Până în 2027 infrastructura principală de irigaţii va fi reabilitată integral, iar sistemul va fi capabil să irige circa 2,2 milioane de hectare, potrivit ministrului agriculturii. Un alt obiectiv avut în vedere
Turiştii străini au cheltuit peste 5 miliarde de lei
Numărul de turişti nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective din România a fost de peste 2,211 milioane, în primele nouă luni ale anului 2018, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 5,236 miliarde de lei, adică o medie de 2.367 lei/persoană, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România, în intervalul amintit, l-au reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, târguri (57,3% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 60,8% din total. Cel de-al doilea motiv l-au reprezentat călătoriile în scop particular (42,7% din numărul total de turişti nerezidenţi).