Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Noi proteste ale taximetriștilor
Taximetriştii au continuat ieri protestele în Piaţa Constituţiei. Ei solicită instalarea de aparate de taxat legate la ANAF pentru toate maşinile Uber, Bolt, taxi şi impozitarea în România a banilor obţinuţi. „Aceste aparate vă spun dumneavoastră, când folosiţi un taxi, cât aveţi de plătit. Sunt practic case de marcat legate la ANAF. Noi, de exemplu, avem aparate fiscale, sigilate şi metrologizate. Ei (persoanele care fac transport alternativ, n.r.) n-au aşa ceva”, a spus preşedintele Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi, Remus Nedelcu. (C. Z.)