Până în 2027 infrastructura principală de irigaţii va fi reabilitată integral, iar sistemul va fi capabil să irige circa 2,2 milioane de hectare, potrivit ministrului agriculturii. Un alt obiectiv avut în vedere
Centru pentru copii într-un fost punct termic
Un centru de zi pentru copiii defavorizaţi a fost amenajat la Zalău într-un fost punct termic al oraşului, printr-un proiect european în valoare de peste 3 milioane de lei. În imobilul modernizat se vor desfășura activități cultural-recreative după finalizarea orelor de şcoală pentru 76 de copii. „În timpul vacanţelor, acest centru va suplini rolul şcolii în petrecerea timpului de către beneficiari”, se arată pe contul de Facebook al Primăriei Zalău. Centrul de zi are trei săli pentru cursuri, din care una va fi dotată ca laborator de limbi străine, o sală de mese, o sală multifuncţională şi două birouri. (C. Z.)