Comisia Europeană (CE) a anunţat în 16 mai 2024 că a deschis o investigaţie asupra companiei Meta în legătură cu protecţia minorilor pe platformele sale Facebook şi Instagram, transmite DPA. Investigaţia este
Două spectacole vor încheia Sărbătorile Iașiului
Sărbătorile Iașiului din acest an se vor încheia sâmbătă cu un spectacol folcloric şi un concert. „Ca în fiecare an, celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva de pe 14 octombrie este completată de o serie de manifestări cu caracter laic (…). Manifestările se vor încheia în 15 octombrie, când municipalitatea va organiza, în Piaţa Palatului Culturii, două concerte, cu specific diferit, pentru a acoperi o gamă cât mai mare de gusturi muzicale”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. (C. Z.)