Până în 2027 infrastructura principală de irigaţii va fi reabilitată integral, iar sistemul va fi capabil să irige circa 2,2 milioane de hectare, potrivit ministrului agriculturii. Un alt obiectiv avut în vedere
Plagiat sau nu la Drept
Ordinul de ministru din decembrie 2016, ce dădea posibilitatea facultăților ca în cadrul examenului să nu se susțină lucrarea de licență, va fi modificat a anunțat ministrul Educației, Liviu Pop. Până atunci el spune că speră ca lucrările de licență din ultimii șase ani de la Facultatea de Drept a Universității din București (UB) să fie analizate de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, împreună cu Comisia de Etică a Universității din București, pentru a se stabili dacă au fost sau nu plagiate. „(...) Îi întreb cinstit pe colegii profesori universitari de la Facultatea de Drept a UB, se plagiază lucrările de licență acolo?”, întreabă demnitarul.