, Ştefăniţă Vodă. Hramul istoric al aşezământului este sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Din 1589 însă, când au fost mutate aici moaştele Sfântului Ioan cel Nou, mănăstirea şi cetatea l-au luat drept ocrotitor spiritual şi zilele sale de prăznuire (2 şi 24 iunie) rămân sărbători însemnate pentru ţinuturile Sucevei şi Bucovinei. Alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava este considerat ocrotitorul Moldovei.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!