Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Amenzi în creștere de la Garda de Mediu
Valoarea amenzilor aplicate de către comisarii Gărzii Naţionale de Mediu în primele două luni din 2020 s-a ridicat la 8,709 milioane de lei, în creştere cu 60,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, reiese din raportul instituţiei. Astfel, în intervalul 1 ianuarie - 29 februarie 2020, au fost efectuate 4.329 de inspecţii la nivel naţional, din care 3.670 s-au înregistrat în domeniul controlului poluării.