Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Cursuri de înot la Târgu Mureş
Primăria Târgu Mureş a anunţat că reîncepe din 3 februarie programul gratuit de iniţiere în înot pentru copii, după ce pe parcursul anului trecut peste 1.500 de şcolari şi preşcolari au învăţat să înoate. „Continuăm şi în acest an programul, iar micuţii cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani vor urma de două ori pe săptămână, timp de trei luni, cursuri de înot”, a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului din Târgu Mureş.