Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Slujiri arhierești în Mitropolia Munteniei și Dobrogei

Slujiri arhierești în Mitropolia Munteniei și Dobrogei

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Știri
Un articol de: Silviu Dascălu - 25 Iulie 2017

În Duminica a 7-a după Rusalii, Biserica a rânduit spre citire pericopa evan­ghe­lică în care se istorisește vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum de către Mântuitorul Iisus Hristos. În mai multe locașuri de în­chi­nă­ciune au fost săvârșite slujbe arhierești, iar la final, credincioșii au ascultat cu­vinte de învățătură despre înțelesurile duhovnicești ale sărbătorii.

La Catedrala Patriarhală Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţiile duhovniceşti ce se desprind din Evanghelia Vindecării a doi orbi şi a unui mut din Capernaum. „Doi orbi, auzind despre minunile Mântuitorului Iisus Hristos şi înfiripându-se şi în sufletul lor speranţa izbăvirii, cu toate că nu se auzise până în vremea aceea ca cineva să fie vindecat de orbire, au îndrăznit şi au mers la Hristos rugându-L să-i miluiască. Dincolo de luminarea aceasta trupească şi sufletească, această vindecare complexă pe care au primit-o cei doi, mai avem o menţiune, a unui om care nu putea să mărturisească în faţa Domnului credinţa sa. Atunci când răul îl stăpâneşte pe om, conştiinţa sa se întunecă, dispare raţiunea, dar şi cuvântul. De asemenea, nu mai poate prin voinţă să-şi controleze faptele. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos nu mai solicită de la acest om mut mărturisirea credinţei, ci din iubire de oameni îl vindecă imediat”, a spus Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul.

De asemenea, i-a îndemnat pe credincioşii aflaţi în Catedrala Patriarhală să săvârşească binele în toate zilele vieţii lor şi să dea dovadă de recunoştinţă faţă de binecuvântările primite de la Dumnezeu şi semeni.

Slujire arhierească în Corbeni, Argeș

Tot în Duminica a 7-a după Rusalii, pelerinii prezenți la rugăciune în biserica Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Corbeni, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltprea­sfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat faptul că Evanghelia zilei, cu aprinderea luminilor ochilor acelor doi orbi şi mai ales cu aprinderea luminilor sufletului lor şi cu tămăduirea unui mut, este o nouă şi puternică adeverire că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost, este şi va fi până la sfârşitul veacurilor singura realitate în care găsesc pururea alinare durerile neamului omenesc, găsesc lumină veşnică toate întunecările veacurilor.

Sărbătoare la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

Sărbătoare aleasă a fost și la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, Episcopia Alexandriei și Teleormanului. Aici, în perioada 21-23 iulie au avut loc mai multe evenimente legate de hramul sfântului locaș de închinăciune, respectiv sărbătoarea Sfintei Maria Magdalena.

Credincioșii care au venit la mănăstire s-au putut închina moaștelor Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, aduse de o delegație a Arhiepiscopiei Timi­șoarei condusă de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Epis­cop-vicar al Arhiepiscopiei Timi­șoarei. De asemenea, a fost adusă o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Parohia Măru, din Episcopia Caranse­beșului. Moaștele au fost întâmpinate vineri de Garda de Onoare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman, după care a avut loc sfințirea Drapelului de luptă al unității. Duminică, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltprea­sfințitul Părinte Alexei, Arhiepiscop de Balta și Ananiev - Ucraina, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebe­șului, Preasfin­țitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Prea­sfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Epis­cop-vicar al Arhiepiscopiei Timi­șoarei, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.