Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Instabilitate atmosferică accentuată până luni
Meteorologii au emis ieri o nouă atenţionare meteo de instabilitate atmosferică, până luni fiind prognozate ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Un număr de 37 de judeţe se află până luni sub cod galben de grindină, vijelii şi averse torenţiale. `Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...50 l/mp”, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Judeţele vizate de avertizarea de cod galben sunt Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov şi Călăraşi.