Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Măsuri de descurajare a turismului în masă la Amsterdam
Autorităţile din Amsterdam au decis să interzică accesul navelor de croazieră la terminalul din zona centrală a oraşului, restricția făcând parte dintr-un plan mai amplu de reducere a turismului şi poluării, transmite Reuters. Măsurile, adoptate la 20 iulie 2023 de Consiliul local, vor aduce oraşul într-o poziţie similară cu cea a Barcelonei, Dubrovnik şi Veneţia, care au limitat deja numărul navelor de croazieră sau vor face acest lucru. „Motivul constă în reducerea numărului de turişti, dar şi pentru protejarea mediului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului local din Amsterdam, Wouter Moll.
Nu este clar când va fi implementată măsura, a spus Dick de Graaff, directorul terminalului de pasageri din Amsterdam, dar a estimat că, în 2023, terminalul ar urma să fie folosit de 114 nave de croazieră și aproape 300.000 de pasageri. „Cu siguranţă nu există o nevoie urgentă să interzicem navele, cu atât mai puţin să închidem terminalul”, susţine Dick de Graaff. Un locuitor al Amsterdamului, Peter van Zaanen, crede că o interzicere a navelor de croazieră este inevitabilă: „Suntem supraaglomeraţi de turişti şi ăsta nu este un lucru pe care ţi l-ai dori în oraşul în care trăieşti”.