Singura biserică din Arhiepiscopia Iaşilor ocrotită de Sfântul Prooroc Isaia

Constantin Ciofu, 07 Mai 2009

Biserica „Sf. Prooroc Isaia“ din satul Cârlig, comuna Popricani, Protopopiatul Iaşi 1, îşi serbează pe 9 mai hramul. Cu acest prilej, vineri seara va avea loc slujba Vecerniei, iar sâmbătă dimineaţa va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii, urmând ca, în final, aşa cum este tradiţia, preoţii slujitori să binecuvinteze prinoasele aduse de credincioşi la mormintele din jurul bisericii.

Singura biserică din Arhiepiscopia Iaşilor închinată Sf. Prooroc Isaia îşi serbează sâmbătă ocrotitorul. Credincioşii din parohie, dar şi din satele din jur sunt aşteptaţi să ia parte la această sărbătoare. Ca în fiecare an, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de preoţi în sobor, iar răspunsurile la strană vor fi date de membrii Corului „Basileus“ al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi. Pentru că cimitirul satului Cârlig se află în curtea bisericii, fiii satului vin în această zi la mormintele celor adormiţi cu ouă, pască şi cozonac, pe care le împart săracilor, pentru sufletele celor plecaţi la Domnul. O parte din aceste alimente va fi distribuită, de către membrii Consiliului parohial, la Căminul de Bătrâni de la Sculeni, pentru că bucuria hramului se manifestă prin grija faţă de aproapele. „De când sunt preot în parohia Cârlig, am încercat să acord o atenţie deosebită organizării hramului, atât în ceea ce priveşte partea Mariei, cât şi cea a Martei. Neavând spaţiu suficient în interiorul sfântului lăcaş, în fiecare an s-a amenajat în curtea bisericii o scenă, unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie, pentru a putea participa cât mai multă lume. La slujba de hram vin toţi cei care au rude în satul Cârlig, mai ales că în ziua hramului se oficiază slujba pentru cei adormiţi întru Domnul şi fiecare simte nevoia să-i pomenească pe cei dragi trecuţi la cele veşnice. După oficierea Sfintei Liturghii, are loc o agapă creştină atât pentru invitaţi, cât şi pentru cei care participă la hram. Fără ajutorul credincioşilor din parohie nu am putea realiza nimic. Mă bucur că la slujba de hram participă toţi enoriaşii, fiecare după credinţa şi râvna lui“, a spus pr. paroh Daniel Adumitroae. Enoriaşii din parohia Cârlig au răspuns, ori de câte ori a fost nevoie, la apelul făcut în biserică, pentru ajutorarea celor aflaţi în grele încercări. Astfel, anul trecut s-au strâns sume pentru sinistraţii din localitatea Rădăuţi-Prut.

„Mă străduiesc să le sădesc în suflete responsabilitatea unei vieţi curate“

Biserica cu hramul „Sf. Prooroc Isaia“ din satul Cârlig datează din anul 1816, fiind construită de un ieromonah care a dat hramul bisericii după numele său. După datele existente, nu se poate stabili cu exactitate cine a fost ieromonahul Isaia, însă cert este faptul că acesta a ctitorit biserica cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Veniamin Costachi. Biserica este construită pe un tăpşan, în partea de nord-vest a satului, din bârne de lemn, căptuşită cu scândură în interior şi exterior, pe temelie de piatră, având o înălţime de aproximativ 0,75 m. Intrarea în biserică se face prin vest. Din pridvor se urcă în clopotniţă.

Din anul 2001, când biserica din Cârlig a dobândit statut de parohie de sine stătătoare, s-au făcut lucrări de înfrumuseţare a sfântului lăcaş: s-au izolat termic pereţii bisericii, întrucât iarna era foarte frig în interior, s-a realizat o frumoasă catapeteasmă din stejar sculptat şi s-a achiziţionat mobilier nou. Deşi, în ultimii ani, Biserica „Sf. Prooroc Isaia“ a necesitat mai multe reparaţii, enoriaşii au contribuit, după puterea fiecăruia, la înfrumuseţarea sfântului lăcaş. De asemenea, pr. paroh ne-a mărturisit că a pus accent şi pe zidirea sufletească a credincioşilor încredinţaţi spre mântuire. „Fiind o localitate limitrofă oraşului Iaşi, pastoraţia este oarecum altfel decât la o parohie rurală mai îndepărtată de oraş. Într-o lume care parcă se străduie să-L uite pe Dumnezeu, sau care, mai bine zis, Îl vrea pe Dumnezeu mai mult utilitar decât fiinţial, pastoraţia devine tot mai sensibilă. Eu, ca preot, mă străduiesc cât pot să sădesc în sufletele enoriaşilor responsabilitatea trăirii unei vieţi curate din punct de vedere creştinesc, moral, filantropic, însă fiecare răspunde acestei chemări după cât îşi poate deschide inima“, ne-a mărturisit pr. paroh Daniel Adumitroae.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!