Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Slujire arhierească la Mănăstirea Jitianu

Slujire arhierească la Mănăstirea Jitianu

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Oltenia
Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 04 Feb 2016

Credincioşii din Mitropolia Olteniei s-au împărtăşit de bucurie duhovnicească în ziua prăznuirii Întâmpinării Domnului. Cu acest prilej au fost săvârşite Sfinte Liturghii arhiereşti la Mănăstirea Jitianu, în judeţul Dolj, la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slatina şi la Mănăstirea Obârşia Lotrului din judeţul Vâlcea.

Obştea Mănăstirii Jitianu şi credincioşii prezenţi la sărbătoarea praznicului Întâmpinarea Domnului au primit marţi, 2 februarie, vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit aici Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi si diaconi. În cadrul slujbei religioase a fost săvârşită şi hirotonia întru preot a diaconului Marian Bogoslav, pe seama Parohiei Brabova, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj.

Praznicul Întâmpinării „vizează întâlnirea noastră cu Dumnezeu”

La final, IPS Părinte Mitropolit a vorbit despre semnificaţia teologică a marelui praznic, subliniind faptul că şi noi trebuie să fim asemenea Dreptului Simeon şi să-L primim pe Mântuitorul Hristos în sufletul şi în viaţa noastră. „Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare care ne îndeamnă să fim asemenea Dreptului Simeon. El este prezent în sufletul şi în viaţa noastră, mai ales când ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Său. De asemenea, Îl primim pe Dumnezeu în sufletul nostru când ne facem rugăciunea, când venim la Biserică, când avem o viaţă curată. Prin Taina Sfintei Spovedanii ne curăţim sufletul pentru ca El să poată avea sălaş în interiorul nostru, aşa cum cerem întotdeauna în rugăciune: «Vino şi te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte Bunule sufletele noastre!». Putem afirma chiar faptul că noi suntem mai privilegiaţi decât Dreptul Simeon. Astfel, dacă el l-a primit în braţe pe Pruncul Iisus, iată că noi Îl putem primi în însăşi trupul şi sufletul nostru, căci prin Sfintele Taine Dumnezeu intră în viaţa noastră, ne curăţeşte de tot ceea ce este rău, ne sfinţeşte şi ne luminează. Vorbim astăzi de o rememorare a evenimentului primirii la templu a Mântuitorului Iisus Hristos de către Dreptul Simeon. În acelaşi timp, vorbim şi despre o actualizare a acestui eveniment care vizează întâlnirea noastră cu Dumnezeu. În felul acesta, un fapt istoric capătă valenţe actuale. Aşa se face că, întotdeauna la sfintele slujbe, noi repetăm în rugăciune cuvintele Dreptului Simeon: «Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta». Într-adevăr, aşa cum cântăm la finalul Sfintei Liturghii: «Am văzut lumina cea adevărată, am primit duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată». Prin urmare, trebuie să fim recunoscători şi să mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit cu acest mare har de a-L putea primi în trupul şi sufletul nostru. Să aducem preamărire Preasfintei Treimi, care totdeauna ne călăuzeşte spre tot lucrul bun, ne curăţeşte şi ne sfinţeşte, spre a primi cu adevărat hrana nemuririi ce ne conduce spre Împărăţia cerurilor”, a încheiat IPS Irineu.

File de istorie la Mănăstirea Jitianu

Mănăstirea Jitianu este situată la mai puţin de 10 km de municipiul Craiova, în localitatea Branişte, pe ruta Podari - Perişor - Calafat. Sfântul aşezământ monahal are aproape şase secole de istorie şi tradiţie ortodoxă. A fost menţionat documentar la începutul secolului al XVI-lea drept ctitorie a boierilor Craioveşti. Conform tradiţiei, este prima biserică ctitorită de Mircea cel Bătrân, în amintirea oştenilor căzuţi în luptele de la Rovine. Edificiul actual al Mănăstirii Jitianu, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” şi `Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, a fost construit între anii 1654 şi 1658. Biserica a fost renovată în perioada 1925-1932, iar o altă consolidare s-a făcut după cutremurul din martie 1977. În prezent funcţionează ca mănăstire de călugări, cu un număr de opt vieţuitori.