Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Autorizaţii de construire valabile 24 de luni
Certificatul de urbanism va fi emis şi în format electronic, având aceeaşi valoare juridică cu cel emis în format scriptic, potrivit unei decizii a Guvernului. De asemenea, s-a decis prelungirea la cel mult 24 de luni a perioadei de valabilitate a autorizaţiilor de construire. Totodată, a fost introdus caracterul public pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism care, odată aprobate, instituie reguli cu privire la construire atât de către sectorul public, cât şi de cel privat şi la planificarea spaţială a investiţiilor publice.