Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Schimbare de pedeapsă pentru munca la negru
Executivul a înlocuit în ședința de vineri pedeapsa cu închisoarea pentru angajatorii care primeau mai mult de cinci angajaţi la negru cu o amendă contravenţională mai mare. „Pare că măsura amenzii este mai realistă decât cea a aplicării unei pedepse penale. (...) Realist analizând, există foarte puţine condamnări. Aplicarea unei pedepse contraven- ţionale ar avea avantajul unei aplicări certe şi rapide a măsurii prohibitive”, este de părere Costel Gîlcă, avocat specializat în dreptul muncii, citat de Ziarul Financiar.