Filantropia Bisericii
Fotografii Mihnea Păduraru

Slujirea săracilor într-o parohie prahoveană

Dumitru Manolache, 29 Decembrie 2017

Slujirea social-filantropică a Parohiei „Sfânta Treime” din Câmpina, lucrare delicată și responsabilă, se înscrie pe direcția exprimată de cea mai mare poruncă a Legii Vechiului Testament: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10, 27).

Biserica Parohiei „Sfânta Treime”, din Protopopiatul Câmpina, Arhiepiscopia Bucureștilor, a fost zidită în 1828, având-o drept ctitoră pe Maria Bujoreanca, fiica stolnicului Constantin Lupoianu. Însă cel care ridică sfântul locaș este executorul testamentar și duhovnicul acesteia, „arhimandrit Calinic, starețul Cernicăi, care... a primit a se însărcina cu această greutate”. A fost momentul în care în parohia câmpineană a început să se dezvolte o viață duhovnicească, social-filantropică și culturală deosebită. Călugări cărturari de la Mănăstirea Cernica s-au stabilit în chiliile din jurul bisericii și au început să pregătească tineri pentru cancelarii, care învățau limba greacă și slavona, au adus cărți de cult, au ridicat un cămin pentru bătrâni, care a funcționat până în 1903, când în locul lui s-a deschis o școală primară, au construit o locuință parohială în 1847, cea mai veche casă din municipiu, s-au îngrijit de săraci și de fetele care nu aveau zestre, de străinii și bolnavii care erau găzduiți aici. În spiritul acestei tradiții, și în continuarea ei, se derulează și programele social-filantropice actuale ale parohiei.

Dimensiunea implicării

Părintele coslujitor al acestei biserici, Vicențiu Ieșanu, ne-a prezentat, pe scurt, dimensiunea implicării actuale a parohiei în viața socială a enoriașilor ei.

„De mai bine de nouă ani, desfășurăm un program de sprijinire a celor săraci, a celor cu handicap și a persoanelor care nu se încadrează în prevederile legale pentru a primi ajutor de la stat, dar care nu se descurcă din veniturile proprii. Este vorba de vreo 40 de cazuri. Lunar, ei sunt ajutați financiar de enoriașii parohiei noastre. În cifre, ajutorul se ridică, în cei nouă anii de activitate filantropică, la peste 90.000 de lei. Sprijinim, de asemenea, copiii săraci, mai ales în perioada sărbătorilor și la începutul anului școlar, oferindu-le alimente, dulciuri, rechizite și chiar îmbrăcăminte. Mulți cre­dincioși din parohie organizează parastase aici la noi, în sala special amenajată în acest scop, la care sunt invitate să participe persoane sărace, defavorizate, din parohie. Noi numim acest gest «Masa bucuriei». Și chiar ne bucurăm de bucuria lor! În munca noastră suntem ajutați de voluntari din comitetul parohial, care colectează fonduri, alimente și alte bunuri de la enoriași pentru a fi împărțite celor nevoiași, identificați de ei. Derulăm de asemenea și un important program de pelerinaje sociale pentru familiile sărace, pe care le efectuăm în țară, la mănăstiri, catedrale, hramuri importante etc.”, ne mai spune părintele Ieșanu.

Despre semnificația și determinarea acestor activități ne-a vorbit părintele paroh Gheorghe Mantu.

„Filantropia este una dintre formele importante de slujire a aproapelui pe care o putem face într-o parohie mare, cum este a noastră, dar cu enoriași care nu mai stau locului, în sensul că mulți părăsesc zona. Majoritatea celor tineri se mută în localitățile în care găsesc de muncă. Cei care au rămas pe loc sunt în vârstă, ori locuiesc de mult în oraș. Deși unii dintre ei nu au probleme financiare serioase, se simt totuși din ce în ce mai izolați. De aceea au nevoie de iubire, atenție și purtare de grijă. În acest sens, derulăm câteva proiecte. Încercăm o abordare mai diferită, care constă în încre­dințarea familiilor mai înstărite și stabile a unor familii sărace, cu ascultarea de a le purta de grijă acestora din urmă. Și avem câteva cazuri. De pildă, am găzduit în casa parohială, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh ­Daniel, o familie tânără de absol­venți de Artă sacră, care are patru copii și o situație financiară precară. I-am preluat chiar eu, dar au devenit «copiii» întregii comunități. Cu concursul primăriei localității Telega, de unde sunt ei, sperăm să obținem un teren pe care noi să le ridicăm o casă în care să locuiască”, a spus părintele Gheorghe Mantu.

Solidarite între credincioșii din parohie

„Nu e ușor să porți de grijă unei familii, ale cărei probleme vin în valuri. Ca preot, prin ceea ce simt și trăiesc implicat într-un asemenea proiect social, devin asemenea samarineanului milostiv. Atunci când ajut pe cineva, caut în primul rând să-i fiu aproape. Să simtă că-i sunt aproape. Lucru care nu este tocmai ușor”, continuă părintele Mantu.

De asemenea, grija comuni­tății se îndreaptă și spre persoanele vârstnice care uneori nu au nevoie efectiv de ajutor material cât de un cuvânt bun și de comuniune pentru a trece mai ușor peste singurătate. „Am încre­dințat o femeie mai în vârstă, cu handicap, unei familii care mi-a spus că persoana nu are nevoi financiare foarte mari. Le-am spus soților că este adevărat, dar că nu o să le fie deloc ușor, pentru că nevoia cea mai mare a acestei femei este să fie sunată zilnic, să fie întrebată de sănătate, să vadă că cineva are grijă de ea. Dar tocmai în acest mod de slujire, delicat și dificil, se descoperă adevărata bucurie. Aceea că porți de grijă cuiva, nu numai propriei familii pentru care ești dator să o faci, cu atât mai mult cu cât cei cărora te dăruiești sunt izolați, singuri și au nevoie de apropiere. Nu așa cum se întâmplă în societatea noastră astăzi, din păcate, când mulți suntem doar cu ale noastre. Când ne îndepărtăm unii de alții, chiar și în familie. Cel de lângă tine trebuie să simtă că lângă el este aproapele, nu departele”, ne-a mai mărturisit părintele paroh.

Încheiem concluzionând și noi, precum Fericitul Ieronim în „Omilie la Psalmul 15”: „Suntem aproapele, fiecare pentru fiecare și împreună pentru toată lumea, căci avem un singur Tată”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!