Reportaj
Fotografii: Mihnea Păduraru, Mihail Gîscă

„Simţim prezenţa Duhului Sfânt cu noi”

Raluca Brodner, 14 Iulie 2016

La Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului - grădina Fecioarei Maria din Bucureşti, trei zile au fost închinate Cinstirii Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa. Hramul de vară al sfântului locaş a culminat marţi, 12 iulie, cu săvârşirea Sfintei Liturghii la care au participat sute de credincioşi. Mărturiile lor despre Prodromiţa vorbesc despre minuni.

A fost una dintre puţinele zile când, în curtea înverzită de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, nu am văzut oameni plângând de durere, desfiguraţi de necazuri şi îngrijorări, refugiaţi aici cu ultimele puteri în căutarea unui răspuns, ajutor sau cuvânt încurajator. A fost sărbătoare. A fost prilej de tihnă sufletească şi de uitare a tuturor răutăţilor. 

„Măicuţa Domnului este cu noi şi printre noi ca în fiecare zi, iar astăzi o simţim aproape mai mult ca de obicei”, a spus Emilia, o tânără care aştepta, de la primele ore ale dimineţii, în rugăciune, la rândul de închinare format în faţa Prodromiţei, cu un buchet proaspăt de busuioc legat cu panglică tricoloră.
În ziua praznicului, prin faţa icoanei cu chipuri strălucitoare, aşezată în pridvorul bisericuţei, împodobit din belşug cu flori albe şi mov, au trecut sute şi sute de oameni. Marea majoritate au fost bucureşteni, dar au venit pelerini şi din alte zone ale ţării şi chiar din străinătate: clerici, monahi, mireni. Însemnătatea momentului pentru mulţi dintre credincioşii participanţi la Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită de Prea­sfin­țitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți şi diaconi, a fost evidenţiată şi prin costumele populare sau iile tradiţionale cu care au ales să se îmbrace, că doar aşa îi stă cel mai bine românului, de veacuri, în zi de sărbătoare.

Credinţă. Tradiţie. Omenie

Au încântat ochiul şi inima porturile autentice ale unui grup de vreo sută de persoane, care au venit în cetatea lui Bucur tocmai din Ţara Maramureşului în opinci şi cu trăistuţele strămoşeşti încărcate cu bunătăţi specifice zonei. Prezenţa în număr considerabil la două dintre hramurile Paraclisului Catedralei Naţionale a credincioşilor din Săliştea de Sus a devenit deja o tradiţie. Ca de fiecare dată, şi în acest an, pelerinii au fost însoţiţi de preoţii parohiei din localitate.
„Venim special pentru ziua Maicii Domnului Prodromiţa şi a Sfântului Ioan Gură de Aur încă de când s-a ridicat Paraclisul. Ajungem cum putem de dragul părintelui Ciprian Grădinaru. Cred că cine îl vede o dată nu se mai lasă de el niciodată. Pentru copiii mei a fost un mai bun coordonator decât mine, le-a schimbat vieţile. Astăzi suntem aproape 100 de oameni, veniţi cu trenul, cu autocarul, cu maşinile personale. Am adus bucate tradiţionale: aperitiv, sarmale, cârnaţi, prăjituri, cozonac, pâine, ţuică de prune. Ajutorul Maicii Domnului se simte mult. Credinţa este foarte importantă, fără ea n-am exista”, a explicat Ileana Iuga, o femeie vrednică din Săliştea de Sus, cum rar se mai găsesc.
Pentru puţină vreme, gospodarii maramureşeni au amânat munca la câmp sau la serviciu şi au venit să se bucure, aşa cum se cuvine într-o zi de mare însemnătate pentru Ortodoxia noastră, împreună cu prietenii lor din Capitală, de care sunt legaţi sufleteşte.
Maria Hojda a mărturisit: „Este o sărbătoare frumoasă, aleasă, plină de căldură sufletească. Trebuia să fim în număr mai mare şi cred că ajungeau mai mulţi dacă nu era zi de lucru. Aceia dintre noi care am avut posibilitate am lăsat totul şi am venit”.
Cu emoţie şi delicateţe, Ioana Ţiplea a adăugat: „Ne bucurăm că am adus tradiţia noastră aici, la dumneavoastră. O parte dintre piesele costumului pe care îl port au peste 200 de ani. Maica Domnului Prodromiţa este cinstită şi la noi, în Maramureş, cu evlavie. Pe mine m-a ajutat enorm. Am două fete, mă rog pentru ele şi Măicuţa ne ocroteşte”.

„A făcut minuni cu mine”

Tineri şi frumoşi, cuminţi şi binevoitori, voluntarii care alcătuiesc mare parte din comunitatea sfântului locaş al Neadormitei păzitoare a neamului nostru au fost şi de această dată alături de oameni şi pentru oameni. Cum ei preferă să vorbească prin fapte şi mai puţin prin vorbe, cu greu le-am smuls câteva gânduri. Rămâne afirmaţia Adrianei Haşcu, evident impresionată de cele trăite: „Simţim prezenţa Duhului Sfânt cu noi”. La rândul său, printre lacrimi, Narcisa Benedek a vorbit despre ajutorul Maicii Preacurate în viaţa sa dintotdeauna şi mai ales acum, când trece printr-o perioadă îndoliată: „Maica Domnului are cel mai ales loc în inima mea, pentru că a făcut minuni cu mine. În primul rând, a salvat-o de câteva ori pe mama mea, Varvara, care de curând a plecat dintre noi. Mama a fost 10 zile în comă şi, când m-am dus acasă într-una dintre duminici, am găsit-o la marginea patului. În fiecare zi, sub ochii mei, Maica Prodromiţa face multe minuni. Părintelui Ciprian se cuvine să-i mulţumim şi să-l preţuim, pentru că el ne-a adus în acest loc şi ne duce mai departe poverile. Să-i dea Dumnezeu belşug de sănătate şi viaţă duhovnicească rodnică în continuare. Este dintre cei aleşi. La momentul acesta, este pentru mine mamă, tată, frate”.

„Bisericile se fac din mila poporului”

Românaşi şi româncuţe de doar câteva zile sau luni până la cei mai înaintaţi ani ai cărunteţii au împânzit incinta bisericuţei umbrite cu brazi, asemenea florilor care-i străjuiesc aleile. Abia după asfinţitul soarelui s-au dus la casele lor. „N-aş mai pleca de aici”, a lăsat să se înţeleagă printre îmbrăţişări de rămas-bun Ileana Pop, un model moroşenesc de mamă, soţie şi bunică.
Proiectată ca pe ecranul unui film-document, în scânteile domoale ale soarelui gata să meargă la culcare, Catedrala Naţională creşte. Se înalţă. Şi ceea ce este şi mai important: nu este lipsită de viaţă. Dovada este mulţimea de oameni care robotesc şi se roagă zilnic în Paraclis - o făclie a reînvierii spirituale care arde zi şi noapte la temelia sa.
„Dacă Dumnezeu ajută, sper să mai trăiesc doi ani şi să particip la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului. Am auzit comentarii împotriva construirii sale, însă eu atâta am a vă spune: bisericile se fac din mila poporului. Prin construirea atâtor biserici în ţara noastră, nu ne-a dat Dumnezeu războaie, secetă puternică, toată lumea e hrănită, are ce mânca. Din mica mea pensie dau pentru construirea Catedralei şi sătenii mei la fel”, a ţinut să lămurească Mihai Chiş, 72 de ani, din Săliştea de Sus.


Galerie foto:
 

 

 

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!