Oltenia
Slujire arhierească în parohia severineană „Sfântul Andrei”

Slujire arhierească în parohia severineană „Sfântul Andrei”

Pr. Viorel Vlăducu, 15 Februarie 2017

În Duminica Fiului risipitor, din 12 februarie, Preasfințiul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, cartierul Aluniș, fiind singura parohie din Eparhia Severinului închinată Sfântului Apostol Andrei. În urma plecării preotului paroh George Smeu din Episcopia Severinului şi Strehaiei, la finalul Sfintei Liturghii, PS Părinte Nicodim a instalat ca preot paroh pe părintele Ionuț-Cosmin Ștefan, de la Parohia Șimian și inspector bisericesc la Centrul eparhial. Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin. În cuvântul de învățătură, PS Părinte Nicodim a tâlcuit Evanghelia din această zi, din capitolul V al Evangheliei după Matei, și a mulțumit preotului paroh George Smeu pentru întreaga activitate pastoral-misionară ce a întreprins-o în eparhia mehedinţeană şi totodată i-a urat noului paroh succes în activitățile pe care o să le inițieze în continuare. 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!