Până în 2027 infrastructura principală de irigaţii va fi reabilitată integral, iar sistemul va fi capabil să irige circa 2,2 milioane de hectare, potrivit ministrului agriculturii. Un alt obiectiv avut în vedere
Dicţionar economic
Credit bancar: împrumut de fonduri acordat de către o instituţie bancară. Creditele se definesc după durată, destinaţie, garanţiile aduse, monedă etc. Creditul de consum este acordat persoanelor fizice în scopul achiziţionării de bunuri de consum cu plata în rate; creditul documentar este o tehnică de decontare a unei operaţiuni comerciale în derularea căreia banca, mandatar al debitorului, emite un acreditiv în baza documentelor de expediţie a mărfurilor; creditul ipotecar este un împrumut acordat unei persoane pentru achiziţionarea unui bun imobiliar (locuinţă, teren), acesta constituind totodată garanţia creditului; creditul revolving sau creditul cu reînnoire automată se acordă unui client într-o sumă determinată şi este reînnoit pe măsura rambursării.
Comodat: primirea unui bun in folosinţă, cu obligaţia de a-l înapoia la momentul stabilit în aceeaşi stare în care a fost primită. Condiţii de eligibilitate: condiţii obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească o persoană juridică, grup de persoane fizice sau persoană fizică individuală pentru a avea dreptul de a participa la o licitaţie de proiecte de finanţare. Goodwill: buna reputaţie a unei companii, care poate fi calculată ca parte a activului unei companii, în mod separat de valoarea activelor tangibile, şi integrată în valoarea de piaţă a acelei companii.