Simptomatologie şi tratament în sindroamele acustice

Doina Dumitriu, 13 Iulie 2007

Acufenele sau zgomotele auriculare sunt senzaţii auditive fără corespondenţă cu vreun sunet venit din afară. La copii se întâlnesc acufene patologice care pot fi obiective şi subiective. Cele obiective pot fi:

- de natură musculară, ce sunt date de spasme ale muşchilor auriculari sau periauriculari;

- de natură vasculară, care apar din cauza unor malformaţii arterio-venoase;

- de natură articulară, care sunt provocate de frecarea suprafeţelor osoase în articulaţia tempo-mandibulară;

- de natură tubară, care apar în otitele medii catarale sau supurate şi în sechelele acestora.

Acufenele subiective apar din cauza prezenţei unor boli ale urechii externe, ca de exemplu prezenţa la acest nivel a unor corpi străini sau din cauza unor afecţiuni ale urechii medii, cum ar fi otite catarale supurate sau cicatriciale, dar şi unele afecţiuni ale urechii interne.

Acufenele dispar o dată cu tratamentul şi vindecarea afecţiunilor cauzale.

Hiperacuzia şi paracuzia (auz mai bun în zgomot decât în linişte) sunt afecţiuni extrem de rare la copil şi apar în caz de leziuni ale nervului trigemen, prin relaxarea ligamentelor lanţului auricular.

Sindroamele vestibulare

Sindroamele vestibulare de origine periferică sau de origine centrală sunt mai rare la copil decât la adult, putând fi diagnosticate în urma unui examen clinic şi paraclinic complex.

Sindroamele vestibulare de origine periferică apar în cadrul unor infecţii otice, nevritice vestibulare, bacteriene sau virale (parotidita epidemică, zona zoster), în intoxicaţii în special medicamentoase (streptomicina, gentamicina), în traumatisme craniene, hemoragii labirintice, tulburări vasomotorii (umorale, alergice, neurovegetative, ca de exemplu „răul de mare“, „răul de avion“), tumori ale nervului acustic vestibular, cauzate de unele boli generale ( de nutriţie, endocrine, hepatice), în parazitoze intestinale, în boli oculare (astigmatism, diplopie).

Tabloul clinic este complex. Simptomul subiectiv caracteristic este vertijul (ameţeala), cu senzaţia de deplasare în sens giratoriu a obiectelor din jur sau a copilului însuşi. Vertijul poate apărea spontan, la mişcările capului sau, într-o anumită poziţie a corpului, fiind însoţit de o stare de anxietate şi de indispoziţie generală.

Tot în cadrul sindroamelor vestibulare de origine periferică apar şi simptomele obiective: nistagmusul (fenomen caracterizat prin mişcări involuntare şi sacadate ale ochilor, de mică amplitudine) totdeauna orizontal-rotator, tulburări de echilibru, în care copilul deviază în sens opus nistagmusului şi deviaţia segmentară.

Tabloul clinic este completat de simptomele de ordin vegetativ, care constau în: greaţă, vărsături, salivaţie abundentă, diaree, transpiraţii reci.

Sindroamele vestibulare de origine centrală apar din cauza afectării sistemului nervos cuprins între nucleii bulbari şi centrii corticali ai analizatorului vestibular.

Aceste afecţiuni pot fi degenerative, vasculare şi tumorale.

Tabloul clinic al sindroamelor vestibulare centrale este mai puţin sistematizat ca acel al sindroamelor vestibulare periferice. Predomină tulburările de echilibru, nistagmusul este vertical, oblic sau multidirecţional, iar vertijul este nesistematizat şi inconstant.

În ambele tipuri de sindroame tratamentul este sedativ şi se administrează în funcţie de cauzele bolii.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!